Poezia în lumina tristeții

Un articol de Maria TOACĂ (II)

Ce tineri minunaţi avem!

Probabil, n-a visat Cristina Masichevici, elevă în clasa a VII-a la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, că va ajunge în duminica de 9 februarie la Mahala, și anume aici își va primi cel mai mare premiu la începutul încercărilor literare.

Pornită de la Iași la ședința cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeţi”, scriitoarea Elena Mândru a stăruit mult ca s-o întâlnească și să-i înmâneze direct premiul de câștigătoare a Festivalului literar internațional „Romeo și Julieta la Mizil”, ediția a XVIII-a. De-acum în constelația unor nume de rezonanță în literatura română, va străluci și steluța Cristinei din Carapciul Bucovinei, distinsă cu premiul „Grigore Tocilescu”, în cadrul concursului elevilor, la secțiunea Epigramă. Succesul ei adeverește faptul că acest festival de creație literară umoristică întărește punți simbolice nu doar între românii din jurul României, ci și între generații. Și ce bine că tânăra laureată a răspuns chemării doamnei epigramiste Elena Mândru, dăruind momente de revelație și adieri proaspete întrunirii de la Mahala a cenaclului. Incredibil cum armonizează gingășia cu ironia în versurile unei firave fetițe. Cristina ne-a impresionat deopotrivă și cu vocea de cântăreață – „aurul-dalbul de colind pentru Eminescu”. Fragilă ca un ghiocel ce străbate la soare prin răceala iernii, catrenele ei satirice emană o fascinantă înțelepciune și putere. Să reținem acest nume – Cristina Masichevici! Sunt sigură că încă de multe ori îl vom auzi, în lumina prețuitelor noastre comori.

Poezia a venit în lumina tristeţii

Poate oare tristețea emana lumină, există împăcare între aceste două cuvinte? Cred că poate și că există, mai ales când ne strângem la momente de pomenire a înaintașilor, când aprindem o lumânare pentru cei omorâți fără vină, așa cum au fost sute și mii de români în anii regimului totalitar stalinist. Crucificarea lor ne-a lăsat pecetea tristeții chiar și pe momentele de vesele petreceri populare. La Cernăuți, și cântecul, și poezia, ne vin pe un drum înnegurat, mai ales că (ironia sorții ori un blestem al destinului românilor de la margini de imperii!) cruntele încercări nu ne părăsesc, nenorocirile se țin lanț de la o generație la alta. Ca o făclie de veghe la cele mai tragice pagini din istoria românilor nord-bucovineni a ars rugul poeziei la Căminul Cultural de la Ostrița-Mahala.

Niciodată încă povestitorul cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți”, Ioan Abutnăriței de la Vatra Dornei, n-a depănat o poveste atât de tristă, cu un sfârșit atât de tragic. Dar aceasta n-a fost unica abatere de la mersul tradițional al cenaclului. De fapt, pomenirea pregătită de Elena Nandriș anul acesta a început cu slujba la Biserica „Sfânta Treime” din centrul comunei, căci în acest sacru lăcaș s-au rugat, au fost botezați tinerii din coloana celor peste 500 de români, cei mai mulți din Mahala, dornici să ajungă în România, trecând prin Lunca Prutului.

Fii de oameni gospodari, cu mare credință în Dumnezeu, neîndoielnic, mulți s-au spovedit și au primit sfânta împărtășanie în această biserică înainte de a pleca în necunoscut. Credința fierbinte le-a dat tărie și curaj măhălenilor, care au avut norocul să scape de deportări după tragedia de la Lunca, să-și aducă morții acasă din gropile comune de pe malul Prutului în vara 1942, când au revenit autoritățile românești, și să-i înmormânteze creștinește. Și de mai mult curaj au trebuit să dea dovadă sătenii, neapărați decât de Domnul de Sus, în anii puterii sovietice, pentru a păstra, a îngriji de mormintele martirilor. Spre deosebire de conaționalii din multe sate din regiunea noastră, care de la 90 încoace au înălțat în memoria victimelor terorii staliniste Troițe, monumente, Cruci simbolice, românii din Mahala au mormintele neamurilor maltratate în cimitirul de acasă. Despre cum au fost aduse osemintele lor la vatră, cum sunt comemorați, le-a povestit oaspeților din România Elena Nandriș, responsabilă de cultură, tineret și relații internaționale în cadrul primăriei Mahala. Merită să amintim că pe parcursul aflării ei în funcția de primar a fost dezvelit bustul Aniței Nandriș în centrul comunei și înălțat monumentul „Dor de Libertate” la Ostrița-Mahala, în apropierea Căminului Cultural.

