Acad. Nicolae SARAMANDU: ,,Originea limbii române și a dialectelor sale”

Discursul de recepție la academicianului Nicolae Saramandu cu prilejul primirii ca membru titular al Academiei Române a avut ca temă

,,Originea limbii române și a dialectelor sale”.

Spicuim câteva idei din amplul discurs de recepție rostit miercuri, 4 iunie 2025 de academicianul Nicolae Saramandu în Aula Academiei Române:

Izvoarele istorice din secolele IV-XV atestă prezența continuă, în timp și în spațiu, a populației romanizate în nordul și în sudul Dunării, în ținuturile stăpânite, odinioară, de romani; este vorba de un teritoriu vast, intrat, treptat, sub stăpânire romană, într-un interval de aproape trei secole, începând cu Macedonia, prima provincie cucerită în anul 168 înainte de Hristos devenită provincie romană la 146 înainte de Hristos și sfârșind cu Dacia în anii 105-106 după Hristos.

(…)

În perioada care a urmat retragerii aureliene, provinciile din stânga Dunării și-au dezvoltat relații directe pe plan economic, etnografic, politic și spiritual cu provinciile latinofone din dreapta ei, fiind favorizate de inițiativele de recucerire a Daciei din secolele 4-6 datorate împăraților Constantin cel Mare și Iustinian.

Conform ISTORIEI ROMÂNILOR publicate de ACADEMIA ROMÂNĂ: ,,Autoritățile române nu socoteau că evacuarea Daciei înseamnă și pierderea întregului teritoriu al provinciei, de aceea, atât în vremea Împăratului Dioclețian, dar mai ales în epoca lui Constantin cel Mare, recuperarea efectivă a teritoriului de la nordul Dunării a fost un punct important în programul împăraților bizantini, iar construirea unui pod peste Dunăre, inaugurat în anul 328 și refacerea drumului care lega Sucidava de Romula, dovedeau intenția lui Constantin cel Mare de a recuceri fosta provincie întemeiată de Traian.

În vremea lui Constantin cel Mare, toate capetele de pod de pe malul de Nord al Dunării, dar mai ales Sucidava, au constituit centre de legătură între umanitatea din Dacia și ținuturile sud-dunărene.

(…)

Constantin cel Mare recunoștea creștinismul istoriei românilor și, după aceea, ca rezultat al misionarismului inițiat și susținut de comunitățile și episcopatele din sudul Dunării, are loc o nouă revenire puternică a stăpânirii romano-bizantine la nord de Dunăre, în timpul împăratului Iustinian care plănuia să recucerească Dacia Traiană. Populația romanică din nordul Dunării creștinate intra în anul 535 sub jurisdicția Episcopiei Iustinian Prima, aflată pe lângă locul unde se găsește astăzi orașul Niș din Serbia.

Din punct de vedere istoric, s-a stabilit, în mod indiscutabil, că în secolele patru, cinci, șase, șapte și nouă, populații întregi au traversat Dunărea de la sud la nord și de la nord la sud iar, din acest contact permanent, din acest film continuu în care evacuarea aureliană nu este decât un episod, a rezultat UNITATEA POPORULUI ROMÂN ȘI A LIMBII SALE.

Gheorghe Brătianu insista asupra importanței acestor contacte pentru etnogeneza poporului român, arătând că este atestată trecerea continuă de pe un mal pe altul al Dunării a unor convoaie de captivi sau de migranți de la sfârșitul secolul al treilea până la începutul secolului al IX-lea, timp în care sunt frecvente, poate fără mari urmări politice, dar a căror influență lingvistică este evidentă din izvoarele istorice.

Sunt urmașii populației romanizate din nordul Peninsulei Balcanice care se aflau în contact teritorial atât cu populația romanizată din nordul Dunării cât și cu populația romanizată din sudul Dunării, adică cu strămoșii românilor și aromânilor.

Faptele istorice la care se adaugă cele de ordin arheologic dovedesc, în mod convingător, CONTINUITATEA LOR ÎN NORDUL DUNĂRII SPRIJINITĂ DE CONTACTELE PERMANENTE CU POPULAȚIA ROMANIZATĂ DIN SUDUL DUNĂRII.

În încheiere, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel POP, a spus:

,,Sunteți, distinse domnule coleg, un savant deplin care v-ați îndeplinit și vă îndepliniți cu prisosință menirea care este și menirea Academiei Române.

Aveți mulțumirea că v-ați înscris pe calea magistrală a scopului Academiei Române care s-a creat pentru întărirea identității românești prin limbă și istorie, că ați contribuit, așa cum au dorit fondatorii Academiei de la 1866, la normarea continuă a limbii, la alcătuirea de dicționare și la scrierea de istorie în ceea ce privește cunoașterea graiurilor și dialectelor, încât se poate spune, parafrazând un dicton latin, că nimic din ceea ce este lingvistic și românesc nu v-a rămas străin.

Vă doresc, stimate domnule coleg, să vă continuați cercetările, să vă stimulați, îndrumați și ocrotiți în continuare elevii, să scrieți cărți și studii cu mare impact pentru veghea asupra limbii noastre și pentru gloria acestei instituții numite ACADEMIA ROMÂNĂ aflate în serviciul națiunii române de aproape 160 de ani. La mulți ani!”

Preluăm de pe portalul Academiei Române filmul integral al evenimentului: