AFnews
Dragi prietene și prieteni,
Aș vrea ca astăzi să începem să ne amintim iernile copilăriilor noastre, iernile de poveste, cu zăpadă multă, cu ninsoare, viscol și acel ger care ne îngheța respirația, de trebuia să ieși din casă bine îmbrăcată, cu mănuși și fular peste gură și peste nas, altfel ți se cam tăia respirația. Învățasem să simțim temperatura după cum ni se lipeau nările sau nu, erau între minus 10 și minus 15 grade…
Simt aerul acela rece și atât de curat !
Îl simțiți și voi ?
Care viruși ? Gerul acela purifica aerul, parcă îl steriliza, iar atmosfera părea de cristal și nu este o exagerare, pentru că atunci când apărea soarele, acel soare al iernii, ”rotund și palid”, toată ninsoarea de peste noapte strălucea albă și curată, crengile copacilor erau încărcate cu zăpada încă nescuturată și luau diverse forme, parcă de poveste. Liniile de tensiune, pe unde trece curentul până ne ajunge în case, erau și ele încărcate cu zăpadă, de te întrebai cum stă zăpada aceea de multă pe acele fire subțiri, dar apoi, se trezeau la viață toate viețuitoarele, iar păsările se așezau pe acele fire și se gândeau probabil încotro să pornească să își caute mâncare, pentru că totul era acoperit cu un strat gros de zăpadă. Noi aveam în curte locuri unde bunica ne spunea să punem mălai proaspăt, să aibă păsările ce mânca, dar să nu punem nimic umed pentru că le poate îngheța în gușă……oare era adevărat? Oricum, eu iarna nu las nici acum nimic umed, mălai sau boabe umede, pentru că mi-a rămas în cap să nu le înghețe hrana în gușă……
Vasul cu apa al câinelui, mi-l reamintesc pe Patrocle, despre care am mai vorbit, era înghețat, apa din vas era înghețată și mergeam cu bunica să îi punem apă proaspătă, din casă (că oricum la cișmea era înghețată și trebuia să turnăm o oală de apă fierbinte să o dezghețăm). Bunica îi ducea apă și un codru de pâine lânga niște bucate gustoase, că-i oprea din cina noastră din seara de dinainte…..toate astea simt că le port cu mine de atunci, mă ajută să continui în lumea asta, în care nu mai avem acele geruri de minus 20, minus 25 de grade, care însă ne curățau, ne purificau și hai să recunoaștem….nici oamenii nu erau așa ca acum, erau drepți, te priveau în ochi fără să clipească și îți zâmbeau răspunzând la binețea de dimineață…..,,bună dimineața vecino? Ce mai faci, ce îți fac copiii, ce gătești?”……vă amintiți ?
Din tot acest peisaj nu lipseau poveștile la gura sobei, pentru lumea se încălzea cu lemne și cărbuni, cumpărate din toamnă, cărate și stivuite la un loc protejat și accesibil, ca să nu le acopere zăpada, dar despre pregătirea focului, de la curățat cenușa adunată de la focul anterioară, pus lemnele, ațâțat focul, apoi menținut și în sfârșit jăratecul pe care punea tata cartofi la copt…..Doamne, ce cartofi copți mâncam și câte povești SF ne povestea tata…..cartofi cu sare și margarină, pentru că unt nu se găsea.
Mă desprind greu de aceste amintiri, dar nu mă îndepărtez.
Vă spuneam despre soarele ,,rotund și palid” care se ,,prevede printre nori”, ”,,ca un vis de tinerețe printre anii trecători”……vă amintiți versurile ? Eu de fiecare dată, în toți acești ani, mi le amintesc în zilele de iarnă când văd exact soarele descris atât de poetic de Vasile Alecsandri în poezia lui, cu care voi încheia aceste gânduri de dimineață…..
Dar înainte, aș vrea să vă citesc o mică poveste a bradului, pentru că știu că în aceste zile vă gândiți să cumpărați bradul de Crăciun. Este o mică povestire culeasă din folclorul FB :
O poveste neştiută a bradului de Crăciun…
Legenda spune că, odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la căderea iernii. Dintre aceştia, numai bradul a rămas, până în prezent, verde, la venirea anotimpului rece.
Legenda spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi a unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată.
Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost vicisitudinile iernilor care au urmat.
Acum poezia ,,Iarna” de Vasile Alecsandri :
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
Cred că v-a făcut plăcere amintirea acestei poezii, pe care, să recunoaștem, mulți o știm încă pe dinafară, iar memoria noastră este bună și pentru că am exersat-o în copilărie învățând poezii pe dinafară.
Să vă mai amintiți și lucruri frumoase, pe lângă a nu le uita pe cele rele, prin care cu toții am trecut.
Cu gânduri bine, Serena Adler,
14 decembrie 2024
Prin această magică poveste de iarnă ne – ai transpus în anii cei mai frumoși ai copilăriei când ne simțeam la săniuș plutind într-o dimensiune magică, pură și feerică. Poeziile lui Vasile Alecsandri și George Coșbuc au avut și ele același efect magic asupra sufletului nostru de copil care nu vrea să uite de acele ierni feerice de altă dată.