,,La poésie est la musique de l’âme, et surtout des âmes grandes et sensibles.” -Voltaire
Editura 24:ORE, Iași, 2024
O voce lirică rafinată şi o ţinută – unică în felul ei. O romancieră care și-a regăsit, în adâncurile conștiinței, în liniștea propriului laborator de creație, filonul poetic. Toate romanele ei sunt electrizate, discret, de acest fir roșu al poeziei. Și iat-o, într-o Haifa aflată sub asediu, covârșită de singurătate și tristeți existențiale, umanista, scriitoarea, povestitoarea și căutătoarea în tainele universurilor ascunse, Madeleine Davidsohn, s-a revelat ca poetă. O poezie liberă, fără o prozodie constrângătoare. Această prozodie armonizează verbul cu spațiul spiritual într-o lină melodie a rememorării. Casa copilăriei vine să cuprindă, în câteva rânduri, magia amintirilor, revelând o autoare rafinată a unei lirici inspirate din experienţa personală.
Covorul bunicii
În căsuța de la piață/ aplecată într-o rână /parcă o zăresc prin ceață/ pe bunica mea bătrână./Scrinul negru, masa mare /cu ștergarul așternut/ scaunele lucii tare/ vechi și roase de șezut./
Dar mai mult ca toate cele / pe perete-mi amintesc /înfioratele cordele /din covorul oltenesc./
Soarele din bătătură /parcă -mi aducea în casă/ îmbinate-n cusătură /flori de lână și mătase. /
Dar acum privind ,,Carmelul”,/ țesătura cea măiastră /colorată în tot felul/ pare scoarța oltenească.
În poezia ei, este important să înţelegem că metrica şi muzicalitatea versurilor sale sunt elemente fundamentale ale stilului său poetic. În unele cazuri, este dificil sau chiar imposibil să se menţină aceeaşi metrică, deoarece viața pare vis, pare zbor, fior evanescent între lumi, punând muzicalitatea pe primul loc pentru a menţine coerenţa şi fluiditatea, sensul şi frumuseţea textului, încercând destăinuiri transpuse într-o grațioasă limbă română.
Ana Frank
Pereții au păstrat glasul ei,/ frânturi de vorbe/ și povești trunchiate./ Caietul, călimara, un condei/ toate-au rămas pe masă /nemișcate.
Doar aerul a tresărit cu spaimă/de ușa trântită /și lemnul scării care a trosnit/ sub tropotul /de cizmă lustruită.
I-au târât între puști și pistoale/trupul plăpând /care se poticnea mereu/ cu picioarele goale/ prin clisa de tină /copil fără vină/ al fărădelegii trofeu.
Pe când în ceruri /surd și orb /Dumnezeu/ își admira creația divină.
Este posibil ca unele imagini, metafore sau referinţe culturale să nu aibă echivalent direct în limba română, ceea ce poate influenţa structura şi metrica poemului.
Floare de ,,țabar”
Nu m-am născut lângă mare /să-mi cânte în surdină,/ nici lângă munții falnici/ cu creste înălbite,/ păduri fără de capăt/ cu miros de rășină,/ am trăit printre pietre/ și nisip fierbinte.
Chiar răsuflarea însemna o luptă /fiece zi o supraviețuire/ corola unei flori părea minune/ răcoarea ploii mântuire/ iar câte-un smoc de iarbă/ de se ivea în zare/ era singura umbră/ ce te ferea de soare.
Dar pe pământu-acela sărăcit /udat cu sânge și durere /precum străbunii-au prorocit/ a curs și lapte,/ s-a strâns și miere.
Poezia Madeleinei Davidsohn poate fi și o poezie cerebrală, intelectualizată, deși transparentă, bine ancorată în realitatea tragică a Israelului. Scrisul său este elegant, cu ușoare accente ludice și amar ironice, cu o evidentă empatie atât față de semeni, cât și față de vietățile înconjuratoare. Sfâșieri care destramă tot ceea ce e uman în om, o fac să se întrebe ce fel de om e acesta, îi depisteaza aparenta lui nimicnicie care îl face cu atât mai recognoscibil:
Război
Câte culori îmbracă marea?/ Privesc pe fereastră/ Marea e neagră ca smoala/ Când oglindește cerul în furtună.
E război.
Zgomot de avioane, uruit de tancuri, /Lătrat de mitralieră…gemete./Plânge pământul înțesat de gropi./Au murit pe rând iubirea, bunătatea, mila /Chiar și încrederea în cei de lângă tine./Oare pe fundul cutiei a rămas speranța /sau Pandora a mințit și ea?
Poezia sa e încărcată de interogații subliminale, retorice în cele mai multe cazuri, de dubitații, de aluzii mai mult sau mai puțin transparente, de răspunsuri amânate. Este o poezie modernă și totuși scrisă în tentă clasicizantă, simplă, dar cu adânci sensuri și înțelesuri incubate. Versurile interogative cuprind posibile răspunsuri existențiale: de la naștere la moarte, de la iubire la dispreț, de la respingere la acceptare. Iubirea fericită îi apare poetei a fi ceva în afara firescului. Iar Timpul, Timpul care le înghite pe toate, este neiertător…
Destinul uman în integralitatea lui este surprins de pana înfiorată a poetei cu calități de comprehensiune umană și de exprimare lirică într-o estetică personală, strict madeleiniană.
O așteptăm pe redutabila prozatoare să mai greșească drumul său, altfel spus, să răspundă ispitelor muzei Erato, spre desfătarea iubitorilor de poezie.
Irina AIRINEI
WoW !! Ce articol profund și super calitativ.
Mă aflu la București împreună cu fiul meu Eytan, născut în Israel , cu dragoste specială pentru limba Română (cu toate că în casă vorbeam Ivrit , tatăl fiind născut în Franța !!)
Dragostea transmisă lui Eytan de mama mea , cu o dragoste și sensibilitate pentru limba și poezia Românească , care au ajutat-o în momente grele în viață să supraviețuiască și să se întărească .
Ca de obicei,acest buchet de versuri ,casi celelalte scrieri ale Madlenei ,sunt o adevarata revelatie sufletului,zbuciumat de valurile zilelor actuale. BRAVO!! si STIMA.!!
Felicitări Madei Davidsohn din toată inima!