După depunerea de flori pe Aleea Martirilor, unde cei din morminte au fost plânși și cu muzica duioasă la flaut, momentul comemorativ a continuat cu evocări prin cuvântul poetic și cântece, cu emoționanta surpriză de a întâlni un martor viu al tragediei măhălenilor. Domnica Gostiuc, la vârsta de 91 de ani, adusă de fiica sa Vera, a fost prima care a intrat duminică în cimitir și s-a închinat la cele 36 de cruci albe, oprindu-se mai întâi la ale tatălui Zaharie Gostiuc și celor doi frați – Vasile și Florea. În 1942, când osemintele lor au fost redate pământului strămoșesc, Domnica o copilă de 7 ani, cu mama și două surioare mai mici, își ispășeau pedeapsa în Siberia. După gerul siberian adunat în oase timp de douăzeci de ani, nonagenara împletește ziua întreagă ciorapi, dăruindu-i împreună cu căldura sufletului ei. Și la întâlnirea cu poeții a adus vreo 30 de perechi, împărțind tuturor celor din sală. La cuvintele înlăcrimate ale Elenei Nandriș, la melodia de jale cântată de grupul „Vocea neamului”, cântecul de întărire „Aliluia”, intonat de tânărul „urmaș al lui Ștefan”, Marc Bujeniță, s-au alăturat cu omagii Vasile Rauț, președintele Societății „Golgota” a românilor din Ucraina, poetul Nicolae Șapcă, cu versuri ce pot fi luate ca laitmotiv al evenimentului: „Azi la Lunca, morții din mormânt se înalță către Fiul Sfânt”. Or, de fiecare dată, răscolirea prin memoria dureroasă este și o înviere, și o mântuire. Despre memoria dureroasă, vie, a locului a vorbit dr. Florin Stan, referent principal al Consulatului General al României la Cernăuți, care a transmis și din partea șefului misiunii, ES Irina Loredana Stănculescu, un mesaj de apreciere a faptelor din prezent ale fruntașilor comunei Mahala.

În calitatea-i de istoric, dr. Florin Stan a menționat că masacrul de la Lunca a intrat în preocupările istoricilor, fiind înregistrat ca unicul și cel cu mai multe victime, săvârșit într-un singur loc. „Istoria se îmbină cu poezia”, a apreciat dr. Florin Stan decizia de a desfășura cenaclul la Mahala într-o zi de pomenire a martirilor. Minutul de reculegere în cinstea eroilor zilelor noastre, donația înmânată „Doamnelor Române” de Elena Mândru, președinta Societății Scriitorilor fără Frontiere, precum și celor doi copii, tatăl cărora a căzut pe frontul de Est pentru apărarea Ucrainei, se încadrează deja în tradiția cenaclului. Nou și îmbucurător a fost prezența tinerei Cristina Masichevici de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, câștigătoarea premiului Festivalului literar internațional „Romeo și Julieta la Mizil”, care și-a primit medalia și alte cadouri de la Elena Mândru.

De la povestea tristă a lui Ioan Abutnăriței, ne-a mai rămas o umbră de regret: din motive de sănătate n-a putut fi prezentă soția sa, poeta Paraschiva Abutnăriței, chiar la ședința când era așteptată ca oaspete de onoare. În acest caz, a rămas Doina Bojescu unica protagonistă a recitalului poetic, conform regulilor noi, stabilite de cernăuțeni. Prezentată în calitatea-i de poet modern de Vasile Bâcu, unul din cei trei diriguitori (Constantin Horbovanu, Elena Mândru), Doina a citit din versurile-i de referință, printre care și o poezie-baladă, dedicată românilor sacrificați în Lunca Prutului. În calitate de consătean, jurnalistul, scriitorul Vasile Bâcu, i-a fost viitoarei poete și un fel de naș al debutului literar, primele ei versuri fiind publicate în „Gazeta de Herța”. Nicolae Șapcă, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, și-a amintit cu recunoștință că Doina i-a ilustrat în 1998 prima culegere de versuri – „Roua sărutului”. Astfel, i-au fost evidențiate și calitățile de artist plastic, iar jurnalista, cantautoarea Carolina Jitaru, a amintit de dragostea Doinei Bojescu pentru chitară și de vocea-i cu har, numai bună de a cânta poezia. Înduioșată de evocările despre cuibul matern de la Oprișeni al Doinei, Carolina a interpretat în premieră o piesă (melodia și cuvintele de un uitat compozitor, Viorel Cotic) ce răscolește dorul de părinți și de vatra natală.

Mai departe – ca la carte, s-au citit versuri cu mult suflet pentru primitoarele gazde. Adela Șulea de la Suceava, tânăra care impresionează cu talentul de declamatoare, dar și cu versuri proprii, a citit un poem de Marius Stan, ce amintește de trecerea lui Ștefan cel Mare și prin Mahala. Monica Buhac a prelungit minutul de reculegere pentru scriitorul Ioan Mugurel Sasu, amintind cu versuri lirico-filosofice de trecerea în veșnicie a câtorva prieteni ai cenaclului.

La fel și Vasile Carlașciuc a citit o „Doină orfană” în memoria profesorului, rapsodului, poetului Nicolae Mintencu. De la Suceava a fost salutată revenirea lui Cezar Straton, cu dragostea sa pentru tot ce e verde și freamătă prin păduri. Cu un bagaj impunător de frumusețe s-a prezentat scriitorul prof. Constantin Bulboacă din Fălticeni. Pe lângă poeții Maria Crețu, Costel Befu, Costică Varganici, flautistul Puiu Crețu, maestrul fotograf Marinel Dănilă, mai marele cenaclului „Nicolae Labiș” ni l-a adus pe renumitul nostru pictor Radu Bercea, împreună cu o carte comună, proaspăt edită în 2024. Volumul „101 EFEMER… IDE”, cuprinde, după cum apreciază prof. dr. Luminița Reveca Țaran, – „Inscripții pe sufletul timpului”: epigrame de Constantin Bulboacă, ilustrate de Radu Bercea. De dragul pictorului cu rădăcini la Ostrița Herței, chiar și primarul acestei comune, Vasile Țurcan a îndrăgit poeții, onorând ședința cenaclului. Energic și încărcat de har, Constantin Bulboacă s-a lansat și în ipostaza de fotograf, aducând expoziția de imagini „Dacia Empire of gold and silver”,  adică e vorba despre acea expoziție de tristă faimă din Olanda – „Dacia! Regatul aurului și argintului”, pe care Constantin Bulboacă a avut fericirea s-o vizioneze, el fiind poate ultimul român care a văzut aievea Coiful de Aur de la Coțofenești și trei brățări dacice de la Sarmizegetusa Regia. Mult am vrea ca acest tezaur să nu rămână numai pe fotografiile prietenului nostru de la Fălticeni! Dorohoiul a fost prezentat poetic, istoric, sentimental de dr. Vasile Adăscăliței, Vali de Hudești, Ion Dumbravă, Dorel Lungu, autorul proaspetei culegeri de versuri „CREDINȚĂ, PATRIE, CUVINTE”.

Din partea gazdelor i-am întâlnit și pe membrii cenaclului „Inspirație” de pe lângă Căminul Cultural, Dumitru Zaidel având bucuria să-și prezinte și să audă frumoase aprecieri pe marginea celei de-a doua culegere de versuri a sa, intitulată sugestiv „Sunt român din Bucovina”. Fugitiv, cum sunt cei tineri, au citit din versuri, scrise și cu flori în loc de peniță, Gheorghe Bodnariuc și Gheorghe Ungureanu. N-au lipsit cu noi creații Tatiana Golciuc și Sofia Roșca. Zâmbete peste durutul amar al zilei au revărsat epigramiștii de elită – Vasile Bâcu, Constantin Horbovanu, Elena Mândru.  Carolina Jitaru, amintind că versurile la melodiile cântate la început aparțin Elenei Nandriș, a încheiat simbolic cu piesa lansată astă toamnă la Suceava „Și dacă-ar fi s-o iau de la-nceput”, versuri de Nicolae Șapcă, devenită de-acum un adevărat șlagăr al cantautoarei. Ne simțim de fiecare dată atât de bine, fie la dulce, fie la amar, în postura de condrumeți ai „Mașinii cu poeți”, încât nu ne-am dorit nici noi altceva, doar să ne bucurăm împreună de puterea creatoare a cuvântului.