AFnews
Sâmbătă., 10 MAI, 2025, la împlinirea a 120 de ani de la publicarea Iradelei (decretului) sultanului Abdul-Hamid al II-lea prin care se conferea aromânilor din Imperiul Otoman statutul de comunitate distinctă, cu drepturi culturale proprii și posibilitatea de a-și constitui foruri specifice de reprezentare, a avut loc, la Muzeul Național al Țăranului Român un eveniment editorial de excepție, lansarea unui set de numai puțin de cinci titluri de o maximă importanță pentru istoria poporului român, coordonate de istoricul dr. ROBERT STĂNCIUGEL și apărute la prestigioasa Editură RAO.
Un set de cinci cărți despre neamul românesc, năzuințe, sensul vieții și destine! Un set de cinci cărți dedicate celor trei evenimente importante din viața românilor de la sud de Dunăre în anul 2025: 100 de ani de la încetățenirea și împroprietărirea lor în Dobrogea nouă, 120 de ani de la emiterea Iradelei imperiale a sultanului Abdul Hamid al doilea, cu consecințe deosebit de favorabile în plan cultural, religios și educațional! Cărți apărute la dorința și în memoria unui meglenit, marele istoric și arhivist VIRGIL COMAN…
Lansarea s-a bucurat de o numeroasă asistență și de invitați de excepție, iar dezbaterea a fost moderată de maître d’honneur avocat dr. MIHAI NICOLAE care a spus, printre altele:
,,În 1915, Take Ionescu a publicat La politique de l’instinct national. Ceea ce a făcut istoricul Robert Stănciugel este expresia unui astfel de instinct național și a făcut-o prin studiile sale, a făcut-o prin cărțile publicate acum, prin editări sau reeditări. E vorba de lucrările lui Constantin Noe și ale lui Virgil Coman pentru care Robert Stănciugel ca și întreaga echipă editorială merită cu prisosință toate laudele noastre. Aceste cărți vor îmbogăți patrimoniul de cunoaștere a unei părți ,,uitate” a poporului român.”
Spicuim în cele de mai jos din discursurile rostite într-o sală în care se putea vedea splendida expoziție de fotografii ale fraților Milton și Ianaki Manakia, pionieri ai fotografiei şi cinematografiei, primii care au adus în Balcani o cameră de filmat şi care au făcut primele înregistrări pe peliculă, filmate în Balcani şi în Imperiul Otoman, surprinzând aspecte importante ale vieţii aromânilor.
Dr. ROBERT STANCIUGEL, Despre perenitatea românilor balcanici
,,Gheorghe ZBUCHEA…Marele meu mentor…Nimeni n-a avut curaj până la el să vorbească despre românii balcanici. DESPRE PERENITATEA VLAHILOR, acțiune creată de profesorul ZBUCHEA la Constanța, la Universitatea ,,Andrei Șaguna” condusă de Aurel Papari. PERENITATEA VLAHILOR, la această acțiune au participat și domnul Dogaru și Virgil Coman… Am avut discuții divergente acolo, dar am avut ce să învățăm unii de la alții și domnul Dumitru Preda a fost cu noi și s-a creat CONGRESUL SPIRITUALITĂȚII ROMÂNEȘTI, acțiune care a adus foarte mulți români înapoi acasă. Atunci am activat în cadrul ASTREI de Timișoara, Banat și Porțile de Fier împreună cu Cristea Sandu Timoc.
Am fost, ani de zile, în Bulgaria, Serbia și, împreună cu colegii mei, am editat o serie de albume și cărți. Am mers pe drumurile satelor de români din cărțile și hărțile vechi. Publicarea lui Constantin Noe a fost un proiect al lui Virgil Coman care cuprinde o serie de documente pe care vi le-am înmânat astăzi.
Două dintre cărțile despre coloniile de români din Bosnia-Herțegovina sunt aduse de mine din Iugoslavia aflată în război. Un alt coleg al meu a mers la Corcea înainte să se pensioneze și, în 2008, a reușit să recupereze fondul arhivistic al Consulatului României de la Corcea.
De ce am continuat visul lui Virgil? Deoarece erau niște lucruri despre care nimeni n-a vorbit. Nimeni n-a avut interes să le traducă. În timpul comunismului nu aveai voie să vorbești despre aceste lucruri.
Cărțile au fost elaborate împreună cu o întreagă echipă, laurii sunt ai întregii echipe și tot ce am publicat acuma este darul nostru pentru Virgil Coman.
