Simpozionul „Cristian Popişteanu” (ediția a XXXIII-a): ,,Din elita Băncii Naționale a României — Constantin I. Băicoianu”

Marți, 27 mai 2025,

BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI și FUNDAȚIA CULTURALĂ ,, MAGAZIN ISTORIC” au organizat  Simpozionul anual de istorie şi civilizaţie bancară „Cristian Popişteanu” aflat la ediția a XXXIII-a cu tema

Din elita Băncii Naționale a României — Constantin I. Băicoianu

Acad. Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, a adresat auditoriului un amplu  Cuvânt de deschidere în care a evocat personalitatea decisivă a lui Constantin I. Băicoianu, unul dintre marii fondatori ai Băncii Naționale, ai Monetăriei Române precum și ai domeniului financiar bancar în România, întemeietor de școală și ferment creator și modernizator de civilizație românească, într-o perioadă istorică de mari încercări pentru poporul român și pentru întreaga Europă.

Un nume și o personalitate aflată azi pe agenda Simpozionului anual de istorie şi civilizaţie bancară „Cristian Popişteanu”, proiect denumit în memoria istoricului care a inițiat, alături de dr. Radu Varia și alții, această manifestare de cultură și civilizație bancară de maximă utilitate pentru societatea românească și care și-a câștigat un prestigiu de rezonanță internațională.

A urmat dezbaterea ,,Din elita Băncii Naţionale a României — Constantin I. Băicoianu Moderator” moderată inspirat de dl. Cristian Păunescu, consilier al Guvernatorului Băncii Naţionale a României.

Am putut urmări mesajul filmat al domnului lon Bucheru, apropiat al familiei Constantin I. Băicoianu, film realizat  de Dr. Nadia Manea, expert principal la Banca Națională a României, film completat cu prezentarea: Filantropul Constantin I. Băicoianu. Un film care a evocat realizările social-filantropice ale marelui înaintaș, la Tâncăbești, acolo unde  acesta a ridicat o școală modernă și extrem de necesară pentru copiii urbei, acolo unde a ctitorit o biserică  și a sprijinit evoluția socială și culturală a localității, fiind foarte apropiat de oameni. Un monument închinat eroilor din Primul Război Mondial și altele.

Prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, prorector al Universității din Bucureşti a prezentat lucrarea ,,Constantin I. Băicoianu şi problematica integrării României în circuitele economice europene”

Dr. Brinduşa Costache, şef serviciu, Banca Natională a României a vorbit despre ,,Constantin I. Băicoianu, director administrator la Banca Naţională timp de un sfert de secol”

Cristian Ciornei a evocat rolul lui C.I. Băicoianu în înființarea Monetăriei Statului, evocând importanța și necesitatea funcționării acesteia.

Dr. Nadia Manea, expert principal în Banca Natională a României a completat imaginea impresionantă a filantropului Constantin I. Băicoianu.

Dl. Marius Nasta a evocat pagini din istoricul familiei Băicoianu.

Tinerii instrumentişti Andreea Nistor (vioară), Antonio Piculeaţă (vioară) și Petru Soleanu (pian) au oferit publicului un recital muzical inspirat.

 

A urmat decernarea premiilor Fundaţiei Culturale „Magazin Istoric” pentru cele mai importante contribuţii ale cercetării istorice din anul 2024.

SIMPOZIONUL DE ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE BANCARA „CRISTIAN POPIŞTEANU

Simpozionul de Istorie și Civilizatțe Bancară „Cristian Popișteanu” este o manifestare organizată în România după 1989, într-o vreme când sistemul bancar se afla sub o puternică presiune mediatică şi a populaţiei, când era necesar să fie explicate unui public nefamiliarizat rosturile şi funcțiile băncilor într-o economie de piaţă. Iată temele edițiilor anterioare:

➢ Istoria civilizaţiei bancare româneşti — 1993

➢ Sistemul bancar în refacerea economică a României — 1994

➢ Omul de bancă în societatea contemporană românească — 1995

➢ Sistemul bancar din România — Prezent şi viitor — 1996

➢ Mecenatul bancar şi dezvoltarea artelor şi culturii — 1997

➢ Renaşterea unei instituţii şi a unei profesii: banca şi bancherul 1998

➢ Arhitectură şi civilizaţie instituţională bancară – trecut şi prezent – 1999

➢ Cultură şi educaţie bancară; tradiţie şi perspective – 2000

➢ Introducerea monetei unice europene şi denominalizarea leului – 200 l

➢ Primul deceniu al reformei bancare din România – 2002

➢ Competiţia dolar-euro, din perspectiva sistemului bancar românesc 2003

➢ Denominarea leului. Punctul de vederea al sistemului bancar – 2004

➢ Integrarea europeană a României. Punctul de vedere al sistemului bancar — 2005

➢ Parteneri ai Băncii Naţionale a României în sistemul de credit autohton. Băncile comerciale, 1880-1948 — 2006

➢ Moneta naţională, prezent şi perspective — 2007

➢ În slujba sistemului bancar. Oameni şi fapte — 2008

➢ Din istoria Băncii Naţionale. Sucursale şi agenţii — 2009

➢ Bancnotele si monetele Băncii Naţionale a României. 130 de ani de istorie — 201 0

➢ Banca Naţională a României în timpul Primului Război Mondial 2011

➢ Marea criză economică din 1929-1933 2012

➢ Aurul în istoria băncilor centrale 2013

➢ Critian Popișteanu – ziarist și istoric – 2014

➢ Aniversarea a 135 de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României 2015

➢ Banca Națională a României şi Primul Război Mondial 2016

➢ Banca Națională a României şi Primul Război Mondial. Anul 1917 —2017

➢ Reconfigurări statale instituţii financiar-bancare în Europa anului 1918 2018

➢ Tezaurul BNR evacuat la Moscova — un bilanţ istoriografic şi un studiu de caz — 201 9

➢ Un secol de la unificarea monetară 2020

➢ Banca Naţională a României acum 140 de ani. Evenimentele anului 1881 . Evacuarea Tezaurului B.N.R. în Rusia si depozitarea lui la Moscova. Cercetări recente în arhivele româneşti şi străine 2021 ➢ Frontiere, instituţii şi aur în vremuri de război, — 2022

➢ Patrimoniul arhitectural al Băncii Naţionale a României — 2023

➢ In memoriam Ioan G. Bibicescu şi Dimitrie M. Burillianu — 2024

A consemnat Irina AIRINEI

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.