Palatul Cultural din Cernăuţi, expresia modernistă a arhitectului Horia Creangă

,,Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina” – înfinţată în 1862, la îndemnul lui Aron Pumnul şi din iniţiativa fraţilor Hurmuzachi şi a lui I. Gh. Sbiera – a urmărit, după revenirea Bucovinei în cadrul României, printre ţelurile principale realizarea unui sediu adecvat activităţilor sale. Prima tentativă datează de la începutul anilor 1920 când i s-a comandat, pe acelaşi amplasament, un proiect lui Duiliu Marcu. Clădirea ar fi urmat să cuprindă, conform descrierii făcute de arhitect, un “Ateneu” cu sală de spectacole de cca 1100 locuri (cu tradiţionala dispunere a lojilor suprapuse), un hotel, un ,,stabiliment de băi”, spaţii comerciale, locuinţe etc. Imposibilitatea materializării proiectului schiţat de D. Marcu a determinat reluarea întregului efort la începutul anilor [1930], când s-a realizat o colaborare cu Mitropolia Bucovinei, urmând a se realiza un ansamblu arhitectural cuprinzând spaţiile necesare ambelor ,,părţi”. Pentru ,,Societate…” urmau să fie asigurate spaţii pentru sala de spectacole (cu un grad sporit de polivalenţă – concerte, spectacole teatrale, baluri, adunări etc.) birouri, arhivă, bibliotecă, săli de expoziţii şi o sală de conferinţe. Fondului bisericesc al Mitropoliei Bucovinei trebuia să i se asigure spaţii pentru administraţie, pentru ,,un muzeu de vânătoare, al industriei lemnului, a vieţii bisericeşti şi de etnografie… care să prezinte o icoană permanentă din viaţa naţională a Bucovinei”.

(…) La sfârşitul lunii decembrie 1936 cele două instituţii decid, de comun acord, dar la iniţiativa Mitropoliei Bucovinei, să-i solicite lui Horia Creangă întocmirea unor ,,schiţe de idei asupra construcţiei”.(ARO)

În 9 aprilie, proiectul prezentat va fi înaintat Primăriei pentru obţinerea autorizaţiilor necesare. Proiectul a fost elaborat într-o perioada în care are loc o serioasă mutaţie în concepţiile arhitecturale ale lui Horia Creangă, favorizate, fără îndoială, de amploarea programelor pe care trebuie să le concretizeze.(Malaxa)

Într-adevăr, la sfârşitul anului 1936 definitiva prima variantă a imobilului ARO de pe Calea Victoriei, în acelaşi timp în care era numit director al Direcţiei Lucrări Noi a primăriei bucureştene. În această calitate va întocmi primul proiect pentru Halele Obor din Bucureşti, înaintat spre aprobare la numai 10 zile după Palatul Cultural din Cernăuţi. Suprafaţa mare avută la dispoziţie (cca 6000 mp.) i-a permis lui Horia Creangă dezvoltarea unei ample compoziţii volumetrice, într-o organizare funcţională remarcabilă, care asigura, totodată, utilizarea extrem de eficient a terenului. Acest prim proiect a surprins, de altfel, pe comanditari, prin suprafaţa construită rezultată, depăşind cu mult estimările lor. Volumul principal era un U cu laturile scurte spre Piaţa Vasile Alecsandri şi str. Universităţii, de pe latura lungă desprinzându-se trei corpuri (bare) paralele între ele, dar perpendiculare pe latura lungă a volumului principal, dintre care cel dinspre piaţă era plasat în prelungirea faţadei dinspre piaţă; rezultă astfel o desfăşurare a frontului principal de cca 71 m., iar a frontului perpendicular de 82 m.(…)

(Palatul Cultural din Cernăuţi la 1942)

