Rutenii din România își exprimă solidaritatea cu românii din Ucraina: „Învățământul în limba fiecărei naționalități este o dovadă a democrației”

Sursa foto: PROFILUX IMAGES
Uniunea Culturală a Rutenilor din România (UCRR) a transmis un comunicat oficial prin care își exprimă solidaritatea cu românii din Ucraina, în contextul noilor reglementări privind funcționarea învățământului preuniversitar în limba română. Documentul a fost adoptat în cadrul unei ședințe online a Consiliului Director al UCRR, la care au participat și președinții filialelor și ai organizației de tineret.

COMUNICAT

Conducerea UCRR a adoptat acest Comunicat prin ședința on-line din 30 octombrie 2025 a Consiliului Director la care au participat și președinții de filiale care nu sunt membri în acest for și președintele Organizației de Tineret a UCRR.

Noi, rutenii din România, în calitatea noastră de cetățeni români, ne manifestăm solidaritatea cu românii din Ucraina cu privire la noile reglementări privind funcționarea învățământului preuniversitar în limba română, începând cu 1 septembrie 2027. Este o decizie de neacceptat, în conformitate cu valorile democrației și principiile statuate de ONU, Consiliul Europei și Uniunea Europeană pentru afirmarea identității fiecărei naționalități în orice stat.

Dorința de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană este, în opinia noastră, perfect legitimă și necesară în contextul consolidării valorilor democrației pe bătrânul continent. În acest context, spunem noi, nu este permisă nici o abatere de la dezideratele care promovează cunoașterea reciprocă, înțelegerea între oameni, toleranța și respectul reciproc. Învățământul în limba fiecărei naționalități este o dovadă concretă a acestor principii.

Speranța noastră este că autoritățile ucrainiene vor găsi rezolvări legislative transpuse în practică pentru respectarea liberei exprimări a identității și prin folosirea în educație a limbii române. Nu credem că reducerea numărului de școli unde se studiază limba română de la 20 la 4 plus lichidarea claselor cu predare bilingvă este o soluție acceptabilă conform normelor democratice.

Totodată reafirmăm solidaritatea noastră cu rutenii din Ucraina care, prin asociațiile lor reprezentative, solicită recunoașterea prin lege a afirmării identității rutene. Dorim ca rutenii din Ucraina să beneficieze de aceleași condiții de exprimare a identității noastre ca rutenii/rusinii/runacii/lemki din Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația și Serbia.

Suntem mândri că suntem cetățeni români și etnici ruteni, că România poate reprezenta un model de protecție a minorităților naționale.

Reafirmăm că noi, rutenii din România, dorim încetarea conflictului din Europa Central Răsăriteană prin retragerea agresorului și revenirea la hotarele existente anterior perioadei 20-22 februarie 2014, că nu suntem de acord cu promovarea vreunei secesiuni sau autonomii teritoriale.

Ne reafirmăm deviza noastră: „Am fost, sunt și voi fi rutean! Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Deputat Iulius Firczak-

Președinte executiv UCRR

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.