
La mulți ani, cu aleasă prețuire, Excelența Voastră, domnule Florin Stan!
Cu aleasă preţuire, ne îndreptăm cele mai nobile gânduri spre un om deosebit, un profesor de elită, un român cu inimă mare, care până recent și-a îndeplinit cu cinste și demnitate misiunea în cadrul Consulatului General al României la Cernăuți, fiind prieten și sprijin tuturor românilor înstrăinați din acest spațiu istoric al Țării, pentru a-i ura ”LA MULȚI ANI!” distinsului domn Florin Stan care a ajuns în pragul unei frumoase aniversări ce-i înnobilează destinul cu fapte demne de laudă.
Folosim fericitul prilej pentru a Vă admira activitatea Dv. prin Excelență, a Vă mulțumi pentru prezența, sprijinul și susținerea acordată ziarului Zorile Bucovinei, Societății Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina, la organizarea unor manifestări cu suflu național – Omagierea memoriei Făuritorului Unirii, Iancu Cavaler de Flondor la mormântul său din curtea Bisericii de la Maidan, Storojineț, Ziua Bucovinei, etc, pentru a Vă ura multe bucurii, deplinătatea împlinirilor, belşug şi prosperitate în cea mai frumoasă ctitorie a Excelenței Voastre – familia, să vă fie uşori şi norocoşi paşii pe drumul ascensiunii profesionale, iar anii ce vă scriu o nouă pagină în cartea destinului să vă înalţe în faţă treptele succeselor spre frumoase şi rodnice realizări.
Cu sinceră prețuire, Zorile Bucovinei, Societatea Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina




Adaugă un comentariu