Emil ȚÎRCOMNICU ■

Cristalizarea ideii de colonizare a macedoromânilor în Cadrilater.

Având în vedere ponderea românilor în teritoriul Dobrogei de Sud, încă de la început, după Tratatul de la București din 10 august 1913, s-a discutat despre posibilitatea colonizării unor familii de români din alte zone ale României, dar și cu aromâni sau români timoceni din spațiul balcanic.

Cum am văzut, o părere a exprimat istoricul Nicolae Iorga, într-un interviu publicat în ziarul „Românul”, cu privire la populația ce ar putea fi adusă în Cadrilater. „Cadrilaterul nu poate fi românizat și nici nu trebuie să o încercăm. Suntem destui români. Este o onoare să fi român și nu dorim să facem nimănui silă. învățământul din Cadrilater l-aș lăsa așa cum este, dar aș institui un control sever mai ales pentru unele obiecte, ca limba, istoria, geografia națională. Ce ar zice Ungurii dacă ar vedea că aplicăm față de Bulgari măsurile pe cari le combatem când se aplică Românilor din Ardeal? Colonizări aș face cu elementele cele mai bune ce s-ar putea aduce de oriunde, de exemplu din Macedonia și din valea Timocului.” (ziarul „Românul”, Anul III, nr. 217, 17 octombrie 1913, p. 3)

O propunere, nesemnată, o găsim formulată încă din luna iulie 1913 în ziarul „Adevărul”. „Cred că ar fi nimerit ca România să propună în conferință ca românii macedoneni, care ar voi să plece din Macedonia, să fie instalați în teritoriul ocupat de România, în locul bulgarilor, care doresc să emigreze din acest teritoriu. Ar fi cel mai mare bine dacă toți macedonenii ar pleca acum din Macedonia și ar veni să se așeze în Cadrilater, care ar deveni o nouă patrie pentru ei în patria mumă”. (ziarul „Adevărul”, Anul XXVI, nr. 8571, 24 iulie 1913, p. 1).

O altă notiță o găsim în ziarul „Neamul Românesc”: „Macedonia Aromânilor e… în Cadrilater. Acolo au fost numiți secretari dnii Tache Mărgărit, [Achile] Pineta și Cosmescu, «cu 350 lei lunar», spune foaia de unde luăm această știre. Chestiunea aromănească se apropie de o soluție”. (ziarul „Neamul Românesc”, Anul VIII, nr. 69, 24 octombrie 1913, p. 1103).

În același timp însă, Societatea de Cultură Macedo-Română milita pentru constituirea unei Macedonii autonome, o Macedonie a Macedonenilor: „Chestiunea macedoneană nu se poate rezolva în mod echitabil și durabil de cât prin crearea unui stat autonom, sub protecția Puterilor”. (a se vedea ziarul „Viitorul”, Anul 6, nr. 1788, 9 ianuarie 1913, p. 1).

Un articol, Colonizarea Cadrilaterului prin români macedoneni, semnat Pepelișteanu, a fost publicat în ziarul „Dimineața”, la sfârșitul anului 1913. Ideea principală era ca macedoromânii din statele balcanice, din regiunile în care erau izolați și unde viitorul previzibil era asimilarea lor, ar fi putut să fie aduși în Cadrilater, iar cei din zonele compacte din Balcani, trebuiau apărați în continuare de statul român.

„Cu prilejul ocupațiunei Cadrilaterului încă de la început s-au emis multe păreri cu privire la proiectul de organizare, administrare și colonizare a acestui teritoriu.

În ceea ce privește forma administrativă în ținutul sus menționat nu merită osteneala de a emite vreo părere, știut fiind că toate administrațiile au fost pretutindeni la înălțimea menirei lor, dând rezultate capabile de a atrage admirațiunea tuturor statelor civilizate față de noi. În ceea ce privește, însă, colonizarea Cadrilaterului, chestiune de primă importanță și care trebuie studiată cu multă chibzuință, respectând și admițând ca practicabilă ideea d-lui [Constantin] Coandă, adică de a se servi în această privință de rezerviști olteni, am putea releva cu fermă convincțiune că elementul macedo-român poate prezenta o forță colonizatoare și mai eficace.

Într-adevăr, studiindu-se de aproape acest element se poate constata că e un popor deștept, harnic, energic, civilizat, cu aptitudini indiscutabile în ale industriei, meseriei și comerțului, cu spirit practic și de o forță morală precumpănitoare asupra celorlalte elemente conlocuitoare. Întotdeauna el a alcătuit elita socială în localitățile unde se afla și, dacă din nenorocire n-ar fi fost influențat de cultura nefastă elenă, firește că situația politică a Macedoniei ar fi avut astăzi o fază cu totul diferită de cea actuală. Să nu ne depărtăm, cu toate acestea, și revenind la subiect putem declara cu siguranță că cel mai bun mijloc de colonizare și asimilare în Cadrilater este de a ne servi de elementul macedo-român, selecționat numai prin acele localități unde ca contingent național prezintă un număr neînsemnat și unde prin forța lucrurilor, mai curând sau mai târziu, volens nolens va trebui să dispară, contopindu-se cu celelalte elemente predominatoare.

