Acad. Ioan-Aurel POP: ,,Cardinalul IULIU HOSSU, cel mai înalt exemplu de patriotism și de demnitate umană”

Academia Română a inaugurat „Anul Cardinal Iuliu Hossu” printr-o sesiune omagială organizată miercuri, 29 ianuarie 2025, în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României și Muzeul Național al Literaturii Române. Manifestarea a avut loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 10:30 și a fost deschisă de dl. acad. Ioan-Aurel POP, Președintele Academiei Române.

,,Vorbim despre Cardinalul Iuliu Hossu la 140 de ani de la naștere și la 55 de ani de la trecerea lui în lumea Drepților. Românii știu, în general, despre episcopul Iuliu Hossu că a fost primul cardinal român care a citit Rezoluția de Unire a Transilvaniei cu România de la Alba Iulia la 1 Decembrie. Eu  întotdeauna spun nu doar că a citit-o, ci, de fapt, că a scos-o din suflet și știu că a luptat pentru libertatea credinței în comunism când a spus celebrele cuvinte ,,Credința noastră este viața noastră!” Măcar dacă ar ști românii aceste lucruri și tot am putea fi împăcați și am putea să spunem că nimic din zestrea noastră spirituală și din zestrea lumii nu este pierdut.

Dar Iuliu Hossu a fost un om între oameni, a îndeplinit funcții și a avut îndatoriri, nu trebuie să uităm nici că a fost Senator de drept în Parlamentul României în vremea când cei mai valoroși oameni din punct de vedere spiritual, moral, creatori de valori erau membri de drept ai Senatului României și de multe ori membri ai Academiei Române.

A fost beatificat recent de Sfântul Părinte Papa Francisc și e sărbătorit în calendar la 2 iunie alături de ceilalți șase confrați declarați acum ,,Fericiți”. A învățat la un gimnaziu luteran, apoi la un liceu romano-catolic și apoi la școlile noastre greco-catolice de la Blaj întemeiate în 1754 și, în fine, la Colegiul DE PROPAGANDA FIDE din Roma unde a devenit Doctor în teologie înainte de Primul Război Mondial.

A fost hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu al Gherlei, a fost pe rând referent, arhivar, bibliotecar, vicar și secretar episcopal, colector de bunuri pentru familiile soldaților români mobilizați în Primul Război Mondial, la Timișoara.

A fost voluntar ca preot în gradul de sublocotenent în armata Austro-ungară după ce îi murise un frate pe frontul rusesc în Primul Război Mondial.

De obicei se spune aici la București că românii au luptat pe front din 1916. Nu e așa! România a luptat începând cu 1916! Ceilalți români care reprezentau mai mult de jumătate din toți românii (cei din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina, Basarabia) au intrat în război în 1914. Repet, în 1916, România a intrat în război și până să intre România în război, sute de mii de români din provinciile înstrăinate au participat la război, au murit, au fost schilodiți, chinuiți.

La începutul lunii decembrie 1914, patru preoți militari ortodocși și patru preoți greco-catolici au plecat la Viena cu un regiment însărcinat cu paza Capitalei imperiale, între ei fiind și sublocotenentul Iuliu Hossu care acorda, ca preot, asistență spirituală militarilor aduși de pe front, răniților. A fost numit episcop în scaunul rămas vacant al Episcopiei greco-catolice de Gherla, ca urmare a decesului episcopului Vasile Hossu, în 1917.

S-a opus desființării Bisericii greco-catolice după ordinele venite de la Moscova, a fost arestat și a făcut închisoare ca deținut politic. A avut domiciliu forțat și a rămas convins că ,,Credința noastră este viața noastră”. Nu a acceptat compromisuri cu regimul comunist.

Deși i-a sfătuit pe preoți, mai ales pe cei căsătoriți, să se supună ca să rămână ,,împreună cu turma care nu trebuia lăsată să rătăcească”, n-a înțeles niciodată de ce puteau rămâne luterani, romano- catolici, musulmani, mozaici în România dar românii nu puteau rămâne greco-catolici.

A luptat pentru biserica sa în clandestinitate și a orientat spiritele spre rezistență, răbdare, speranță și iertare.

A lăsat în urmă o moștenire despre care se va vorbi! Numele său va rămâne mereu în istoria Bisericii Unite cu Roma și în istoria românilor prin Rezoluția de Unire a Transilvaniei cu România pe care a înregistrat-o atunci la Căldărușani, în secret, cu puțin înainte de moarte.

Chiar dacă ar rămâne ,,doar” atât și chiar dacă ar rămâne doar convingerea că ,,Credința noastră este viața noastră!” și tot am avea cel mai înalt exemplu de patriotism și de demnitate umană al unei personalități de excepție cu statură românească și europeană și cu un mesaj valabil pentru noi toți peste secole.

Academia Română ține să onoreze nu doar un mare ierarh și un înalt prelat al Bisericii Unite cu Roma dar și un mare patriot care ne-a lăsat acest mesaj extraordinar de demnitate care ne lipsește nouă astăzi.”