Maria TOACĂ: E UN MARE DAR DE LA DUMNEZEU SĂ AJUNGI LA 80 DE ANI!

Când mi-i dor de-o vorbă rostită cu înțelepciune ori de-o poveste din trecut, o sun pe Valeria Mihaiesi din Ostrița cea de lângă Cernăuți. Știu că a adunat și păstrează multe istorii din trecut despre obiceurile, portul, viața de odinioară, cu tot ce le este scump și încă n-au uitat românii de la vatra ei natală și satele megieșe. De ce purtăm cămăși brodate cu mărgele? M-a întrebat odată și tot ea mi-a dat răspunsul. Prin părțile noastre, spre deosebire de România, foarte răspândite au fost și sunt cămășile cusute cu mărgele, acestea cucerind o poziție de nestrămutat în ansamblul costumului popular femeiesc. Femeile bătrâne spuneau că izvoade cu mărgeluțe au apărut în nordul Bucovinei în anii de după război. Viața le era atât de amară, încât femeile vroiau ca măcar hainele de sărbătoare să fie mai vesele. Însă nu le reușea fuga de realitate, căci scăldau în lacrimi strălucitoarele mărgele cusute pe pânza aspră de cânepă. Așa au și rămas până astăzi ca mărgelele de pe cămăși să fie lacrimile Bucovinei. Așa a fost și continuă să ne fie soarta: plângem cu lacrimi căt sute de mărgele luate împreună.

De data aceasta, însă, am lăsat întrebările înlăcrimate pentru alte zile, dorind doar să-i spun „La mulți ani, cu sănătate și multe bucurii înainte!”. Vorbim la telefon, căci de la o vreme stă mai mult acasă și în casă. Cu ani în urmă, când își trăia viața alături de Toader, soțul ei drag, despre care mi-a mărturisit că, odată cu stingerea lui, a murit și ea pe jumătate, o întâlneam des prin oraș – la repetițiile corului ,,Dragoș Vodă”, la sărbătorile noastre naționale. Timp îndelungat, Toader Mihaiesi a fost starostele acestui vestit colectiv coral al românilor, iar casa lor din Ostrița – locul unde petreceau cu voie bună coriștii. Mai ales, de hramul satului și de Crăciun erau primiți cu masa încărcată mulți oaspeți din România. Valeria așa și mi-a rămas în amintire: tânără, uibitoare de cântec și dans, prinsă în treburi gospodărești, dar și cu grija de lucruri sfinte, cum sunt pentru noi portul popular și tezaurul folcloric.

Și acum trăiește cu drag de tot ce este ,,al nostru”, căuta prin cărți care cântece pornesc de la izvoare autentice și care nu-s decât stilizări folclorice. Scoate la lumină portul popular din vechi fotografii de aproape o sută de ani – din albumul familiei, din lada de zestre moștenită de la mama și bunica. Așa o știu pe Valeria Mihaiesi și, crezând că viețuiește mai mult retrasă în universul bucuriilor de odinioară, mi-a fost deosebit de plăcut să-i aud vocea veselă, gândurile optimiste, impresiile minunate după sărbătorirea jubileului de 80 de ani.

Drept că i-am intuit în voce un pic de oboseală, dar nu de la povara anilor, ci de la fluxul de emoții, de la răscolirea bucuriilor aduse de prima zi a lui noiembrie, ce i-a sosit cu marele dar de la Bunul Dumnezeu – 80 de toamne în cartea anotimpurilor. Trebuia să ajungă la această vârstă, ca să-și sărbătorească pentru prima dată ziua de naștere cu tot neamul strâns grămăjoară, cu binecuvântare și, ceea ce e cu totul neobișnuit pentru ea, într-un restaurant. Mai înainte, la alte aniversări, îi era deajuns să sărbătorească în cuibul familiei, împreună cu Toader, cu cei mai apropiați ai casei. Pentru soții Mihaiesi orice zi obișnuită se transforma în sărbătoare când le pășeau pragul pe neprins de veste oaspeți din România.

Acum a avut parte de o sfântă duminică, începând ziua de 1 noiembrie la biserică, cu rugăciune și mulțumire lui Dumnezeu pentru marele dar – 80 de ani, cu bune și mai puțin bune, cu bucurii și supărări trecătoare, cu durere după cei plecați și fericirea de a-și vedea sănătoși copiii, nepoții și o strănepoțică. „Pot merge pe picioarele mele, mintea mi-i limpede, știu ce vreau, unde mă duc, ce trebuie să fac… Cum să nu mi se umple inima de bucurie, cum să nu mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns la această vârstă?!”. Cu aceste gânduri se mângâie de-acum octogenara Valeria Mihaiesi.

Într-adevăr, a avut cu deasupra de măsură daruri cerești. De la Italia, pe drum lung de dor, i-a sosit fiica Liliana, doar pentru o singură zi, doar ca s-o îmbrățișeze și s-o înconjoare cu florile iubirii pe mama dragă, împreună cu soțul Ionel, care întotdeauna e aproape și o ajută pe mama-soacră. De la Suceava au venit tinerele vlăstare ale familiei – nepoata Liana, studentă la medicină, Universitatea „Ștefan cel Mare”, cu prețioasa comoară – pruncuța ei de șase luni, Mira-Maria. De la Ocnița, Moldova, s-au grăbit să întregească cercul neamurelelor fiul Lilian cu nora Aliona. De mai aproape, nepoata Delia, permanenta ei ucenică, cea care învață de la mătușica Valeria dragostea de datini, a venit cu soțul și fiul mai mic, Ghiță. Celălat fiu, Vasilică, student la drept, i-a transmis călduroase felicitări din Suceava, unde își face studiile. Parcă mai ieri, Valeria îi pregătea pe băieții Deliei să-și împodobească de Crăiun „Căluții”, îi învăța colinde și plugușoare… N-a lipsit, în lacrimi și amintiri, regretatul ei frate Vasile Paladean, cunoscut în comunitate drept maestru al artei fotografice. Din partea fratelui au venit nepoții Vitalie și Octavian.

Când a ajuns în liniștea casei și, după cântările transmise de prietenii coriști din familia „Dragoș Vodă”, părea că s-au stins ultimele acorduri ale sărbătorii, Dumnezeu i-a mai adus o binecuvântare. Ușa i-a deschis vlădica Cleopa, episcop de Noua Suliță, vicar al Eparhiei de Cernăuți și Bucovina. Înserarea i-a încununat cea mai frumoasă zi din ultimii ani. Sărbătorita s-a simțit pe deplin o bunicuță fericită, având un oaspete atât de scump. Vlădica Cleopa a purtat în lumea mireană numele Ștefan, fiind nepotul soțului ei Toader Mihaiesi. Timp de vreo 30 de ani au fost o familie, rămânând cu inimile înrudite și mai departe.

Ascultând-o pe fericita jubiliară, n-am mai avut altă urare, decât să nu i se stingă nicicând lumina duminicii de 1 noiembrie, la sărbătorirea celor opt decenii. Să pășească ușor mai departe cu binecuvântare și iubirea celor dragi aproape.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.