Ioana TOFF: Prea multă durere

Săptămâna trecută, am primit știrea devastatoare că șase ostatici au fost executați într-un tunel din Gaza chiar înainte ca trupele de salvare să ajungă la ei.
Vestea crimelor a emis o undă de șoc în lumea civilizată, transmițând groaza, teama și durerea pe care au simțit-o cei șase tineri care au suferit aproape un an întreg umilințele și teroarea Hamas pentru ca, la final, să fie omorâți cu sânge rece.
Aceste execuții ne-au dus cu gândul înapoi la 7 octombrie când mii de persoane au fost ucise, inclusiv tineri care au fost la un festival de muzică unde  exista dragoste și inocență, alături de un sentiment boem.
Indiferent de locul în care se află, oamenii legați de Israel pot simți că parcă totul se destramă în acest moment. Stresul este la nivele maxime, suferința este omniprezentă, știrile sunt dintre cele mai proaste, încărcate de durere și frustrare, și ne punem întrebarea cât vom putea continua în acest ritm.
În timp ce negociatorii americani fac presiuni pentru a se ajunge la un acord între Israel și Hamas care să conțină schimbul de ostatici și o încetare a focului, avem îndoiala că acest acord chiar există și că părțile vor cădea vreodată la înțelegere.
La ora actuală, toată lumea aruncă vina asupra lui Netanyahu și a guvernului său. Fără discuție, actualii conducători au o parte mare de vină, începând cu dezastrul de la 7 octombrie. Dar ne întrebăm, dacă oricare dintre cei 13 prim-miniștri anteriori ai Israelului ar fi fost astăzi în funcție, oare câți ar fi aprobat acordul cu ochii închiși.
Pe de-o parte, avem suferința ostaticilor și a familiilor acestora iar pe de altă parte avem familiile soldaților căzuți la datorie, care au sentimentul că cei dragi lor au murit degeaba dacă Hamasul se întoarce la putere.
„Planul final” american pe care secretarul de stat Antony Blinken l-a adus în Orientul Mijlociu, ar începe cu o încetare a focului de șase săptămâni, un schimb al unui număr semnificativ de ostatici israelieni cu un număr și mai mare de palestinieni din închisorile israeliene și retragerea Israelului din părțile populate ale Fâșiei Gaza. Ar începe apoi negocieri privind o încetare permanentă a focului, retragerea completă a Israelului și reconstrucția Gaza. Dar cum? Cu Hamas la putere!
Nimic nu e simplu în această ecuație a războiului din Gaza. Urmărirea unei „victorii totale” ar însemna continuarea conflictului cu prețul neglijării adversarilor de pe alte fronturi, care reprezintă acum o amenințare mai mare pentru Israel decât Hamasul.
Oricare ar fi pacea pe care Israelul ar putea să o încheie cu palestinienii, precum și cu sutele de milioane de arabi și musulmani care trăiesc în regiune, va fi întotdeauna o pace armată.
Ce puteri mai avem ca să fim implicați în războaie nesfârșite, mai ales că ne confruntăm cu amenințarea unei Republici Islamice Iraniene înarmată nuclear.