În seara de marți, 6 mai 2025, am participat, cu emoție, la Opera Națională București, la un eveniment excepțional care a marcat cea de-a 77-a aniversare a independenței Statului Israel.
La invitația Excelenței Sale domnul Lior Ben Dor, ambasadorul Israelului în România, a doamnei Tova Ben Nun-Cherbis, președinte al Complexului Educațional Laude-Reut, și a domnului Călin Coșar, președinte al Camerei de Comerț România-Israel, am fost acolo, împreună cu invitații care au transformat sala într-o singură inimă, de Ziua Independenței Israelului.
Maestru de ceremonii: domnul Rami Teplitskiy, vice-ambasadorul Israelului la București, care, într-un cald cuvânt de bun-venit, a deschis ceremonia, invitând la cuvânt, pentru început, pe Excelența Sa Lior Ben Dor, ambasadorul statului Israel la București.
Domnia sa a evocat momentul astral în care visul realizării statului Israel a fost înfăptuit datorită celor două personalități providențiale ale sionismului modern, Theodor Herzl și David Ben Gurion și luptei și perseverenței unui popor neînfrânt. Evocând realizările strălucite ale poporului israelian, ambasadorul a evocat tragedia celor 59 de ostatici care se mai află încă în tunelurile din Gaza.
,,Suntem deosebit de emoționați că avem astăzi printre noi pe Doron Steinbrecher care a supraviețuit captivității în Gaza. În timp ce Doron se recuperează din ceea ce a suferit, luptăm pentru libertatea ostaticilor care încă sunt ținuți în captivitate în tunelurile întunecate din Gaza, în condiții inumane. Doron întruchipează spiritul invincibil al poporului israelian.” Ambasadorul Israelului a evocat prietenia strânsă cu poporul român, mulțumind României pentru sprijinul acordat, în aceste vitrege împrejurări, poporului israelian.
Întâlnirea cu Doron Steinbrecher, tânăra israeliană de origine română răpită de Hamas la 7 octombrie 2023 și eliberată în ianuarie 2025, a fost deosebit de emoționantă. Doron a venit însoțită de mama sa, Simona și de mătușa sa, ambele originare din România (Focșani). Doron a fost răpită de Hamas la 7 octombrie 2023 și a fost ținută ostatică, în condiții greu de descris, timp de 471 de zile. Ea are dublă cetățenie, israeliană și română și a fost eliberată inclusiv prin intervențiile statului român după ce mama sa, Simona, a venit la București anul trecut, pentru a cere sprijin din partea autorităților țării în care s-a născut. Doron a fost invitată la evenimentul organizat de ambasada Statului Israel și de Complexul Educațional Laude-Reut la Opera Națională București, cu ocazia aniversării a 77 de ani de la declararea independenței Israelului și a mulțumit României de pe scena Operei Române pentru ajutorul dat pentru eliberarea sa.
Tova Ben Nun Cherbis, conducătoarea Complexului Educațional Laude-Reut și co-organizatoarea evenimentului, a spus în discursul său:
,,Relația dintre Israel și România este una specială, cu rădăcini adânci în istorie și cu un drum marcat de prietenie și sprijin reciproc. România a fost mereu alături de Israel și este chiar și în aceste clipe. Vă mulțumim din suflet pentru întreaga susținere!
Îmi face o deosebită plăcere și onoare să mă adresez din inima Bucureștiului, în această seară de sărbătoare și recunoștință, în care celebrăm 77 de ani de la proclamarea independenței Statului Israel – un moment care a schimbat pentru totdeauna istoria poporului evreu, împlinirea unui vis vechi de mii de ani, transformat în realitate prin viziunea lui Theodor Herzl și curajul lui David Ben-Gurion – primul prim-ministru al Israelului. Theodor Herzl, părintele fondator al sionismului modern, care a visat la renașterea unei națiuni pe pământul strămoșilor noștri, spunea: „If you will it, it is not a dream. Zionism is an infinite ideal” – un ideal care ne inspiră zi de zi în misiunea noastră de a construi și menține un stat puternic și prosper.
Dar astăzi, când celebrăm viața și victoria, inimile noastre sunt pline de suferință. Încă 59 de frați și surori sunt ținuți ostatici de Hamas, privați de libertate și demnitate. Nu putem uita. Nu vom tăcea. Cerem ca lumea întreagă să se unească și să ceară eliberarea lor necondiționată, astăzi, acum! Dreptul la viață și libertate este universal și nu admite amânare.
De la 7 octombrie 2023, Israelul a plătit un preț dureros – în vieți, în răni, în durere.
Privim înainte, așa cum ne-au învățat Herzl, Ben-Gurion și toți marii noștri înaintași: cu speranță și cu credința că visul Israelului este încă în plină desfășurare.
În încheiere, de pe scena Operei Naționale, trimitem gânduri de speranță către cei care sunt în continuare în captivitate, că se vor întoarce acum acasă.
Le dorim sănătate și recuperare grabnică celor răniți și suntem cu sufletul alături de familiile celor care și-au pierdut viața în acest război tragic.
Vom continua să protejăm, să visăm, să rămânem uniți și să construim împreună un viitor bun pentru întreaga umanitate. Vă mulțumesc că sunteți astăzi alături de noi. La mulți ani, Israel! La mulți ani, România! Am Israel Chai!”
Din partea Guvernului României a luat cuvântul ministrul Alexandru Rafila care a transmis cu acest prilej un mesaj de suflet.
Corul de elevi de la Laude-Reut (35 de copii) a interpretat, cu prospețime și candoare, „Noladeti LaShalom” – M-am născut pentru pace și „Haleluia”.
Actrița și cântăreața israeliană Galit Giat a susținut un program cu frumoase melodii semnate de Leonard Cohen precum și Sanie cu zurgălăi, evoluție aplaudată la scenă deschisă.
,,Cine a spus că totul e pierdut?/Vin să-mi ofer inima.” -a spus ea în cântecele ei.: ,,Un cântec de dragoste pentru unii, un dor de Ierusalim pentru alții. Un cântec de loialitate către patria noastră.”
Orchestra Operei Naționale condusă de maestrul Daniel Jinga a interpretat Suita de șapte dansuri românești de Béla Bartók iar violonistul Radu Dunca a a făcut auzite acordurile vibrante ale Baladei lui Ciprian Porumbescu.
Israel-România, o singură inimă. AM ISRAEL CHAI!
Dr. Irina AIRINEI
Frumos și plin de speranță pentru o lume dezlănțuită și fără cârma !
Felicitări și Dumnezeu sa ajute cele doua popoare și sa apere prietenia lor milenară !
Cu calda prețuire,
Victor Voicu
Mulțumim, domnule academician.