În această carte verde a Ministerului de Externe este textul corect al acelei Iradele și nu numai. Această Iradea a fost dată de sultan către supușii săi vlahi pentru că în Balcani avem mai multe comunități, nu sunt numai aromâni, avem și istoro-români, avem și timoceni, avem mai multe tipologii de români.
Pe vremea aceea România funcționa, adică imediat li s-a dat cetățenie, au fost împroprietăriți, s-a făcut o bancă specială de unde au putut lua împrumuturi. Dar apoi România pierde două județe și ei sunt strămutați în casele sașilor din Banat. Statul nu a putut să facă mai mult de atât și o parte dintre dânșii au revenit și îi găsim astăzi în județele din Dobrogea și îi găsim și la Brăila și la Galați. Despre acești români care au venit în Cadrilater, au fost traduse volumele,,Românii din Serbia”, ,,Românii din Macedonia” ,,Românii din Bulgaria” și ,,Românii cuțo-vlahi”. Ultimele două sunt scrise de acest impresionant Constantin Noe. Finul lui, comandorul Valeriu Avramescu ne-a pus la dispoziție o serie de documente foarte importante privindu-i pe frații Manakia.
Eu văd România azi ca un tandafir care și-a pierdut petalele…Un trandafir care și-a pierdut petalele și aceste petale sunt comunitățile istorice românești din teritoriile pierdute, românii timoceni, meglenoromânii…Ei vor cetățenia română, vor să voteze, dar așa-zisa clasă politică nu-i lasă…”
PROF. DR. ȘTEFAN VERGATTI: ,,Dobrogea, vechi pământ românesc.”
,,Vorbindu-se despre Dobrogea, trebuie să arăt, în pofida celor spuse de alții, că, totuși, ea reprezintă un vechi pământ românesc. Nu trebuie să uitați niciun moment că ea a fost stăpânită de primii Basarabi domni ai Țării Românești și, mai târziu, este cucerită de otomani.
Să nu uităm că aici organizează Constantin Brâncoveanu pentru prima oară sub formă instituțională flota de control a Dunării, cu vase construite întâia dată în Oltenia la Calafat și la Giurgiu la șantierul de la Cama din Giurgiu. În ceea ce privește Dobrogea, nu trebuie să se uite ce s-a întâmplat după războiul de cucerire a Independenței României. În iulie 1871 la conferința celor 7 mari puteri la Berlin s-a pus problema ca României să-i fie redată Basarabia, adică partea de sud a Moldovei de Răsărit, dar țarul a refuzat.
Alexandr Gorceakov, cancelarul rus, l-a lăsat pe ambasadorul de la Londra să discute problema aceasta. I se acorda României și Rusciuc și Varna însă au fost boieri români (cum a fost Petre Carp) care s-au opus. Și atunci n-a primit Basarabia, am primit numai partea de sud de la linia Cernavodă-Constanța mergând până la linia actuală Silistra, Vama Veche. Din cauza unei intervenții nechibzuite s-a pierdut și Silistra care era centru cultural românesc. Ating aici tema deosebită a familiei Petrescu, profesori și învățători din Silistra care au creat școala, au creat învățământul românesc.
Așa apare altă problemă, e problema comunităților românilor deoarece aceștia trebuiau să aibă un teritoriu al lor. Aici este marea greșeală pentru că fuseseră la masă la cancelarul Germaniei Otto von Bismarck, bătrânul Brătianu și Kogălniceanu. La conferința de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia să recunoască României independența, să-i cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța, și Insula a Șerpilor. În schimb, Rusia prelua județele din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad), care reintraseră în componența Moldovei după Războiul Crimeii prin prevederile Tratatului de la Paris din 1856. Principele Carol I a fost profund nemulțumit de turnura nefavorabilă a negocierilor.
Dobrogea, în acel moment, reprezenta un pământ un nou și au venit aici să îl colonizeze mii de români balcanici, oameni care trebuiau să-și găsească un pământ, o casă a lor mai ales în acel moment în care grecii și Patriarhia ecumenică luptau împotriva lor răspândind chiar zvonul că la slujbele oficiate în limba română, ,,românii vorbesc cu diavolul”.
Aromânii realizaseră în Moscopole, în Viena, în Budapesta lucruri extraordinare. Trebuie să vă spun că acești magnați români au reușit să vină și în Țara Românească, familia Mihail cu care întâmplător eu sunt rudă, a venit în Craiova. Jean Mihail a construit palatul binecunoscut, actualmemnte Muzeul de Artă din Craiova. A adus acolo opere extraordinare printre care Cele trei grații de Canova care au fost duse undeva în Germania. Statuia a fost încărcată într-un camion, noaptea și în câteva ore a fost trecută granița pretinzându-se că ar fi vorba de un moștenitor din Germania. Nici vorbă, Jean Mihail nu a avut moștenitori.”
