AFnews
Tema propusă de Cristi Puiu prezintă o relevanță majoră în contextul actual, întrucât cinematografia a devenit una dintre cele mai influente forme de exprimare contemporană, modelând percepții, valori și direcții culturale. Tocmai de aceea, conferința pe care o va susține la Academia Română, încărcată de referințe culturale, mărturie a unui bogat și complex univers interior, se adresează atât unui auditoriu academic, dar mai ales publicului tânăr și foarte tânăr, aflat într-o etapă esențială a formării sale intelectuale.
Cristi Puiu, despre conferința De ce filmez? Cineastul – un alt administrator, un alt Jonas pironit între Scila și Caribda:
„Administrator al duratelor și al mijloacelor de expresie proprii cinemaului, martor și mesager al irepetabilului timp prezent, tăinuind de sine însuși istoria propriilor trădări și strecurându-se cu grijă prin interstițiile lumilor plăsmuite de propria sa imaginație, raportându-se în mod constant la ceea ce el știe că este sau crede că știe ce este realitatea – cineastul, cu fiecare film pe care-l face, reface drumul către sine, destăinuindu-se fără să vrea și răspunzând fără să știe la o întrebare pe care, poate, nu și-a pus-o încă, sau nu i-a fost încă pusă: De ce filmez?
Și, desigur, cineastul, precum administratorul lui Mazilescu, o poate sfecli în orice moment, pentru că:
«pe dracu administratorule eu sunt realitatea bă realitatea palpabilă manifestare a ideii în sensibil (hegel prelegeri fenomenologia)
sunt cea cu urechi mici
cu iepurași și marmote de plastilină
sunt cea cu vorbe care de care mai dulci
și dacă mă enervez și trec pe trotuarul de vizavi spunându-ți
în prealabil: administratorule nu vreau să mai stau cu tine
ce te faci tu? iepurașii se topesc marmotele fug departe
în țara lor cuvinte dulci nu mai auzi
urechi mici în care să zbieri nu mai găsești
așa că pe dracu administratorule eu sunt realitatea palpabilă
sunt cea cu urechi mici
cu iepurași și marmote de plastilină
sunt cea cu vorbe care de care mai dulci»
De ce filmez? Iată o întrebare care pare a rezolva, în mod paradoxal, dilema lui Andre Bazin, conținută în celebra interogație «Qu’est-ce que le cinéma?». Cu adevărat, dacă înțeleg de ce filmez e posibil să înțeleg și ce este cinemaul.
Parafrazându-l pe Camus, voi spune că nu există decât o singură problemă fiozofică cu adevărat importantă atunci când vorbim despre cinema, iar aceasta este filmarea propriu-zisă, alegerea pe care eu o fac între a filma și a nu filma. Sau, și mai precis, cum spune David Perlov în Yoman/Diary: «The warm soup is tempting, but I know I must choose from now on: to eat the soup or to film the soup.»
Pe mine, destinul m-a purtat întâi și-ntâi către pictură și doar apoi către cinema, însă niciodată nu am părăsit complet atelierul. Am rămas, astfel, suspendat deasupra unui abis, la o distanță dureroasă față de semenii mei, dar o distanță justă: aceea care îmi permite să văd, să ascult și să înregistrez, de multe ori fără să îmi dau seama, umbrele grele ale misterioasei istorii personale ce joacă în privirea celor care, vremelnic, se numesc actori, ecourile vagi ale eșecurilor și cadența surdă a iluzoriilor împliniri disimulate în gesturile furtive ale acestora, fragmentele de inefabil pe care mi le dăruiește mai tot timpul, cred eu, Cel de sus. Acestea ar putea fi motivele care mă fac să îmi doresc în continuare să filmez. Sau, poate, acesta este doar răspunsul pe care-l pot eu formula astăzi la întrebarea pe care nu mi-am pus-o și nu mi-a fost pusă.
Altfel spus, suspendat între «solitaire» și «solidaire», precum Jonas al lui Camus, captiv între ape, avându-le în minte pe Scila și Caribda și tânjind mereu după Itaca, la o distanță egală față de pacea pe care mi-o promite atelierul și ispita evadării în tumultul platoului de filmare, stau ghemuit în burta chitului căutând să îmi reamintesc „poziția incomodă din care ne rugăm”.
Asta este ceea ce gândesc azi despre ceea ce fac atunci când fac filme. Și asta este ceea ce mi s-a arătat, încet-încet, de-a lungul anilor care s-au dus: filmez pentru că doar așa știu să mă rog.”
Cristi Puiu
Născut pe 3 aprilie 1967, la București, este scenarist și regizor, celebru pentru cunoscutul film „Moartea domnului Lăzărescu”, care a marcat începutul Noului Val Românesc în istoria cinematografiei.
Studiază artele, pictura și artele vizuale încă din copilărie, dar cea mai importantă perioadă pentru formarea sa o constituie anii universitari la Școala Națională de Arte Vizuale din Geneva, între 1992 și 1996. Cu toate acestea, foarte curând în studiile sale de arte vizuale, a ales să se concentreze pe filmul artistic, pe documentar și cinematografie.
Apreciat de critica de film europeană drept „filosof al cinematografiei românești actuale”, reflexiv și autoreflexiv, Cristi Puiu își leagă numele de apariția în cinematografie a așa-numitului Nou Val Românesc, reprezentat de o pleiadă de cineaști români ce și-au dobândit o valoroasă recunoaștere internațională.
A debutat ca regizor în 2001 cu filmul „Marfa și banii”, film care a obținut mai multe premii internaționale, între care „Caméra d’Or” în Festivalul de la Cannes. Patru ani mai târziu, tot la Cannes, primește premiul „Un Certain Regard”, pentru „Moartea domnului Lăzărescu”. La aceeași secțiune participă în 2010 cu „Aurora”, film care va fi premiat în festivalurile de la Karlovy Vary și Gijón. În 2016 și 2017, „Sieranevada” îi aduce noi premii internaționale, la Chicago și la Trieste. Berlinala din 2020 îi acordă premiul pentru regie al secțiunii „Encounters” pentru „Malmkrog”, o nouă recunoaștere în festivalul de la Berlin, care în 2004 îi decernase „Ursul de aur” pentru scurt-metrajul „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea”. Acestei selecții internaționale trebuie să-i adăugăm prețioasele recunoașteri Gopo, între care premiile pentru cel mai bun regizor în 2012, 2017 și 2022, cel mai bun scenariu în 2012 și 2017. Academia Română i-a conferit în 2022 premiul „Aristizza Romanescu” pentru filmul „Malmkrog”.
Conferința este transmisă în direct pe canalul Youtube al Academiei Române: https://www.youtube.com/@academiaromana8832/streams.
Conferința pe care o va susține regizorul Cristi Puiu la Academia Română, dincolo de tema personalizată, prezintă o relevanță majoră în contextul actual, când cinematografia a devenit una dintre cele mai influente forme de exprimare contemporană, modelând percepții, valori și direcții culturale. Invităm, așadar, nu doar un auditoriu academic, ci mai ales publicul tânăr la un dialog autentic cu unul dintre cei mai mari cineaști ai momentului.
Adaugă un comentariu