Gheorghe Grün: Patru păcate capitale ale educației din România

Partea I

 ,,Răul, în societățile democratice, nu vine din democrație, ci din societate (finalmente din individ), mai exact din atitudinea individului față de celălalt, față de reguli, față de sine, și e diminuabil în primul rând prin educație, în al doilea rând prin educație, în al treilea rând prin educație și abia în al patrulea rând prin constrângeri legiferate.”

   (Laurențiu Ulici) 

În secolul XX, România a traversat o perioadă extrem de zbuciumată, trecând prin bulversări esențiale. În acest timp, România a traversat cel puțin șase tipuri de regim politic, trecând de la dictatură la democrație, de la democrație la diverse forme de dictatură : monarhică, fascistă, apoi comunistă, fiecare dintre ele având un sistem educațional specific, reprezentând schimbări esențiale, structurale ale sistemului de învățământ. *

Astăzi culegem „roadele” acestor „reforme” impuse politic, neadecvate la cerințele societății din secolul XXI, secol al inovațiilor, al digitalizării și al inteligenței artificiale și se adună tot mai multe semnale privind situația catastrofală din educație. De la faptul că în clasamentul PISA suntem pe unul din ultimele locuri și până la reclamațiile stomatologilor belgieni privind calitatea foarte slabă a medicilor stomatologi pregătiți în România (https://adevarul.ro/stiri-interne/sanatate/scandal-urias-in-belgia-in-cazul-stomatologilor-cu-2294844.html), toate semnele ne obligă să regândim întregul sistem educațional. Deși fiecare ministru al educației de până acum (între 199 și 2024 au fost 24 miniștri ai educației) a propus o reformă a sistemului, nici una nu a fost dusă până la capăt, iar reformele se limitau strict la învățământul preuniversitar, la programele școlare, sau la structura anului școlar.

Într-un articol din „Adevărul”, însuși Ministerul Educației spune că „a analizat în detaliu rezultatele elevilor la simularea Bacalaureatului”, iar în urma concluziilor, oficialii vin cu o măsură cel puțin controversată: examenul din vară va fi mai ușor, deoarece nivelul copiilor este foarte scăzut. Deci, dacă nu putem ridica nivelul elevilor, scădem nivelul pretențiilor !? Privind lucrurile per ansamblu, la nivel de sistem de învățământ, situația devine și mai dramatică.  („Examenul de Bacalaureat, proba scrisă la Mediocritate. Cum va fi examenul din vară” Adevărul.ro)

Dacă facem o analiză sinceră și profundă a problemelor, mergând până la cauza primă a lor, putem constata că răul vine din patru direcții diferite :

1. lipsa educației de bază a multor copii care intră în sistemul școlar ;
2. calitatea slabă a unor profesori din sistemul de învățământ (la nivel școlar și universitar) ;
3. organizarea defectuoasă a sistemului de învățământ superior din România ;
4. școala românească pune accent pe „informarea” elevilor si neglijează complet „formarea” lor ca cetățeni responsabili, capabili de gândire independentă, fără ca cei responsabili să caute alte modele de succes.

Fiecare din aceste cauze trebuie tratată separat și găsite soluții separate pentru fiecare dintre ele. Însă acestea nu se mai pot limita la tot felul de schimbări mărunte, un fel de „plasturi la un picior de lemn”, ci este necesară o adevărată revoluție a sistemului, o regândire și o reașezare pe baze noi, sănătoase, a învățământului românesc.

1. Lipsa educației de bază a multor copii care intră în sistemul școlar.

Înțelepciunea poporului român a definit nivelul necesar unui copil ca să poată începe învățătura organizată în cadrul sistemului educațional, spunând că el „trebuie să aibă cei șapte ani de acasă” ! În acest timp el trebuie să  învețe de la părinți regulile de bază ale politeții, ale „bunei creșteri”, să capete aptitudinile necesare integrării în societate, să devină responsabil pentru faptele sale, să învețe să respecte părinții, persoanele vârstnice, profesorii, autoritățile, regulile, tradițiile și legile țării !

Or, astăzi, tot mai puțini copii mai au această minimă bază, dat fiind că sunt foarte mulți părinții plecați prin străinătate să câștige bani, iar copiii rămân la bunicii în vârstă, care nu mai pot și nu mai știu să transfere copiilor aceste deprinderi esențiale. Alți părinți poate că sunt prea ocupați cu alergatul după bani și după diverse bunuri, ca să mai aibă timp și de copii. Mai există, din păcate, și părinți care, ei înșiși, nu dispun de această bază educațională. Astfel, toți acești copii ajung la școală fără să dispună de „fundația” necesară pentru dezvoltarea calităților civice esențiale pentru un cetățean responsabil. Ei vor deveni adulți, dar indiferent de numărul de diplome acumulate în timp, vor fi incapabili de inițiative pozitive proprii, incapabili de a-și asuma răspunderi, de a coopera pentru binele comun, de respect pentru instituțiile, regulile și legile țării, lipsiți de spirit civic, aflând-se la un nivel extrem de scăzut al „capitalului social”, condiție esențială pentru dezvoltare (după Robert Puttnam, „Bowling Alone: The Collapse and Revival of American Community,”).