Pe parcursul execuţiei (1937-39) au intervenit numeroase şi importante modificări ale proiectului iniţial. Probabil din lipsă de fonduri, s-a realizat doar o parte a ansamblului (aproximativ jumătate): corpul ce revenea ,,Societăţii pentru cultura şi literatura română din Bucovina”, inclusiv sala de spectacole, precum şi două dintre corpurile orientate spre str. [General Iacob Zadic], ca şi porţiunea corespunzătoare acestora a barei perpendiculare pe frontul pieţii. Horia Creangă va fi sperat într-o ulterioară continuare a întregului proiect căci chiar dacă partea realizată este coerentă din punct de vedere funcţional, aceasta este ,,tăiată” din ansamblul iniţial, fără a-i fi ştirbit cu nimic din ideea volumetrică generală. (…) Tratarea faţadelor se depărtează considerabil de concepţiile compoziţionale anterioare. Horia Creangă renunţă la evidenţierea orizontalităţii volumului, în favoarea unei expresii ,,neutre”, uniforme a întregii suprafeţe, de o extremă simplitate. Dimensionarea şi dispunerea golurilor marchează diferenţierile funcţionale, asigurând, totodată, plasticitatea deosebită a compoziţiei. Camerele apartamentelor (ca elemente spaţiale repetitive) sunt exprimate prin goluri de formă aproape pătrată, grupate ordonat la partea estică a faţadei, în timp ce spaţiile destinate diferitelor funcţiuni cu caracter cultural sunt tratate unitar, printr-o mare suprafaţă vitrată, retrasă din planul faţadei, arată faţă de sălile de spectacol şi ritmată de stâlpii structurii de rezistenţă.
Ideea iniţială a faţadei principale a fost menţinută până în final. (…)

În acest fel, plinul faţadei câştigă considerabil în consistenţă, devenind elementul plastic preponderent, iar imaginea generală atinge deplina coerenţă. Unitatea remarcabilă a tuturor faţadelor este obţinută prin utilizarea aceluiaşi tip de compunere a acestora ca şi prin utilizarea consecventă a materialelor de finisaj. Realizat aproape simultan cu hotelul ARO din Braşov, Palatul Cultural are, ca şi construcţia braşoveană, pe marile suprafeţe pline ale faţadelor, placaj de cărămidă de culoare bej. Ancadramentele golurilor, bine proporţionate, ca şi relieful mai accentuat al capetelor barelor şi a ,,decupajului” faţadei principale, finisate toate cu piatră, stabilesc un discret contrast de culoare. (…) Palatul Cultural a fost complet terminat la începutul anului 1940. În luna mai, ,,Societatea…” se instala în noul său sediu, pentru ca la mai puţin de două luni să înceapă coşmarul noii ocupaţii…

Frapantă este în cazul acestei opere, contradicţia pe care o putem uşor observa, dintre arhitectura profund modernă, cu o notă de austeră distincţie, a construcţiei şi intenţiile declarate ale celor doi beneficiari. Astfel, “Societatea…” afirma, programatic, în 1936, că acest palat va trebui să fie “cinstea Societăţii, mândria oraşului şi mărturia dintotdeauna a vredniciei şi solidarităţii româneşti”. Mitropolia Bucovinei urmărea acelaşi lucru: “… un mare palat naţional, care să fie o podoabă a arhitecturii şi a geniului românesc”. Este uşor de înţeles că atât “Societatea….” cât şi Mitropolia Bucovinei aveau în vedere, o construcţie care, şi prin intermediul formei arhitecturale, de inspiraţie tradiţională, aşa cum era larg difuzată, să-şi afirme apartenenţa de necontestat la spiritualitatea românească. (…)

Consecvenţa lui H. Creangă de exprimare, într-un limbaj arhitectural care să răspundă necesităţilor vii ale epocii, ocolind un anume simbolism al funcţiunii, aşa cum era înţeles în epocă, s-a materializat într-una din cele mai importante realizări ale sale şi, fără discuţie, în cea mai valoroasă a arhitecturii moderne din Cernăuţi.

Textul extras din ,,1892-1992 Centenar Horia Creangă”, Bucureşti, 1992.