AFnewsVictoria FONARI, doctor în filologie, conferențiar universitar, președinte al UZPR, filiala Chișinău
(Acad. Mihai Cimpoi și acad. Eugen Doga)
Cartea destinului Maestrului Eugen Doga încheie fila terestră. Cifra 88 de ani în proiecția creației marelui compozitor Eugen Doga se asociază cu faptul că sufletul a decis să treacă prin două coloane ale infinitului dezvăluind și o apropiere a geniului eminescian. Poate din această cauză cerurile s-au deschis anume în anul Eminescu.
Regret, durere, dar și înțelegere că fiecare om este dator cu o moarte. Totuși prin muzica sa noi avem acces la sublim, la strunele eterne ale sufletului. Într-o discuție Eugen Doga mi-a spus că are partituri care încă nu i-au cunoscut scena. Am avut oportunitatea să îl văd la diferite evenimente. Avea o putere deosebită de a trăi mirarea spectacolului muzical în scenă, bucuria comunicării, era direct, vorbea de multe ori concentrat în maxime și oferea lecții de viață în Do Major!
Melodia maestrului Eugen Doga este mirifică: te face în arşiţa verii să simţi stropii jucăuşi de apă, în frigul iernii te mângâie şi te încălzeşte, în primăvară simţi cum poţi zbura asemenea fluturelui şi admira floarea, iar toamna căderea frunzei te îndeamnă să cunoşti ritmul valsului. Să fie oare valsul elixirul care adaugă savoare vieţii noastre, făcând-o luminoasă şi fascinantă? Cu siguranţă, da.
Valsul este astrul ce l-a ocrotit, care i-a oferit ascultătorilor dorința de a dansa, câţi coregrafi au fost inspiraţi de acest vals, câţi îndrăgostiţi se îmbrăţişează sub clapele ce tandru îi cântă melodia.
Arta are forţa creaţiei doar atunci când ea însăşi îi inspiră pe alţii. Inspiră. Se creează impresia că melodia are forţă să trăiască asemenea unei fiinţe vii. Iar fiinţele ce apar de sub partitura muzicală a maestrului Eugen Doga sunt tandre şi blânde, sunt romantice şi enigmatice, sunt admirative.
Pygmalion a creat o singură lucrare, căreia i-a oferit preaplinul dragostei pentru a o învia. Compozitorul Eugen Doga, care-şi poartă numele cu toată semnificaţia înţelepţilor elini „de neam bun”, are forţă, energie de a lucra în stihii, de a dăltui sunetele, de a frământa zgomote pentru a crea frumosul.
Imnul Oraşul meu alb (scris în 1971, apărut în filmul televizat „Chişinău”) în prezent sună ca o punte dintre cuvintele lui Gheorghe Vodă şi muzica lui Eugen Doga. Un alb imaculat în care trecătorii, ascultând muzica, ar trebui să danseze. Şi chiar dacă nu o fac aievea, la sigur şi cel care nu ştie mişcările valsului, simte cum sufletul său dansează.
Dialogurile dragostei: Mihai Eminescu şi Veronica Micle – un concert de excepţie în care se crea impresia că şi soarele nu se grăbea să asfinţească din faţa catedralei. Coloanele insistau să vadă cum valsează porumbeii. Şi cu câtă migală i-aţi ales pe cei care deveneau Veronica Micle şi Mihai Eminescu pe scena improvizată în acea fermecătoare seară de vară a anului 2015. Ana-Maria Donose şi corul „Moldova” cântând împreună.
Şi fiecare auzea în acel dialog cuvântul românesc şi plasticitatea muzicală, tandreţe, durere, nepăsare, sacrificiu, dăruire, ură şi dragoste. Un dialog pe multe voci în care aţi inclus o paletă variată de emoţii.
Mi-e dor de acest dialog dintre cântăreţii de operă de la Iaşi şi Chişinău. Sunt recunoscătoare şi fericită că am avut această frumoasă ocazie să percep muzica vie, trăită cu o intensitate maximă, mulţumesc pentru dărnicia timpului Maestrului de a oferi celor care trăiesc în cultura românească şansa de a trăi melodic versurile Veronicăi Micle, care este mai puţin cunoscută ca poetă de publicul larg. Iar imaginaţia cu care a comunicat cu aceste versuri i-au dat la sigur o vivacitate: şlefuindu-i diamantul melodic în perceperea textului artistic.
Am impresia că luna de primăvară, fiind născut la 1 martie 1937, i-a transmis spiritul de om al Renaşterii, nu doar că a trăit la intersecţii de timpuri dintre URSS şi Moldova, dintre cenzură şi deschiderea culturală, dintre restricţie şi libertatea în muzică. Luna martie este o lună ce cunoaşte lupta dintre iarnă şi vară, iar pentru a face schimbarea de mentalitate e nevoie de multă forţă. Şi Domnia Sa a făcut-o, venind din satul Mocra, de pe malul stâng al Nistrului, a demonstrat o dragoste de ţară, de cultură, de frumosul acestui neam şi face unirea ţării de fiecare dată… Este respectul pentru pământul în care i-au trăit părinţii, unde este seva neamului. A cunoscut şi foametea, şi timpurile de război şi cu toate acestea păstrează „Izvorașele tinereții mele neterminate”, fiind titlul documentarului radiofonic.
Melodia sa este şi scut, şi armă, şi stea, şi stropi de cascadă, şi floare, şi destin, şi timp concret, şi eternitate, iar din 3 iunie devine aripi de îngeri care ne vor ocroti și în continuare.
(Acad Eugen Doga alături de conf. Victoria Fonari)
Eternitatea din clape
Dedicată Maestrului Eugen Doga
Treptele de pe portativul muzical
Colorate în alb şi negru asemenea clapelor pianului
Transformă degetele în aripi, iar sufletul – un corifeu
Nu-şi mai ştie locul pe scena vieţii
Timpul se opreşte
Însufleţiţi trăim ce am uitat să trăim,
Vedem ce am pierdut capacitatea să vedem
Auzim cum galaxiile se mişcă în undele apelor
Gândim în tăceri muzicale
şi sufletul începe să zboare
Se întrece cu frunzele
Cade în neant
Plânge, se desface în cioburi
Şi se distinge în culori
Sunetul îl construieşte
Unda are forţă să zidească
Şi melodia din noi zvâcneşte
Descuie porţile încuiate adânc în neştirea noastră de a fi
Prin muzică găsim punctul
În care amintirile au forţe să ne ridice
Iar viitorul ne ţine strâns de mână
Prezentul nu mai este opac
Are vectorul tuşelor
Şi în clipa
Când muzica nu se mai împarte decât în clape
Ea cunoaşte eternitate
Valsul extras din stihia vântului
Dedicată Maestrului Eugen Doga
Muzica este ocrotită de stihia vântului
Iar vântul este rebel
El nu se supune
Vântul se compară doar cu gândul
Şi dacă gândul e similar vântului
Atunci suntem creaţi din muzică
Cu râuri de vine, cu paşi pierduţi sau grăbiţi
Nesiguri sau necăjiţi
Paşi mici sau mari, paşi îndrăgostiţi
Iar inima bate, ţiuie, străpunge
Esenţial să nu fie indiferentă
Fie ca tobele, fie pe clape
Inimă, nu uita că numai muzica ţine vântul
În galaxie
Tactul face viaţa, partitura întregii compoziţii.
Adaugă un comentariu