AFnews
Anastasia Şaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română în anul 2025 sub numele de „Sfânta Anastasia Şaguna”, mama Sântului lerarh Andrei Şaguna, reprezintă una dintre cele mai puternice figuri feminine ale spiritualităţii româneşti din secolul al XIX-lea. Viața ei este legată atât de istoria Ortodoxiei românești, cât şi de spaţiul actual al Ungariei, unde s-a născut şi a trăit toată viața ei.
Pe urmele macedoromânilor din Miscolț
Anastasia Șaguna, născută Muciu, a văzut lumina zilei în anul 1785 la Mişcolţ, în nordul Ungariei, într-o familie de negustori de origine macedoromână. Provenea dintr-un mediu aromân prosper şi profund religios, aparţinând acelei elite de români sud-dunăreni care, în secolele XVII–XVIII, s-au stabilit în oraşe importante ale Imperiului Habsburgic, contribuind la dezvoltarea comerțului, a vieții culturale şi a comunităţilor ortodoxe românești. Familia Muciu şi familia Şaguna s-au numărat printre ctitorii bisericii ortodoxe din Miscolț terminată în 1806, aceasta fiind una dintre cele mai frumoase biserici ortodoxe din Ungaria acelor vremuri. Până şi astăzi, în biserica din Mişcolt, Sfânta Masă din Altar poartă inscripția: „dăruită de Evreta Şaguna”. În anul 1802, la doar 17 ani, Anastasia s-a căsătorit cu Naum Şaguna, fiul Evretei Şaguna. Din această căsătorie s-au născut copiii Evreta, Maria, Ecaterina şi Anastasiu – viitorul mitropolit Andrei Şaguna. (De menționat că referitor la familia Şaguna, Ioan Lupaş aminteşte doar de trei copii, în timp ce Nicolae Popea vorbea şi despre al patrulea copil, o fetiţă, pe nume Maria.)
O „sentinelă neadormită” a credinței ortodoxe
Momentul decisiv al vieţii Anastasiei a venit atunci când soţul ei, Naum, confruntat cu dificultăţi materiale, a acceptat să treacă la catolicism, sperând astfel să obţină sprijin financiar pentru familie şi educația copiilor în contextul politic şi confesional al Imperiului Habsburgic, această convertire implica şi obligativitatea creșterii copiilor în religia romano-catolică. Anastasia Şaguna s-a opus însă cu fermitate acestei decizii. Refuzând să renunțe la credința ortodoxă şi la educația religioasă a copiilor, ea s-a despărtit de soţ şi s-a retras împreună cu copiii în casa părintească şi apoi la familia unchiului său din Budapesta, Atanasie Grabovsly. Mai mult, Anastasia a dus o adevărată luptă pentru reîntoarcerea copiilor săi la credința ortodoxă. A apelat chiar şi la curtea imperială de la Viena pentru a obţine dreptul de a-i creşte după tradiţia strămoşească. Deși nu a reuşit să împiedice educația lor în şcoli catolice, ea a continuat discret şi perseverent să le insufle valorile Ortodoxiei. Prin rugăciune, prin participarea la slujbe şi prin exemplul personal, Anastasia a rămas, după expresia istoricului loan Lupaş, o adevărată ,,sentinelă neadormită” a credinței.
Mamă de viitor mitropolit ortodox
Influența ei asupra formării viitorului mitropolit Andrei Şaguna a fost decisivă. Deși educați în instituții catolice, Anastasiu Şaguna a revenit la maturitate la credința ortodoxă, alegere pusă direct pe seama educației primite de la mama sa. Monografistul loan Lupaş notează că Andrei Şaguna îşi amintea cu emoţie cum mama sa îl trimitea în copilărie cu prescuri la biserică, mai ales la sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică. Astfel, Anastasia Şaguna nu apare doar ca mama unui mare ierarh, ci și ca un simbol al rezistenței confesionale şi al rolului esențial pe care femeia şi familia îl au în păstrarea identităţii religioase şi naționale. Prin credința şi perseverența ei, a contribuit indirect la formarea uneia dintre cele mai importante personalităţi ale Ortodoxiei româneşti din secolul al XIX-lea.
Valoarea vieții unei femei, trăită în credinţă
Anastasia Şaguna s-a stins din viață în anul 1836, la Pesta, la vârsta de 51 de ani. În 1849, fiul său, Andrei Şaguna, ultimul rămas în viață din familia lor, a ridicat, în cimitirul Kerepesi, alături de cripta familiei Grabovsky, o cruce de piatră în memoria mamei, a fratelui şi a surorii sale, pe care scrie următoarele:
,,Mult iubitei sale mame Anastasia
Prea iubitului său frate Vreta
Şi dulcei sale surori Ecaterina
Ridică monumentui acesta
Andrei Şaguna Episcopul Ardealului
1849
Canonizarea Anastasiei Șaguna în anul 2025 are menirea să confirme ceea ce, în plan spiritual, era deja recunoscut: valoarea unei vieți trăite în credință si responsabilitate. Dar, în acelaşi timp, această canonizare are şi o semnificație mai largă. Ea aduce în prim-plan rolul femeilor în istoria Bisericii —un rol adesea discret dar esențial. Anastasia Şaguna nu a fost doar mama unui mare ierarh. Ea este un model de credință si de responsabilitate maternă şi pentru generaţiile de azi.
Adaugă un comentariu