Acad. Jean Jacques Askenasy, ,,7.10. Terorismul islamic”, o lansare-eveniment la Academia Română

de Irina AIRINEI

Joi, 9 ianuarie, Academia Română a prilejuit lansarea noului volum al acad. Jean Jacques Askenasy intitulat ,,7.10. Terorismul islamic”. Au luat cuvântul Președintele Academiei Române Ioan Aurel Pop, Excelența Sa ambasadorul Israelului în România Lior Ben Dor, academicianul Wilhelm Dancă și autorul.

„În ultimul timp, de când cu tragedia abătută din nou asupra Israelului şi asupra evreilor de pretutindeni, m-a lovit o tristeţe fără leac; urmăresc ştirile şi mă cufund în revoltă interioară. Totuşi, am simţit nevoia să fac şi altceva şi, între altele, îl sun mai des pe profesorul Askenasy, la cele peste nouă decenii ale sale de viaţă. Nu se lamentează niciodată, ba îmi spune că este pe cale să coboare în buncăr, nu ca să se apere pe sine, ci ca să poată fi apoi în drum spre spital. Profesorul Askenasy face şi acum ceea ce a făcut foarte bine toată viaţa: îngrijeşte oameni şi salvează vieţi. Acest fel de a fi nu este numai o profesiune, o meserie, un fel de viaţă, ci este o misiune de îndeplinit. Profesorul Jean Askenasy oficiază precum slujitorul zeului vieții, salvând vieţi şi ridicând prin aceasta un imn vieții libere.” -scrie domnul acad. Ioan-Aurel Pop în postfața cărții.

În deschiderea reuniunii, domnia sa a spus, printre altele: ,,Profesorul Jean Askenasy a mai scris o carte, de data asta una tragică,  după ce a publicat atâtea lucrări despre structura creierului omenesc, despre vise și de fiecare dată a făcut-o cu o măiestrie specială. Plecând de la un eveniment tragic, autorul discută  un fenomen actual, dureros de condamnabil, al societății contemporane, terorismul care tulbură societatea omenească nu doar pe cea europeană și care ne obligă să fim vigilenți,  să nu ne lăsăm cuprinși de somnul rațiunii. Domnia sa, la venerabila vârstă și cu experiența pe care o are, știe să ne atragă atenția asupra a ceea ce ar trebui să facem ca intelectuali într-o lume în care și-au  făcut loc deznădejdea, crima, urâțenia sufletească. Ceea ce a trăit statul Israel în 7 octombrie a fost o tragedie de neimaginat care a zguduit întreaga lume. Prin urmare, cartea ne îndeamnă să medităm cu domnia sa de la înălțimea caracterului pe care îl are și de la înălțimea unei alese specialități, neurologia, specialitate pe care și-a însușit-o la școala de neurologie de la București a profesorului Gheorghe Marinescu, fapt de care e mândru. Toată această pregătire pe care a parcurs-o până în 1972 când a emigrat în  Israel, l-au legat de România și de aceea eu mă bucur de fiecare dată când vine în România cu aceeași bucurie, cu aceeași speranță și cu aceeași încredere și mă bucur că în România găsește prieteni de nădejde care îi stau alături, nu numai la Academia Română ci, în general, în această țară pentru că, în sala asta rece văd că sunt și ziariști, sunt și scriitori, sunt și oameni de știință din domeniul științelor exacte veniți cu toții să-l asculte, să-l aprecieze pe profesorul membru de onoare al Academiei Române, Jean Jacques Askenasy.”

Ambasadorul Israelului la București, exprimându-se într-o foarte frumoasă limbă română a spus, printre altele:

,,Împotriva pericolelor extinse, orice națiune trebuie să fie pregătită. Arabii visează la un nou Saladin care să înfrângă cruciații moderni care, pentru ei, sunt israelienii. Dar Israelul este țara care respectă drepturile omului și primul drept al omului este dreptul de a exista, dreptul de a exista ca națiune, dreptul de a exista ca individ. Numai dacă sunt lăsat să exist, pot gândi să am milă, compasiune față de dușmanii care încearcă să mă ucidă. În al treilea rând, cartea vorbește despre holocaust și despre intenția Iranului de a crea un nou holocaust. Când vorbim despre amenințarea Iranului trebuie să spunem că nu avem nimic împotriva poporului iranian, din contră, până în 1979, până la revoluția  lui Khomeini aveam oficiali, reprezentanți diplomatici ai statului Israel care locuiau acolo, în Teheran. Conducătorii Iranului neagă holocaustul, spun că holocaustul nu a existat și, în același timp, spun că chestiunile pe care le reclamă evreii privind holocaustul sunt false, dar ei vor să creeze un nou holocaust eliminând peste 6 milioane de evrei. Ei vor să elimine cei peste 10 milioane de locuitori ai Israelului, evrei și neevrei, deci noi trebuie să fim pregătiți să ne apărăm de această amenințare. Pentru a elimina Israelul, ei se pregătesc și acționează prin intermediul proximilor Hezbollah, Hamas, Houthi și, de aici, rezltă dreptul Israelului de a se apăra, aceasta fiind o luptă pentru supraviețuire.

Tragedia din 7.10 a iscat o mulțime de întrebări…a scos în evidență vulnerabilități…

Orice națiune trebuie să acorde o mare importanță educației patriotice precum și cunoașterii propriei istorii în școală de către tânăra generație, este lucrul pe care Israelul îl face prin excelență iar tânăra generație trebuie să își cunoască foarte bine istoria pentru a fi gata pentru prezent și pregătită pentru viitor. Churchill spunea că o națiune care își uită trecutul nu are viitor.

