Biblioteca Universităţii din Cernăuţi, mai veche decât Universitatea Naţională din Cernăuţi

Un articol de

Dr. Vladimir ACATRINI, directorul Fundației de Binefacere „Familia Mandicevschi” (Eudoxiu Hurmuzachi)

Când lua ființă acum 150 de ani în urmă Universitatea din Cernăuţi, biblioteca ei deja exista. Istoria fondării sale începe cu ceva timp înainte de primele semnale ale Dietei Țării Bucovinei trimise către împărat și guvernul imperial că provincia ar avea nevoie și de o universitate. Acest prim semnal Dieta l-a dat în 1862, când căpitan al țării era neobositul cărturar și istoric Eudoxiu Hurmuzachi, pe când prima cerere privind „crearea unei Biblioteci naționale în limba română” a fost trimisă către Ministerul Instrucției din Viena în anul 1848 de către von Umlauff, președinte al Tribunalului și director al studiilor filozofice de la Gimnaziul german, filoromân convins. Făcută la îndemnul  refugiaților moldoveni stabiliți la Cernăuți, cererea reflecta eforturile convergente ale autorităților, boierimii și intelectualității române din epocă.

Un nou demers, de această dată administrativ, a fost inițiat de baronul Adalbert Henniger, guvernator al Bucovinei între 1849-1853. La 26 august 1850, acesta transmitea o notă circulară (No. 16019) către autoritățile locale și comunele bucovinene, solicitând contribuții financiare pentru înființarea unei biblioteci publice pe lângă Gimnaziul Superior de Stat din Cernăuți.

Suma necesară: 1000 florini. Rezultatul? Doar 22 florini colectați – un semnal clar al lipsei de interes din partea comunităților rurale față de o instituție percepută ca elitistă. Conștient de potențialul boierimii moldovenești, baronul Henniger a inițiat tratative cu familia Hurmuzachi, influentă și dedicată cauzei culturale.

În acea perioadă, doar boierii și cărturarii de seamă dețineau biblioteci particulare, moștenite sau formate în funcție de studiile și gusturile personale. Ei înțelegeau valoarea unei biblioteci publice și investeau sume considerabile în colecții proprii, insuficiente însă pentru nevoile comunității.

După o serie de eșecuri oficiale, ideea a fost preluată de un grup de cărturari români, în frunte cu venerabilul Eudoxiu Hurmuzachi. Protomedicul Moldovei, Mihai Zotta, supranumit și moșierul din Ocna1, a organizat o colectă care a strâns rapid suma de 1000 florini – „întâia temelie” a viitoarei biblioteci. Printre donatorii de seamă: baronul Ioan Musteață, cavalerii Iacob și Enric de Miculi, baronii Nicolai și Otto Petrino, contele Luis Logothetti, dr. Cristof de Petrovici, Iordachi Vasilco și Alexandru de Costin.

Sursa foto: https://dragusanul.ro/eugen-i-paunel-biblioteca-universitatii-din-cernauti/

La 4 mai 1851 s-a constituit comitetul provizoriu și s-a lansat apelul public „Prochemări spre daruri pentru biblioteca țării Bucovina”, sub supravegherea Comitetului Țării. Din comitet făceau parte: guvernatorul Henniger, istoricul și omul politic Eudoxiu Hurmuzachi, profesorii Constantin Popovici și Adolf Ficker, boierii Musteață, Petrino și alții. La 17 iunie 1851 începe achiziționarea de cărți și colectarea de fonduri. Domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, donează 50 galbeni. Celebrul pianist Carol de Mikuli, mentorul lui Ciprian Porumbescu, oferă 1030 florini, cu condiția ca fondurile să fie folosite pentru achiziția de opere de istorie și economie națională. Trupa teatrului orășenesc organizează o reprezentație de gală în sprijinul bibliotecii. Printre marii ctitori se numără și Mihalache Sturza (2000 galbeni) și Alexandru Sturza Beldiman (1000 galbeni). Fondul de carte s-a îmbogățit și prin donații de la autori și personalități: Constantin Hurmuzachi (202 volume), Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Sion, Aron Pumnul, Gheorghe Asachi, Franz Miklosich, Alfred von Arneth, Alexandru Vasilco ș.a. Frații Scarlat și Constantin Vârnav au oferit clădirea de pe strada Domnească (actualmente str. O. Kobyleanska 41) pentru adăpostirea bibliotecii. Aceasta a fost deschisă publicului la 10 noiembrie 1852, cu un fond de 471 volume, destinată întregii Bucovine „pentru a deștepta și încuraja interesele pentru o cultură mai superioară”.

