AFnews
A fost vernisată azi, la Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni, Expoziția 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 – 𝟏𝟓𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐚ș𝐭𝐞𝐫𝐞, curatoriată de părintele Liviu Mihăilă, președintele Asociației Fălticeni Cultural, promotor cultural în această parte de țară, inițiator și coordonator de nenumărate și valoroase proiecte ce au amprentat ca un catalizator pentru cultură, artă și educație comunitatea locală și regională.
Expoziția cuprinde obiecte de mare valoare istorică și culturală din colecția particulară Robert Obreja, din Piatra Neamț, unul dintre cei mai importanți colecționari din România, premiat de Ministerul Apărării Naționale „pentru apărarea memoriei armatei române”.
✨ 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚! „Femeia care a dat culoare, curaj și demnitate istoriei noastre (…), o personalitate care a știut să îmbine forța cu sensibilitatea, diplomația cu dragostea pentru oameni, responsabilitatea publică cu expresia artistică și literară, (…), o creatoare de cultură, o martoră lucidă și sensibilă a timpului ei, un spirit modern care a văzut în artă, frumos și umanitate temelia unei națiuni puternice”, ne reîncredințăm dintr-un comunicat publicat de Ministerul Culturii.
⚜️ Iar evenimentul de azi, unul frumos rostuit în echilateralitatea evocare istorică, emoție artistică, bucurie literară catarctică.
⚜️ Ne-au oferit organizatorii cartea 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚: 𝐯𝐢𝐚ț𝐚 ș𝐢 𝐨𝐩𝐞𝐫𝐚, ce poartă semnătura Gabrielei Gîrmacea, un volum publicat la Didactica Publishing House, în 2024, care se dovedește a fi, încă de la primele file, mai mult decât o biografie a uneia dintre cele mai carismatice și influente personalități din istoria modernă a României, „o celebrare a unei vieți extraordinare dedicate unei țări și unui ideal”.
✍️ Și am ales să-mpărtășesc acum câteva rânduri, doar câteva, dar le-aș meni celorlalte „să vă caute și să vă afle”, pentru că-s cu adevărat tulburătoare și deopotrivă înălțătoare, din scrisoarea-testament, datată 29 iunie 1933, adresată „Ţării mele şi Poporului meu” de „Maria, Regina României”.
✨ „Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. (…)
Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimii mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.
Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceea care a păstrat flacăra vie, aceea care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.
Aceasta ţi-o pot spune astăzi, căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit „Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceea care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol.”
Mi-e neîncăpător mulțumesc-ul pentru faptul că un astfel de eveniment cultural – bucurie mi-a fost hărăzit și mie!
* Fotocredit: Alex Săvescu
Adaugă un comentariu