Martiri de ieri și de azi comemorați în nordul Bucovinei

Articol de MARIA TOACĂ (I)Până la rădăcina dorului

Nu știu dacă erau și muzicanți printre măhălenii care și-au sfârșit drumul vieții sub gheața Prutului, răpuși de gloanțele satrapilor sovietici, în noaptea de 7 februarie 1941. Însă, cunoscându-i din neam în neam ca oameni înzestrați cu darul cântecului și iubitori de frumos, cred că mulți au pornit spre o altă viață și cu melodiile dragi de acasă, ce le cântau duminica la hore, la hram și alte sfinte sărbători.

În momentele de comemorare la crucile lor, am auzit până acum cântece de jale, compuse de urmași, de cei cu mai mult noroc, care au supraviețuit. Dar prima dată, la pomenirea din acest februarie, ca un dulce alint, a răsunat melodii la flaut. De la Fălticeni, Constantin Bulboacă, nelipsitul scriitor de croială satirică al „Mașinii cu poeți”, a venit însoțit de flautistul Puiu Crețu și poeta Maria Țiganescu-Crețu, un admirabil cuplu trăitor în magia creației artistice, membri ai cenaclului „Nicolae Labiș”.

Înzestratul artist și profesor de la Mălini a revărsat liniștitor melodiile, întocmai ca în versurile poetului Adrian Păunescu: „Mă rog cu blândețea din flaute/Un happy-end să ne caute”. Și dulcele fior al muzicii se înălța la cer, iar de acolo de Sus, îngerii îl întorceau înapoi pe pământ ca să pătrundă adânc în țărână, până la rădăcina dorului celor din morminte

Rănile războiului de astăzi, peste noianul de dureri ale trecutului

Nu e prima dată când Elena Mândru, președintele Societății Scriitorilor fără Frontiere, vine la cenaclul transfrontalier „Mașina cu poeţi” încărcată de ajutoare, adunate în virtutea proiectului caritabil ȘI NOUĂ NE PASĂ. Amintim că această acțiune își are menirea ca, prin donații de bani, dulciuri, produse nealimentare, să vină în ajutor copiilor români din raionul Cernăuți orfani de război, cu probleme grave de sănătate sau cu lipsuri materiale majore.

La întâlnirea de la Căminul Cultural Ostrița-Mahala, momentul dedicat acțiunii caritabile a fost cu totul ieșit din comun, pentru că aici s-au împletit într-o unică îndoliată cunună suferințele din trecut cu nenorocirile de astăzi, aduse de război în casele românilor din Mahala. Alături de Domnica Gostiuc, cu tată și doi frați omorâți la Lunca în februarie 1941, supraviețuitoarea a 20 de ani de calvar în Siberia, lăcrimau o tânără mamă și doi copii ai ei, rămași fără sprijin bărbătesc în familie. Aliona Fanar locuiește în cătunul Prut, pe malul râului a cărui apă acum 84 de ani a fost înroșită de sângele românilor. Astăzi sângele apărătorilor Ucrainei se varsă mai departe de noi, însă lacrimile curg aproape, în multe case de români. Minutul de reculegere pentru martirii masacrați la Lunca și eroii războiului de acum s-a păstrat și în memoria lui Petru Fanar, soțul Alionei și tatăl adolescenților Iana, de 15 ani, și Ruslan, fratele ei cu un an mai mic. În acest cadru al tristeții, la propunerea noastră (Doamnele Române, partenere de proiect), Elena Mândru le-a înmânat copiilor eroului Petru Fanar o parte din donația de trei mii de lei pe care am primit-o în decembrie anul trecut la Iași, în timpul manifestării „Interacțiuni Literare Transfrontaliere”, cu tentă caritabilă. Nici acum Elena Mândru n-a venit cu mâinile goale. Pe lângă suma de 2.500 lei, adunaţi de S.S.F.F., revista „Moldova Literară”, colegi și prieteni, ne-a lăsat și alte daruri, care îi vor bucura pe copiii aflați în suferință. Îi mulțumim doamnei Elena Mândru pentru încredere, pentru că ne-a ales pe noi, cele trei membre ale Societății „Doamnele Române” să-i fim însoțitoare și părtași la această cauză nobilă. Laudă tânărului Marcu Bujeniță din ansamblul „Urmașii lui Ștefan” și conducătoarei artistice Elena Nandriș, autoarea versiunii românești a înălțătoarei cântări ALILUIA, închinate Domnului, dar și tuturor celor sacrificați pe altarul credinței.