„Promovarea identității culturale românești din sud-estul Transilvaniei prin lucrări reprezentative”

Printre obiectivele sale, Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) și-a propus să introducă în circuitul public informații referitoare la istoria, patrimoniul etnografic și cultural românesc din județele Covasna și Harghita, la personalitățile care s-au născut sau au activat în Transilvania de Sud-Est, precum şi marcarea unor evenimente importante din istoria locală şi naţională.

Astfel, în anul 2024, CESCH a reușit să obțină sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului României (SGG), prin Serviciul Dezvoltare Comunitară (SDC) din cadrul Direcţiei Dezvoltare Comunitară, Bună Guvernare, Monitorizare Întreprinderi şi Instituţii Publice, pentru realizarea proiectului Promovarea identității culturale românești din sud-estul Transilvaniei prin lucrări reprezentative.

Prin acest proiect se va asigura achiziționarea serviciilor de editare și distribuire gratuită a cinci lucrări cultural-științifice cu valoare deosebită pentru istoria, cultura și spiritualitatea populației românești din județele Covasna și Harghita şi a românilor, în general, după cum urmează:

  1. Profesioniștii noștri 39. Ana Dobreanu profesor, arhivist, istoric, ediție îngrijită de dr. Ioan Lăcătușu și ing. Ciprian Hugianu, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2024

Cel de-al 39-lea volum din colecția Profesioniștii noștri a Editurii Eurocarpatica a CESCH este dedicat doamnei Ana Dobreanu, profesor, arhivist, muzeograf, fost director al Arhivelor Naționale Harghita, specialist în limba și paleografia maghiară, lector universitar în cadrul Facultății de Arhivistică din București.

 

  1. Nistoreștii de Araci pe Golgota Întregirii Naționale, (2 volume), de Prof. univ. dr. Ioan VLAD, Prefață de Ioan Lăcătușu, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2024

Nistoreștii de Araci, jud. Covasna, constituie o familie română luptătoare pentru cauza românească, reprezentativă pentru etapa finală, războiul de eliberare și întregire națională, a luptei pentru Marea Unire.

  1. Familia creștin-ortodoxă în estul Transilvaniei între anii 1870-1919. Localitatea Brețcu, de Pr. Nicu Lazăr, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2024

Volumul prezintă viața familială românească ortodoxă din localitatea Brețcu, în perioada 1870-1919, dinamica și structura cununiilor (căsătoriilor), a nașterilor și a deceselor.

 

  1. Personalitatea duhovnicesc-morală a Sfântului Nicolae Velimirovici, de Pr. dr. Laurențiu-Gabriel PANCIU, Editura Grai Românesc, Miercurea Ciuc, 2024

Volumul descrie viața, doctrina, trăirile filocalice și mărturii ale Sfântului Nicolae Velimirovici.

 

  1. Structuri interconfesionale și ecleziale în viața românilor din Gheorgheni-Ciuc, în perioada 1918-1940, de Pr. dr. Laurențiu-Gabriel PANCIU, Editura Grai Românesc, Miercurea Ciuc, 2024

Volumul prezintă structurile interconfesionale ecleziale, socio-culturale, învățământul și viața socială din spațiul multietnic și pluriconfesional în viața românilor din Gheorgheni-Ciuc, în perioada 1918-1940.

Cele cinci volume din cadrul proiectului sunt tipărite cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființarea Episcopiei Covasnei și Harghitei.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.