DR.EMIL ȚÎRCOMNICU, cercetător științific I, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română: Societatea de Cultură Macedo-Română pentru conservarea și dezvoltarea limbii și culturii aromâne, secretar al Societății Macedo-Române
,,Avem aici o carte în două volume cu lucrările lui Constantin Noe care a fost și el secretar al Societății Macedo-Române pe la 1910-1912 când a fost gonit din Imperiul Otoman, din Meglenia, fiind pârât la autorități că face propagandă românească. Noe era un tânăr învățător, își terminase studiile la Facultatea de Litere și a fost nevoit să vină în România. Societatea de Cultură Macedo-Română este continuatoarea Comitetului Macedo-român înființat la București în 1860. Deci vedem că are o istorie împletită cu formarea Statului Român modern.
La Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878), V. A. Urechia, care era în legătură cu Apostol Mărgărit, inspectorul școlilor Române din Macedonia, definitivează planul de a întemeia Societatea de Cultură macedo-română care se înființează la 23 septembrie 1879 ca succesoare a Comitetului Macedo-Român (înființat în 1860) și este recunoscută în urmă cu 145 de ani, prin înalt Decret Domnesc, la 15 aprilie 1880. Societatea de Cultură Macedo-Română a funcționat până în anul 1951, reluându-și activitatea după căderea regimului comunist, în anul 1990. Scopul societății este conservarea și dezvoltarea limbii și culturii aromâne. SCMR consideră că aromânii sunt etnici români, cu caracteristici culturale specifice regionale balcanice, care reprezintă parte a identității lor. Societatea a avut o contribuție esențială la emiterea de către sultanul otoman Abdul Hamid al II-lea a Iradelei (irâde-i seniyye, în traducere „voința rostită”) din 9/22 mai 1905, prin care a recunoscut millet-ul vlah și le-a acordat astfel aromânilor statutul de grup etnolingvistic separat în cadrul Imperiul Otoman cu drepturi civile, administrative, școlare și bisericești specifice. De asemenea, ea a inițiat și a ajutat Societatea de cultură Meglenia pentru meglenoromâni, care avea obiective similare cu SCMR. Comitetul de conducere al SCMR, la momentul înființării, a fost alcătuit din personalități prestigioase ca Vasile Alecsandri, Dimitrie Brătianu, Ioan D. Caragiani, Ion I. Câmpineanu, Dimitrie Ghica, Ion Ghica, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, C.A. Rosetti, Christian Tell și V.A. Urechia.Un rol important în înființarea societății l-au avut, de asemenea, Mihail Kogălniceanu și mitropolitul primat Calinic Miclescu.Președinți ai SCMR, în perioada 1879-1951, au fost: V. A. Urechia (1879-1901), dr. Anastasievici Leonte (1901-1914), Ion C. Grădișteanu (1914-1932), Iuliu Valaori (1932-1936), Petre Topa (1936-1940), Sterie Petrașincu (1940-1945), Mihail Fârșirotu (1945-1951).
Să ne amintim că există și martiri între membrii de frunte ai Societății Macedone- Române din România și mă refer aici la un vicepreședinte al societății de Cultură, Nicolae Batzaria care a murit în temnițele comuniste și la Petru Topa care de asemenea implicat în scandalul cu Vaticanul a fost considerat spion al italienilor sfârșind în închisoare în 1957. Timp de opt ani Nicolae Batzaria a fost senator în parlamentul otoman, fiind și un exponent de bază al partidului „Uniune și Progres”. În 1913, în timpul crizei balcanice, a avut și funcția de ministru al Lucrărilor Publice în guvernul turcesc. În cadrul acestei funcții, a reprezentat Imperiul Otoman la încheierea Tratatului de Pace de la Londra din 1913. A fost director al primului ziar aromânesc editat în România (Deșteptarea, 1908). După 1920, stabilit în România, a fost senator. A fost arestat și a murit pe 28 ianuarie 1952, în lagărul de la Ghencea. Doctorul Petre Topa, președinte al Societății de Cultură Macedo-Română, a decedat în închisoarea Văcărești în 1957, fiind un om care și-a asumat românismul integral. A înființat în anul 1932, și condus mai apoi, spitalul „Spitalul de chirurgie, accidente de muncă şi mecanoterapie” (Spitalul Floreasca), alături de dr. I. Ghiulamila.