Proasta educație este – în fond – efectul a peste cincizeci de ani de egalitarism, de destructurare a familiei tradiționale, de comunitate a proprietății, de deresponsabilizare colectivă. Cuvântul RESPECT a dispărut, din păcate, din vocabularul unei mari părți din tineretul de astăzi, precum si ideea de RESPONSABILITATE pentru actele proprii. Iar acest fenomen de deresponsabilizare s-a accentuat după revoluția din 1989, când libertatea a fost confundată cu anarhia, cu lipsa de limite și de răspundere.

Pentru contracararea acestui fenomen ne rămâne la dispoziție o singură metoda de intervenție, singura care costă puțin și are rezultate pozitive în cel mai scurt timp posibil, răspândindu-se rapid în toate păturile populației, cu efectele cele mai benefice pe termen lung : EDUCAȚIA. Neuroștiința ne spune că 80% din circuitele neuronale care ne rămân pe toată durata vieții se formează în copilăria timpurie, până la vârsta de 4 ani. Dacă acestea nu sunt formate în familie sau în perioada preșcolară, atunci această lacună trebuie completată în școală, pe cât posibil. Pentru că bunele maniere sunt până la urmă niște abilități sociale” (Republica.ro, articol de Ramona Loznianu despre Stefana Miret).

Acest lucru se poate realiza prin introducerea unui curs obligatoriu de EDUCAȚIE (civilizație, bună creștere, bune maniere, etc.) în toate școlile și în toate clasele, de la clasa întâi și până la absolvirea liceului. Acest curs ar urma să pornească de la cele mai elementare noțiuni de politețe și ecologie elementară (în clasele mici) și până la comportamentul social, în clasele de liceu (reguli de politețe, bună creștere,  felul adecvat de a se îmbrăca, de a sta la masă și de comportament social, comportament ecologic, elemente de etică și morală, elemente de civilizație, etc.) asimilând în primul rând noțiunile de RESPECT și RESPONSABILITATE. Aceste cursuri pot fi ținute exclusiv pe baza unor manuale special concepute și recunoscute, deoarece numai astfel putem fi siguri că formatorii înșiși vor ține pasul cu elevii lor.

In acest scop pot fi organizate și acțiuni sociale de ajutat persoane în vârstă (de ex.), sau ecologice, de plantat arbori, etc. Organizate de către școli, acestea, împreună cu cursurile de educație, constituie metoda cea mai eficientă prin care copiii pot să vadă cu ochii lor starea în care a ajuns mediul ecologic și social și să reînvețe responsabilitatea pentru țară, pentru orașul lor, pentru concetățenii lor. De asemenea, ar putea fi unica metodă prin care am putea influența nu doar copiii din școli, dar și pe părinți, prin intermediul copiilor.

Această măruntă schimbare a programei școlare, presupunând cheltuieli minime, ar putea avea însă un efect maxim în termenul cel mai scurt posibil și ne-ar permite să sperăm că peste 4-5 ani, să putem avea o țară mult mai civilizată. Măsurile propuse mai sus (fără a crede ca sunt un panaceu) ar putea contribui esențial la ridicarea nivelului” capitalului social”, al cărui nivel scăzut de astăzi ne face să avansăm atât de încet, pe toate planurile.

* Secolul a început prin revoluția industriala a monarhiei lui Carol I, apoi (după primul război mondial) a urmat revoluția națională a Unirii sub Ferdinand și Maria. Apoi, de la o democrație în stare de eboșă, țara s-a prăbușit în dictatura carlistă, apoi în cea legionară, de factură național-fascistă din anii 1930-44. A urmat catastrofa unui nou război mondial în care au pierit peste 300.000 de soldați români și au fost luați peste 200.000 prizonieri în URSS, din care mai mult de 55.000 au murit în timpul captivității. După Pacea de la Paris din 10.02.1947, țara a intrat în sfera de influență (de fapt sub dominația) URSS de care s-a eliberat cu greu. La sfârșitul secolului, sub regimul Ceaușescu, în țară era o dictatură național-comunistă, răsturnată prin revoluția din 1989, România revenind din nou la democrație !