Stabiliți în teritoriul în chestiune, românii Macedoneni în scurt timp vor mai aduce patriei mame și servicii reale pe cale economică, dând prin spiritul lor întreprinzător și prin iscusința lor industrială, o impulsiune și un avânt însemnat comerțului și industriei. Cât despre ceilalți macedoneni, care alcătuiesc oarecum o masă mai compactă în unele localități din noua Serbie, Grecie și Albanie, credem că este de interesul și demnitatea guvernului român de a lua măsuri și mai drastice ca până acum pentru consolidarea lor națională, contrabalansând cu chipul acesta proiectele de deznaționalizare, formulate de cei interesați.” (ziarul „Dimineața”, Anul X, nr. 352, 28 decembrie 1913, p. 10).

Nu știm cine semna cu pseudonimul „Pepelișteanu”, am observat că avea informații și publica în ziarul „Dimineața” diverse articole despre aromâni.

Între timp, mai mulți intelectuali aromâni s-au stabilit în Dobrogea de Sud. Mehmet Zen, profesor la școala comercială din Salonic, a fost numit institutor de limba română, pe lângă școalele turcești din Dobrici. N. Papahagi și Sterie Perdichi, foști institutori în Macedonia, au fost numiți institutori de limba română la școlile turcești din Balcic. La Kavarna, Stoian Christi, fost institutor în Macedonia, a fost numit institutor la școala mixtă nr. 1 din Kavarna. Sotti Perdichi, fost profesor în Macedonia, a fost numit institutor de limba română la școlile turcești din Kavarna. Cicuma, a fost numit învățător la școala română din Curtbunar. (ziarul „Minerva”, Anul V, nr. 1784, 1 decembrie 1913, p. 1).

Profesorul Pericle Papahagi a fost numit profesor și director la liceul din Silistra la 1 aprilie 1914. Nuși Tulliu, Gr. Madgeari, Ion D. Licea și G. Cica, de asemenea, erau numiți profesori la acest liceu. („Monitorul oficial”, nr. 285, 21 martie 1914, p. 13263).

Și alți intelectuali aromâni s-au stabilit în Cadrilater, ocupând funcții în administrația celor două județe.

Farmacistul Tașcu Pucerea, la 19 noiembrie 1914, a fost numit în funcția de membru al comisiei de igienă și salubritate publică din jud. Durostor. („Monitorul oficial”, nr. 194, 26 noiembrie 1914, p. 8916). Ulterior, între anii 1922 și 1925, Tașcu Pucerea a deținut funcția de prefect de Durostor.

Tașcu Statu era primar în Silistra în anul 1925. Consilier agricol în anul 1924 era tot un alt aromân, N. Ulani. Inginerul Steriu G. Ciumetti, aflat în Durostor încă din anul 1914, era inginer șef al serviciului tehnic, conferindu-i-se decorația Coroana României în grad de ofițer. Vanghele Petrașincu, în anul 1924 era directorul Băncii Durostor. D.  Piță, institutor din com. Sansânlar, a fost numit în 1922 subrevizor școlar al jud. Durostor.

Pericle Papahagi a fost ales, la 26 mai 1916, ca membru corespondent al Academiei Române. Ulterior, după Primul Război Mondial, el a militat pentru aducerea macedoromânilor în Cadrilater, reluând ideile din anul 1913.

Într-un articol din ziarul „Unirea”, care apărea la Blaj, intitulat Macedo-românii în Cadrilater, se scria: „O delegație de români macedoneni s-a prezentat la ministerul de interne, fiind primită în audientă de d. General Averescu. Delegații au cerut d-lui Ministru de Interne să admită așezarea în Dobrogea nouă (Cadrilater) tuturor românilor macedoneni refugiați din ținuturile macedonene cât și celor stabiliți în țară, dar de origină macedoneni. Toți delegații au cerut ca administrația în acea regiune să fie întemeiată pe un larg principiu de autonomie și în fruntea ei să figureze numai români macedoneni. S-ar forma în chipul acesta frumoase centre de activitate comercială agricolă, industrială, culturală etc. care vor ridica în prosperitate și importanță această parte mai surghiunită a României-Mari. D-nul Averescu a admis în principiu ideea. Delegația a recomandat încă de pe acum ca viitori prefecți pe doi cunoscuți români macedoneni. D-nul ministru de interne se va pronunța.” (ziarul „Unirea”, Anul XXIX, nr. 271, 19 decembrie 1919, p. 2). Articolul a fost preluat în ziarul „Dacia” și apoi în ziarul „Glasul Bucovinei”.

Articol preluat în ziarul „Glasul Bucovinei”, Anul II, nr. 310, 12 decembrie 1919, p. 2