După deschiderea oficială, biblioteca a fost condusă de personalități marcante: Eusebie Popovici, Alecu Hurmuzachi, Iacob Vorobchievici, Aron Pumnul, Ernst Rudolf Neubauer și Ion G. Sbiera.

An de an, fondul bibliotecii a crescut prin donații și achiziții. În 1875, odată cu înființarea Universității din Cernăuți, Biblioteca a trecut în subordinea acesteia, având deja 31.306 volume. Astăzi, în depozitele Bibliotecii Universitare se păstrează un fond documentar de arhivă deosebit de valoros. Printre acestea se află un manuscris excepțional, scris de mâna lui Aron Pumnul: „Cunsemnăciunariul cărților românești den Biblioteca provințială den Cernăuți pe anii 1851-1857”. De fapt, inventarul acoperă doar anii 1851- 1853, deși titlul menționează și perioada 1854-1857.

Sursa foto: https://dragusanul.ro/eugen-i-paunel-biblioteca-universitatii-din-cernauti/

Documentul este format din șase foi scrise pe ambele părți, plus o foaie de titlu, toate legate într-un tartaj din carton. Textul este scris cu litere chirilice, de mâna lui Pumnul. Fiecare pagină conține: titlul inventarului, numărul de ordine, numărul general de înregistrare, autorul, titlul cărții, numărul de volume și exemplare, prețul sau numele donatorului (pentru anii 1851-1852).

În perioada interbelică, a fost adăugată o foaie cu titlul reluat în caractere latine, însoțit de mențiunea „E manuscris al lui Aron Pumnul”, probabil scrisă de Eugen I. Păunel. Inventarul cuprinde 134 titluri:1851: 24 titluri; 1852: 19 titluri; 1853: 91 titluri.

Printre cele mai valoroase: Șt. Tarnoviețchi, Catehismul cristianesc (1849) și Catehizis mic (1804) – donate de Rusanda Zota.

Arhimandritul Bendevschi – donator al Cartei de pravile asupra faptelor rele (1807) și Cartea legilor pravilelor de obște (1812).

Cele mai numeroase titluri provin din Iași, de la instituții precum „Institutul Albinei”, „Cantora foaei sătești”, „Tipografia Mitropoliei” sau „Buciumul român”. Printre autori: Antioh Cantemir – Satire, traduse de A. Donici și C. Negruți (1844); Vasile Alecsandri – Balade, partea I (1852, donată de autor), Creditorii (1845); Nuntă țărănească (1848); Gheorghe Asachi – Fabule (1844); Elemente de matematică (1837); Pedagogul (1839, traducere după August von Kotzebue), Mirtil și Hloe (1840); Gheorghe Sion – Ceasurile de mulțămire (1844); Ahil (1843, traducere după Athanasie Christopoulos); Moartea lui Socrate (1847, traducere după Alphonse de Lamartine); Dimitrie Cantemir – Hronicul Romano-Moldo-Vlahilor (1835-1836), introdus în inventar ca Cronicul Moldo-Vlahilor); Descrierea Moldovei (1851); Andrei Mureșanu – traducerea lucrării lui Chr. F. Salzman și Karl Han – Icoana creșterii rele cu mijloace de a o face și mai rea (Brașov, 1848), o operă populară pentru educația copiilor în epocă.

Valoare documentară și apel la publicare Acest manuscris, scris de una dintre cele mai importante figuri ale culturii române, este o mărturie a efortului de conservare și organizare a patrimoniului Bibliotecii cernăuțene. El oferă o imagine clară asupra cărților românești achiziționate și păstrate în primele decenii de existență ale instituției. Având în vedere că la Arhiva de Stat a regiunii Cernăuți se păstrează o copie completă a documentului, inclusiv cu titlurile din anii 1854-1857, considerăm că publicarea integrală a acestui inventar ar fi nu doar binevenită, ci necesară – atât pentru valoarea sa științifică și culturală, cât și pentru posibilitatea de a verifica câte dintre aceste cărți se mai regăsesc astăzi în fondul Bibliotecii Universității din Cernăuți.

Articol apărut în