Istoricul și diplomatul col® dr. ILIE SCHIPOR vorbește, în interviul de față, despre DESTINUL TEZAURULUI IDENTITAR ROMÂNESC EVACUAT LA MOSCOVA în iulie-august 1917.
Sunteți acum în curs de a finaliza cel de-al doilea volum, cum ați declarat la Fundația Europeană Titulescu. Ați spus că în acesta vă veți referi la soarta TEZAURULUI IDENTITAR ROMÂNESC (cel de-al doilea transport plecat din data de 27 iulie 1917 de la Iași și recepționat la Moscova pe 5 august). În ce consta, de fapt, acest al doilea transport? De unde proveneau piesele și cum erau acestea trimise? Cum a fost el inventariat? Cum erau inventarele rusești, de ce au fost făcute, când și de către cine au fost comandate? Ce cuprind inventarele românești? Dar cele rusești? Din documentele cercetate privind tezaurul, rezultă o mare diferenţă între ceea ce s-a inventariat în 1924 şi ceea ce s-a returnat în aşa-zisa repatriere a bunurilor din 1956. Ce anume s-a repatriat din acest tezaur identitar și ce nu, din câte cunoașteți până acum? Când va apărea cartea ?
La toate aceste întrebări, istoricul Ilie SCHIPOR a avut gentilețea să răspundă în interviul de față, realizat în două episoade.
Dr. Irina AIRINEI
Născut în anul 1952, la Vicovu de Sus, jud. Suceava, domnul Ilie Schipor a fost director al Muzeului Militar Naţional (1995 – 2000), şef al Secţiei Tradiţii Militare din Ministerul Apărării Naţionale (1990 – 1995, 2000 – 2002), director adjunct al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (2004 – 2009) și ministru consilier în cadrul Ambasadei României la Moscova (2009 – 2019). Inițiate de ambasadorul României la Moscova, diplomatul și filologul Vasile Soare, cercetările laborioase ale istoricului Ilie Schipor, continuate cu tenacitate în arhive rusești și românești, inclusiv pentru aflarea situației și întocmirea listei nominale a prizonierilor de război români decedați în lagărele din Rusia între anii 1941-1956, au dus la aflarea unor informații documentare inedite privind patrimoniul românesc evacuat la Moscova. În volumul DESTINUL TEZAURULUI ROMÂNIEI ați oferit o perspectivă comparată a documentelor descoperite de dumneavoastră în arhivele ruseşti referitoare la această problemă, informațiile obținute fiind coroborate cu alte informații apărute în literatura rusă de specialitate, în presa vremii etc. Acest prim volum s-a ocupat de destinul Tezaurului bancar constând în rezerva de aur a BNR, pe de o parte și bijuteriile reginei, pe de alta. Acesta a fost primul transport, cel din 14-16 februarie 1917.
Adaugă un comentariu