Masa rotundă „Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României de la Moscova – o creanță mai veche de un secol”

Academia de Științe a Moldovei în parteneriat cu Banca Națională a României, Școala Doctorală „Istorie. Patrimoniu cultural. Modernitate” și Catedra de istorie și științe sociale ale Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, a organizat, la Chișinău, pe data de 15 noiembrie, ora 12.00, masa rotundă „Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României de la Moscova – o creanță mai veche de un secol”, continuând astfel seria de manifestări dedicate internaționalizării problematicii Tezaurului românesc trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial și încă nerecuperat. La masa rotundă au participat istorici, europarlamentari și jurnaliști din România și Republica Moldova.

Evenimentul s-a desfășurat vineri 15 noiembrie 2024, începând de la ora 12,00, în format hibrid, cu prezență fizică în Sala Mică a Academiei de Științe a Moldovei și online, pe platforma ZOOM. Lucrările au fost deschise de Acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei și de Anca Dragu, guvernator al Băncii Naționale Moldovei. Inițiate la București, în noiembrie 2023, și continuate la Bruxelles și Washington, în 2024, aceste manifestări au urmărit informarea opiniei publice internaționale și a factorilor de decizie cu privire la cele 91,5 tone de aur fin confiscate de puterea bolșevică din Rusia în urmă cu 106 ani, ceea ce reprezintă o creanță legală, validă și exigibilă.

În cadrul dezbaterilor, au participat: Cristian Păunescu, consilier al Guvernatorului Băncii Naționale a României, Eugen Tomac, europarlamentar, inițiatorul rezoluției referitoare la returnarea tezaurului românesc confiscat ilegal de Rusia, Dorin Matei, redactor-șef al Revistei „Magazin Istoric”,  ES Mihai Gribincea, ex-ambasador al Republicii Moldova în România, dr. hab., prof. univ. Nicolae Enciu de la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, dr. Sergiu Catagara de la Facultatea de Filologie și Istorie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, dr. hab. prof. univ. Aurelian Danilă, primul ambasador al Republicii Moldova în România, mai mulți specialiști de pe ambele maluri ale Prutului.

Masa rotundă a fost moderată de dr. habilitat Liliana Condraticova.

Evenimentul a fost transmis live-stream de către Institutul pentru Dezvoltarea Societății Informaționale.

La masa rotundă au fost invitați membrii titulari, membrii corespondenți și membrii desemnați ai Secțiilor de științe ale AȘM, cadre didactice, muzeografi, istorici, economiști.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.