Dr. Liviu BOAR: VIRGIL COMAN-ARHIVISTUL DE LA PONTUL EUXIN

Dr. Liviu BOAR[1]

L-am cunoscut pe Virgil în toamna anului 2003 cu ocazia convocării anuale a cadrelor de conducere din sistemul Arhivelor Naționale din aparatul central și unitățile teritoriale, care s-a desfășurat în acel an la Sibiu.

Mărturisesc că mi-a plăcut din prima clipă dezinvoltura sa, limbajul elevat, atitudinea sa față de noii colegi pe care îi întâlnea pentru prima dată.

Se pare că nu m-am înșelat și m-am bucurat să aflu, mai târziu, că impresiile au fost reciproce.

Iată ce scria Vigil după 11 ani despre această întâlnire:

”Mărturisesc cu sinceritate că la scurt timp de la trecerea din sistemul de învăţământ preuniversitar atât de drag mie la cel al Arhivelor Naționale, cunoscut la acea vreme numai din postura de cercetător al documentelor la Sala de studiu, destinul a făcut să întâlnesc câţiva arhivişti pe care aveam să îi fixez drept reper în noua mea profesie. Se întâmpla în anul 2003, la Sibiu, cu ocazia primei convocări profesionale la care aveam să particip. Între experimentaţii colegi se afla, e lesne de înţeles, Liviu Boar, care cu eleganţă, echilibru şi tact avea să ne capaciteze cu opiniile sale în materie de teorie şi practică arhivistică..”[2]

Pe lângă aceste convocări profesionale anuale, am avut ocazia să îl cunosc și în alte ipostaze decât cele profesionale pe Virgil și să îl apreciez pentru calitățile lui profesionale, dar și umane.

L-am vizitat ”la locul de muncă” împreună cu soția cu ocazia unui sejur pe litoral. Cu o plăcere deosebită ne-a fost ghid în Cetatea lui Ovidiu, nu înainte de a ne prezenta comorile arhivistice pe care le păstorea și de care era fascinat.

Am participat împreună cu el și cu colegul Tudor Rățoi, directorul Arhivelor Naționale Mehedinți, în câteva Comisii de examinare în vederea promovării în funcții de conducere la nivel județean și din aparatul central al Arhivelor Naționale. Aici și-a relevat calitățile de examinator, imparțial, lipsit de prejudecăți, călăuzit doar de justa apreciere a valorii profesionale și umane a candidaților. Se pare că viața ne-a dat dreptate și cei care au fost promovați au confirmat în funcțiile respective.

Cea mai importantă colaborare, însă, a fost cea științifică.

L-am invitat și a acceptat să bată drumul de la Constanța la Târgu Mureș, alături de soția sa, pentru a participa la cea de a XI-a ediție a Sesiunii Știinţifice ARHIVELE ŞI CERCETAREA ISTORICĂ, Târgu Mureş, 18 octombrie 2012, organizată de ARHIVELE NAȚIONALE MUREȘ în colaborare cu UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR” TÎRGU-MUREŞ, INSTITUTUL DE CERCETĂRI SOCIO-UMANE „GHEORGHE ŞINCAI” și ASOCIAŢIA ARHIVIŞTILOR „D. PRODAN” FILIALA TÎRGU-MUREŞ, unde a prezentat comunicarea cu titlul: Diagnosticarea – metodă de analiză a fenomenelor şi proceselor specifice actului managerial. Studiu de caz: Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale.

A venit în tolbă cu două lucrări pe care le-a prezentat în Aula Magna a Universității: Constanţa – Mărturii documentare (Vol. I). Regulamente ale administraţiei locale (1879-1949). Ediţie de documente elaborată de: Constantin Cheramidoglu, Virgil Coman, Nicoleta Grigore, Mihaela Oboroceanu, Mihaela Pîrvan, Angela Pop, coordonatori: Virgil Coman, Constantin Cheramidoglu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2012 și Aromâni, meglenoromâni, istroromâni – aspecte identitare şi culturale (coord. Adina Berciu-Drăghicescu), Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2012.

În ANUARUL ARHIVELOR MUREȘENE Serie Nouă Nr. III (VII) – 2014, Virgil Coman a publicat o amplă recenzie a lucrării: Daniel Cain, Armand Goşu, Cornel Sigmirean, Anemarie Sorescu Marinković, Românii de lângă noi, Cu un cuvânt-înainte de Cristian David, ministru delegat pentru românii de pretutindeni (Bucureşti, Editura Corint Junior, 2013), 207 p. ISBN 978-973-128-507-8, iar subsemnatul am recenzat două lucrării la care a colaborat Virgil Coman și anume: Virgil Coman (coord.), Dobrogea în Arhivele româneşti (1597-1989). Profesorului Stoica Lascu la 60 de ani (Bucureşti, Editura Etnologică, 2013), 1065 p. ISBN 978-973-8920-61-3 și Virgil Coman, Stoica Lascu, Constantin Cheramidoglu, Marian Moşneagu, Vasile Reghintovschi, Angela Pop, Radu Cornescu, Campania militară a României din 1913. O istorie în imagini, documente şi mărturii de epocă / Romania’s military campaign in 1913. A history in images, documents and epoch testimonials (Bucureşti, Editura Etnologică, 2013), 299 p. ISBN 978-973-8920-56-9[3].

În data de 19 octombrie 2012, participanții la sesiune au vizitat Biblioteca ”Teleki Bolyai” din Târgu Mureș, prima bibliotecă publică din Transilvania, deschisă publicului în anul 1802, care adăpostește 40.000 de volume, printre care 66 de incunabule și o mulțime de opere și ediții rare.[4] Virgil a rămas impresionat de valoarea colecțiilor adăpostite de această bibliotecă și a promis că va reveni pe meleagurile mureșene, dar a plecat dintre noi prea devreme, lăsând mii de documente necercetate și multe pagini de istorie nescrise.

                    

[1] Profesor asociat la Universitatea de Medicină, Farmacie Științe și Tehnologie ”George Emil Palade”, Facultatea de Științe și Litere ”Petru Maior” din Târgu Mureș, doctor în istorie, expert în documente medievale, moderne și contemporane și paleografie maghiară, fost director al Arhivelor Județene Harghita (1980-1990) și Mureș (1990-2016) liviuboar@yahoo.com, tel. 0745576234

[2] CENTRUL EUROPEAN DE STUDII COVASNA-HARGHITA, Profesioniştii noştri 2,  L I V I U B O A R Arhivist, istoric, profesor,  Coordonator: Dr. Ioan Lăcătuşu, Sfântu – Gheorghe 2011, p.51

[3] ARHIVELE NAŢIONALE JUDEŢUL MUREŞ, ASOCIAŢIA ARHIVIŞTILOR „DAVID PRODAN” FILIALA TÎRGU – MUREŞ, A N U A R U L A R H I V E L O R M U R E Ş E N E, Serie Nouă Nr. III (VII) Târgu Mureş 2014, p.320-325

[4] Biblioteca Teleki-Bolyai din Târgu Mureș – Wikipediaro.wikipedia.org ›

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.