Cercetările în Arhivele Naționale ne leagă pe mine, pe Constantin Noe și pe Virgil Coman cu care vorbeam în urmă cu 10-15 ani evocându-l pe Constantin Noe despre care spuneam că a murit mult prea tânăr. Lui Constantin Noe îi datorăm un studiu complet de vreo 38-40 de pagini despre colonizarea Cadrilaterului.
În prezent, situația românilor din sudul Dunării este dramatică, într-un regretabil proces de asimilare pentru că statul român nu s-a interesat de situația lor.”
Dr. ROBERT STĂNCIUGEL:
,,Noi, istoricii, suntem obișnuiți cu termenul de colonizare. În cazul românilor balcanici acest termen se folosea pentru cei care au venit, au fost încetățeniți și împroprietăți în România. De ce se folosește termenul de colonie? Pentru că ei trăiau în colonii. De pildă comunitatea română din Giumaia de Sus se numea Colonia română din Giumaia.
Colonizarea în Cadrilater 205 s-a făcut în baza Legii pentru organizarea Dobrogei Noi de la 1 aprilie 1914, care delimita formele de proprietate funciară existente; lege care n-a fost aplicată din cauza izbucnirii Primului Război Mondial. După război, punerea în vigoare a acestei legi s-a realizat prin promulgarea Legii modificatoare din 22 aprilie 1924. Articolul 117 al acestei legi, care de fapt o completa pe cea din 1914, stabilea că posesorii terenurilor „mirie“ devin proprietari deplini pe aceste pământuri, fie abandonând statului o treime din pământul aflat în posesie, fie plătind statului o răscumpărare; articolul 129 se referea în mod direct la colonizare. Colonizările din Cadrilater trebuiau să se facă pe terenul domenial al statului (preluarea treimelor fiind abia în faza de început) existent la acea dată, respectiv 28.324 ha aflate în Durostor și 12.780 ha în județul Caliacra; cu un total de 41.104 ha în ambele județe.”
CS 1 DR.: EMIL ȚÎRCOMNICU – Imnul coloniștilor macedo-români suna astfel: Din Pind plecat-am oțeliți în luptă și amar/ din Pind venit-am ca să fim de strajă la hotar/ având și suflet, am avut și dragoste de frați/ și peste timp noi am unit azi Pindul de Carpați/Am revenit să reînălțăm cu drepturi de stăpân /Sfântul drapel ce-a fâlfîit sub Mircea cel Bătrân/și strânși uniți să scriem pe-el cu litere de pară /deviza noastră de coloni:/ un neam, un tron și-o țară.
AMB. PROF. DR. DUMITRU PREDA: ,, Această lansare de carte este o sărbătoare a spiritului național”
,,Aromânii au alcătuit o populație statornică de sute și sute de ani, așa îmi spunea bunica mea născută în Cosovo, zona Bitoliei și care mi-a sădit și acest dor permanent de a cunoaște. Aici, acum avem o sărbătoare a cărții. Cartea înseamnă lumină care aruncă raze asupra dăinuirii unei părți din neamul românesc dar și asupra întregului neam românesc, a unei părți care a suferit păstrându-și identitatea secole de-a rândul, fiind în multe privințe cei care au susținut creștinătatea în condițiile expansiunii imperiului semilunii apoi care au venit cu speranțe, cu dor mare aici, la nord de Dunăre, în Dobrogea și în restul țării, care fuseseră permanent în lupta pentru unitatea națiunii, în Transilvania. Au venit cu averi, cu bani, dar cu o știință a cărții care să fie răspândită în școlile românești.
Această lansare de carte este o sărbătoare a spiritului național și acum adresez câteva cuvinte în numele Ligii culturale care încearcă să-și reînnoiască energiile și mai ales cu intenția foarte clară de a relua Congresul spiritualității românești, nu pentru niște cauze politice trecătoare, ci pentru a întări spiritul, încrederea în destinul Neamului nostru. Ce loc ocupă istoria neamului românesc din sudul Dunării ca și din alte locuri în manualele școlare? În școlile noastre? În universitățile noastre?
În memoria lui Virgil Coman, întotdeauna legat de partea asta istorică, de aprofundarea arhivelor, de redescoperirea izvoarelor care să ne întărească credința în lumina neamului nostru, lansăm aici aceste cărți extraordinare și pline de învățăminte.”