E important pentru orice națiune să aibă o educație în spirit patriotic și să-și cunoască istoria!

De asemenea e să facem distincția între liberalism și naționalism… Nu există o contradicție între cele două orientări deoarece liberalii trebuie să aibă și puncte patriotice. Nu e o contradicție între a fi globalist, liberal cu mintea deschisă și a fi patriot. Trebuie să fii în permanență gata să lupți pentru țara ta, pentru teritoriul țării tale, asta nu te face extremist…Noi trebuie să păstrăm echilibrul, balanța între cele două concepte și să recâștigăm soliditatea acestei agende și acest lucru este valabil și pentru Israel.”

Acad. Wilhelm Dancă a spus: ,,Sunt de față și domnii Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO unde a fost publicată cartea și Paul Scarlat, redactorul de carte, cărora li se cuvin mulțumiri.”

Acad. Wilhelm Dancă a mai afirmat: ,,Cartea este prietenoasă, are 100 de pagini, merită citită, (aș adăuga că durează 2 ore și 40 de minte de: citit toată) și spune în continuare, fenomenul descris va avea loc în mai toate țările din lume. Cartea ne permite să înțelegem, mai în adâncime vorbele lui Zaharia Stancu: ,,Când nu pot iubi pe cineva, este, pentru mine, un lung prilej de suferință și durere”. Orice religie are o dominantă de irațional dar iraționalul din religios trebuie controlat de mintea umană, de rațiunea umană, de judecata dreaptă. E nevoie de această colaborare a creierului emoțional și a creierului rațional, de această lucrare împreună a celor două părți componente ale creierului uman. Jean Jacques Askenasy  definește virtutea ca alegerea repetată a binelui. Autorul vorbește despre prietenie care este cea mai înaltă formă de iubire. La Aristotel  pe primul plan nu e iubirea erotică, este iubirea din prietenie pentru că aceasta pune bazele unor relații umane în polis, în cetate și stă la baza conviețuirii dintre oameni. Prietenia este cea mai înaltă formă de virtute de care avem nevoie. FINIS CORONAT OPUS. Scrierea despre prietenie încheie această carte care se referă la bestialitatea care a avut loc pe 7 octombrie, carte menită a înțelege, a diminua și a frâna aceste tendințe de violență. Această carte are amprenta personalității autorului: e pătrunsă de optimist deși vorbește despre lucruri foarte grave, dar este un optimism realist.

Autorul,  acad. Jean Jacques Askenasy a vorbit despre PROBLEMELE ACUTE ACTUALE ALE ISRAELUIUI: 1.Rezolvarea sciziuniipoporului, a disensiunilor dintre: arabi și evrei, dintre evreii de stânga și cei de dreapta. 2. Acutizarea problemei simbiozei religie-democraţie a Israelului. 3. Comisia de Stat devenită o cerinţă a întregului popor israelian, pentru examinarea dezastrului serviciilor de informaţii şi de apărare ale Israelului cu luarea de măsuri contra responsabililor, care va avea loc la terminarea războiului, 4. Conștientizarea pericolului mondial al califatului şi a riscului mondial al distrugerii ecosistemului.

Academicianul a vorbit despre pogromul odios din 7.10.2023 în care  30 000 de rachete au fost lansate de islamul terorist, în care au avut loc orori precum despicarea burţilor femeilor gravide, violarea fetelor urmate de înjunghiere, decapitare şi ardere de viu de către cei care au transformat o „duşmănie pe viaţă pe moarte” într-un modus vivendi. Atrocitățile bestiale ale robo-hamasnicilor „jihazi shahizi”, au realizat tragicul salt, în care, bestialitatea umană a depășit-o pe cea zoologică.

De asemenea, autorul a vorbit despre instituționalizarea crimei și despre omorul industrial în anii războiului mondial când naziștii omorau peste jumătate de milion de evrei pe lună.

Animalele ucid din instinct de conservare dar oamenii omoară oameni pentru putere. Instinctul de putere înlocuiește instinctul de hrană. Se poate vorbi despre reversibilitatea om-bestie. Numerizarea, repartizarea la muncă forțată sau la gazare, asasinatul ,,științific” al lui Mengele sunt continuate, în zilele noastre cu declarația de intenție a președintelui Iranului că vor șterge  Israelul de pe hartă.

Studiul patologiei neurologice al principalului lider al Hamasului a dus la niște concluzii importante pentru strategiile ulterioare de luptă contra terorismului. Este contribuția originală a volumului la analiza acestui fenomen  îngrozitor al lumii de azi.

Volumul acad. Askenasy problematizează cititorul constituind un sprijin specializat acordat pe această cale tuturor forțelor implicate în lupta contra terorismului.

2 comentarii

  • Ca autor aș dori să revin asupra unui comentariu făcut de distinsul meu prieten, preotul Wilhelm Dancă; citat ”cartea este prietenoasă, are 100 de pagini, merită citită, (aș aduga durează 2 ore și 40 de minte de: citit toată) și spune în continuare, fenomenul descris, va avea loc în mai toate țările din lume. Cartea ne permite să înțelegem, mai în adăncime spusele odinioară de Zaharia Stancu; ”Când nu pot iubi pe cineva este un lung prilej de suferință și durere”.

  • Dacă oamenii cred (sau pot fi făcuti să creadă) că ceva este adevărat, atunci acel „ceva” se va manifesta a și cum ar fi adevărat.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.