Academia Română: Școala de vară pentru olimpicii la istorie

26 iulie 2024
Comunicat de presă

Școala de vară pentru bursierii Academiei Române – ediția a III-a

Academia Română organizează în perioada 29 iulie – 2 august 2023 cea de-a treia ediție a Școlii de vară „Sub semnul istoriei“, la care vor participa 12 elevi studioși și cu venituri reduse care au câștigat bursă de merit din partea Academiei Române pentru anul școlar 2024-2025. Școala, cu o durată de cinci zile, este coordonată de prof. univ. Ioan Bolovan, istoric, membru corespondent al Academiei Române. Evenimentul va avea loc, la fel ca în anii precedenți, la Centrul de Dezvoltare Durabilă Țara Hațegului-Retezat, din localitatea General Berthelot, județul Hunedoara, entitate ce aparține Academiei Române.

Deschiderea oficială a Școlii de vară va avea loc marți, 30 iulie 2024, și este onorată de prezența acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, și a acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române, care vor susține prelegerile „Nevoia de istorie“ și „Societatea viitorului“ și vor discuta cu elevii bursieri despre beneficiile unei educații complete, care să valorifice atât cunoașterea trecutului, a istorie, a valorilor naționale, cât și rezultatele rapidului și spectaculosului progres științific și tehnologic din zilele noastre. La deschidere vor lua, de asemenea, cuvântul oficialitățile locale, reprezentate de Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, și Marina Huzoni, primar al localității General Berthelot.

Programul pregătit de Academia Română pentru cele cinci zile ale taberei este bogat și dens, cuprinzând atât întâlniri cu membri ai Academiei Române, cât și excursii tematice în cadrul cărora elevii bursieri vor vizita o serie de obiective istorice și culturale din Țara Hațegului, precum: Complexul de la Sarmizegetusa Regia și Complexul Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Cetatea Devei, Castelul Huniazilor din Hunedoara, Centrul de Știință și Artă din Hațeg, Biserica din Densuș, Mănăstirea Prislop, Rezervația de zimbri, Muzeul Aurului de la Brad, Ansamblul monumental de la Țebea, Observatorul Astronomic Berthelot al Academiei Române.

Pe tot parcursul taberei elevii vor fi însoțiți și îndrumați de prof. univ. Ioan Bolovan, coordonatorul Școlii de vară a Academiei Române, care le va fi deopotrivă mentor, ghid cultural și prieten.

Cei 12 elevi performanți care vor primi bursă și vor participa la Școala de vară provin din școli generale, licee și colegii din întreaga țară și au fost selectați în urma anlizei a 109 dosare depuse în primăvara anului 2024 în cadrul programului de burse „Academia Română în dialog cu tinerii“:

– Bianca Janina Ban, Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță“, Cluj-Napoca, județul Cluj
– Daria Elena Buligeanu, Școala Gimnazială Făcăeni, județul Ialomița
– Adonis Mario Ciarnău, Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu“ din Oradea, județul Bihor
– Dorinel Mateuț Ciucur, Școala Gimnazială Finteușu Mic, județul Maramureș
– Maria Mihaiela Coți, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde“, Seini, județul Maramureș
– Dorothea Chiciudean, Colegiul Național „Andrei Mureșanu“, Bistrița, județul Bistrița-Năsăud
– Ruben Natan Ghidiceanu, Liceul de Arte „Marin Sorescu“, Craiova, județul Dolj
– Luca Valentin Mureșan, Colegiul Național „Mihai Eminescu“, Satu Mare, Județul Satu Mare
– Carina Tănase Ene, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti“, București
– Cătălin Tărău Alexandru, Liceul Teoretic „Gabriel Țepelea“, Borod, județul Bihor
– Mario Cristian Scurtu, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu“, Târgu Jiu, județul Gorj
– Ana Maria Zorilă, Colegiul Național „Spiru Haret“, Târgu Jiu, județul Gorj

Școala de vară organizată la Centrul de Dezvoltare Durabilă Țara Hațegului-Retezat face parte dintr-un program mai amplu, inițiat în anul 2019 și intitulat „Academia Română în dialog cu tinerii“. Programul are ca scop susținerea și promovarea tinerelor talente din școli și universități și este gândit pe mai multe direcții de acțiune, între care acordarea de burse elevilor din medii defavorizate, ce au rezultate școlare performante; organizarea unor școli de vară pentru olimpici; acordarea de premii speciale.

Serviciul juridic și de comunicare al Academiei Române

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.