Dr. CLAUDIU TURCITU, șef de birou la Arhivele Naționale: ,, Îndeplinim visul acestui mare prieten al nostru, Virgil Coman”
,,Am constatat în ultima vreme că suntem din ce în ce mai puțini cunoscători de paleografie, deopotrivă dacă e vorba de turcă dar și de paleografie chirilică. Din ce în ce mai puțin tineri vin să descifreze documente la Arhivele Naționale…
Pentru îndeplinirea visului acestui mare prieten al nostru, Virgil Coman, am și reprodus în volumul editat din corespondența lui Virgil un document din 2015, scrisoarea lui în care îmi cerea să-i identific orice documente referitoare la activitatea parlamentarului Constantin Noe.
Am fost emoționat să văd și această expoziție a fraților Manakia aici.
În aceste cinci cărți îngrijite și coordonate de Robert Stănciugel o să regăsiți iarăși poate peisajele pe care le vedem aici în expoziție, am fost emoționat, vă spuneam, pentru că în urmă cu o săptămână am revenit dintr-o călătorie în Castoria, Grecia unde există un sat întreg de aromâni care erau foarte fericiți să audă românește și să ne cunoască. Aveau nevoie de cărți, m-au întrebat chiar dacă avem cărți pentru ei.”
COL. (R.) DR. MIRCEA DOGARU, istoric militar:
,,Cei trei truditori sunt, Dumnezeu să-l odihnească, Virgil Coman care a scris materialul pentru Constantin Noe, mai tânărul meu confrate Robert Stănciugel, istoric, și mai tânărul confrate Emil Țîrcomnicu, niște ,,hiene” ale arhivelor pe care îmi face plăcere să le prezint aici. Să vă spun un secret, știți de câte ori a făcut corectură într-o lună de zile, la aceste două volume, domnul Stănciugel? De 18 ori…Și știți unde a corectat cartea Robert Stănciugel? În spital, cu perfuzie.
Cel care a strâns documentele a murit suspect, subit, la numai 42 de ani. Se mai întâmplă cu luptătorii… Cine este Alexandre Rubin? L-am căutat, am aflat că există un exemplar din ediția inițială la Anticariatul UNU de la Universitate. Omul a avut un curaj nebun și a spus adevărul în limba română literară.
Eu sunt un adept al istoriei reale fiindcă…ce a fost va mai fi, ce s-a întâmplat se va mai întâmpla, nimic nu este nou sub soare, de asta istoria este periculoasă, cea reală, nu cea mistificată politic, întrucât dacă împrejurările se repetă, se întâmplă exact același lucru care s-a mai întâmplat în trecut. Este distrusă memoria istorică: istoria ca și limba și literatura română și geografia economică…vorba aceea, când Dumnezeu vrea să pedepsească pe cineva, îi ia mințile când vrei să distrugi un popor îi furi conștiința de sine…
Nu toți aromânii au emigrat. Nu toți au venit pe post de coloniști în Dobrogea sau în alte zone ale României, adică în patria-mamă rămasă liberă la nord de Dunăre, cei care au rămas pe loc au fost deznaționalizați. Procesul de asimilare se apropie de final, astăzi, din cauza totalei nesimțiri a statului român care nu îi sprijină pe acești români…Nu mai au școli românești iar despre ei nu se mai vorbește.
Un exemplu recent: România a tăcut în legătură cu scandalul declanșat când Sotiris Bletsas (în aromână: Sutir Bletsa), arhitect și activist pentru limba aromână din Grecia, în 1995, la un festival aromân din Grecia, a distribuit unele materiale ale Biroului European pentru Limbi Mai Puțin Folosite (EBLUL) despre limbile minoritare din Grecia, privind și limba română ca limbă minoritară. În 2001, a fost acuzat de „diseminare de informații false” (contrar articolului 191 din Codul penal grec). Cazul a stârnit proteste din partea Monitorului Helsinki din Grecia și din străinătate. Inițial, S.B. a fost găsit vinovat și condamnat la cincisprezece luni de închisoare, cu suspendare pe o perioadă de trei ani, și la plata unei amenzi de 500.000 de drahme; cu toate acestea, a contestat cu succes decizia și ulterior a fost găsit nevinovat pe 18 octombrie 2001 în urma protestului Asociației Trâ Armânami din Franța. România nu s-a implicat. (…).”
Grecia nu îi recunoaște ca minoritate etnică și nici Serbia nu îi recunoaște ca minoritate etnică pe românii din Timoc, prin urmare aceștia nu au drepturi elementare de afirmare a identității lor românești.”
(A consemnat dr. Irina Airinei)
Adaugă un comentariu