AFnews
Am făcut liceul în anii ’90, cinci ani la o Școală Normală în alt oraș decât cel în care m-am născut, cu navetă săptămânală. Nu erau burse, nu erau gratuități pe tren, nici reduceri pentru elevi, totul se plătea. Inflație amețitoare, ani de prăbușire a economiei, cu multe familii în care doar un părinte mai avea un job. Ai mei au rezistat eroic și au plătit tot fără să clipească. În aceiași ani ’90 am făcut și facultatea. Primeau burse toți cei cu medii peste 8,50, am luat și eu. Bursele erau o mizerie. Nu păstrez decât o singură amintire, o coadă imensă la care am stat odată, când a venit bursa pe trei luni. Se încasa numerar, evident. Atunci, la cuantumul ei pe trei luni, mi-au ajuns banii de un abonament de transport intern (nu era nici ăla gratuit) și o ieșire la o pizza de cartier. La master am intrat a doua sau a treia. Țin minte că doar primul intrat (de care nu s-a mai auzit) a luat o bursă, dar nu știu cât era.
La a doua facultate, mulți ani mai târziu, aș fi putut lua bursă, o sumă de data asta bunicică, dar ghinion: mai luasem o dată, la prima (aia de neținut minte, de n-ar fi fost coada de care ziceam). Am dat pe semnătură că nu o pot primi, cu mari regrete că n-am știut să dau în bobi și să fi renunțat la acea glumă de bursă din anii 1990 anticipând viitorul.
Primul doctorat l-am făcut la fără frecvență, șapte ani. Nici vorbă de burse la „fefe”. Nu era pe alese înscrierea, țin minte că erau și atunci două locuri la doctoratul cu frecvență (poate primeau și bursă, nu știu), dar nu erau disponibile.
La al doilea doctorat, în anii din urmă, deși am fost singura intrată cu 10, am ratat iar bursa, pentru că eram la doctorat cu taxă. N-am înțeles de ce, de vreme ce la primul nu luasem nimic. Dar așa prevedea regulamentul școlii doctorale la care m-am înscris. În final, am făcut două doctorate fără nicio bursă. În orice țară civilizată din Europa, cine-ar auzi că am făcut două doctorate în regim self-funded ar crede că sunt cel mai prost om. Sau cel mai disperat.
Am obținut prima bursă notabilă (și singura până în prezent) în 2022, la MNAR, la vârsta de 46 de ani. Mi-a dat un sentiment de împlinire și de stimă de sine. De multe ori am simțit, în anii în care mi-am adunat greu energiile pentru acest al doilea doctorat, că bursa aia, plătită din bani privați timp de un an, e singura pentru care a meritat să-l fac. Sentimentul de noblețe nu mă mai vizitează de mult. Dimpotrivă, mă întreb adesea de ce mai scriu. Sau de ce nu mă întorc la genul de compuneri școlare care nu costă nimic, încă posibile în Academia umanistă.
Am citit odată „ăcnoligimentul” unei autoare străine la cartea sa proaspăt scoasă și mi-au dat lacrimile că nu mai termina de înșirat numeroasele finanțări de care avusese parte pentru prețioasa-i cercetare. Nenumărate cărți și articole din Europa de Vest și America se scriu așa. Când citești ce finanțări au primit, te simți umilit. Scrisul self-funded, cum spuneam, e doar pentru proști sau disperați. Sunt destui Western scholars, din ce-am văzut în reacții recente de pe grupuri de cercetători, care nici nu se apleacă (apropo de vorba aia cu șireturile) dacă nu primesc fonduri. Iar tinerii lor nici nu concep să-și mănânce tinerețile și să-și ia joburi doar ca să investească în cercetări neplătite. Bravo lor că nu vin cu bani de acasă ca să scrie sau să publice. Bravo lor că nu se simt onorați doar de aura sacră a cărturăriei și a scrisului nefinanțat.
Știind cum au fost tinerețile mele amare și ce se mai pregătește poate și în continuare, mă întreb: noi ăștia care, cu rare excepții, scriem din buzunarul nostru, avem vreo obligație? Datorăm ceva cuiva? Trebuie să scriem mult ? Mai trebuie să fie și bun? Cu descoperiri, bibliografii sau metodologii de ultimă oră? Că eu nu știu cât sânge aș mai vărsa pentru asta, trăitul în România mi-a ocupat tot timpul.
SIMONA DRAGAN este conf. univ. dr. la Departamentul de Studii Culturale al FL-UB, specializarea Studii Europene. Două licențe, în filologie (UB) și istoria și teoria artei (Universitatea Națională de Arte București), un masterat în teoria literaturii (UB), titlul de doctor în filologie din 2008 (UB). Studii doctorale în Arte Vizuale – în curs, la UNARTE București (2019-).Cursuri și seminare de antropologia artei, literatură comparată și istoria artei (ocazional, în ultimii ani, și de studii românești). Interese mai vechi în filosofii ale limbajului, încă îndatorată abordărilor filosofico-teoretice orientate pe discurs (ex. în discursuri istoriografice). Interese curente în studii culturale, inclusiv de artă, și în aspecte socio-istorice ale artei europene premoderne și moderne timpurii.
Interese de cercetare: artă italiană (secolele XIV și XV), relații text-imagine, artă franciscană, imagine de arhitectură istorică românească, istorie urbană a Bucureștiului, artă documentaristă, istorie românească de secol XIX.
Adaugă un comentariu