Acad. Ioan-Aurel Pop: Drumurile unității românești ale lui Costin Murgescu

Costin Murgescu (1919-1989)

Doamna Ileana Tureanu, fiica marelui economist Costin Murgescu, a îngrijit trei volume din opera de căpătâi a acestuia, prin efortul financiar al Băncii Transilvania din Cluj-Napoca. Primul volum se referă la „drumurile unității românești” și la acest volum mă voi referi aici. Costin Murgescu, dincolo de meseria sa de economist  a fost un reper cultural de prim rang al României. Calitatea sa de istoric al economiei rămâne impresionantă nu numai prin studierea mersului ideilor economice la români, ci și prin accesul pe care l-a avut la drumurile unității românești. În acest domeniu, s-a situat alături de marii istorici și geografi, de la Dimitre Onciul, Ioan Bogdan și Constantin Giurescu (urmat și de fiul Constantin C. Giurescu) la Simion Mehedinți și George Vâlsan. După Marea Unire a fost în România o efervescență a studiilor închinate unității românești, atât de contestate de unii, mai ales în anii și după anii 1919-1920, când s-au stabilit frontierele țării, cu precădere cele contestate dinspre vest. Atunci, unii dintre experții străini – între care de prim rang a fost geograful francez Emmanuel de Martonne (1873-1955) – au căutat temeiurile unității românești, spre a putea argumenta fruntariile unei Românii care se crease în 1918, prin voința națională, la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, dar care, spre a fi recunoscută, consolidată și perpetuată în plan internațional, avea nevoie și de un suport științific puternic. Recunoașterea a venit la Conferința de Pace de la Paris din 1919-1920. Pentru aceasta, savanții români s-au pregătit temeinic.    

Românii s-au pregătit cu aceeași seriozitate și pentru a doua Conferință de Pace de la Paris, din 1946-1947, când s-a recunoscut aceeași margine de vest a României. De-atunci, din 1918 și până astăzi, nu au încetat deloc discuțiile privitoare la unitatea românească. Ele s-au desfășurat în contextul afirmării mișcării revizioniste europene din perioada interbelică, al unor pretenții teritoriale afirmate (direct sau tacit) față de România și după Al Doilea Război Mondial, al unei anumite nesiguranțe create de ideologia proletcultistă, prin care se urmărea crearea „poporului muncitor mondial unic”. Asemenea studii au fost exacerbate în perioada „naționalismului comunist”, când predomina lozinca „permanență, continuitate, unitate” și când românii trebuiau să fi fost uniți „de două mii de ani”. În tot acest lung interval de timp de peste un secol, s-au elaborat studii numeroase și valoroase despre unitatea românească. Unele nu au avut neapărat un fundament științific solid, fiindcă au fost elaborate la comandă politică, ca să servească unor interese ale propagandei de partid din anii comunismului, mai ales din ultimul deceniu al „domniei” lui Ceaușescu. Dincolo de aceasta, însă, se impun o seamă de cercetări foarte serioase, ilustrate de savanți autentici, mai ales istorici și geografi, cum au fost Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ioan Lupaș, Silviu Dragomir (care a creat la Cluj, în epoca interbelică, Centrul de Studii și Cercetări privitoare la Transilvania și periodicul „Revue de Transylvanie”) sau Gheorghe I. Brătianu (cu lucrarea fundamentală „Originea și formarea unității românești”). Preocupările serioase au continuat și în perioada regimului comunist, înainte de a fi caricaturizate, în parte, spre finalul acestuia. Economiștii s-au antrenat mai puțin în acest efort, din mai multe motive, unul fiind acela că – după cum se credea atunci – prin istoria economiei nu se prea putea demonstra unitatea românească. De aceea, economistul Costin Murgescu a venit pe un teren considerat arid și aproape virgin, de prin anii 1975-1980, mult ideologizat. Acestea au fost și două handicapuri ale studiului său dedicat drumurilor unității românești. Studiul drumurilor unității era marcat de neîncrederea în rolul unității economice românești și de implicarea factorului politic în cercetare. Unitatea economică românească fusese supralicitată prin comanda de partid, iar publicul simțea că în tot acest efort exista o doză foarte mare de elemente artificiale, forțate, interpretate „pro domo”. Cu atât mai important, delicat și dificil a fost rolul lui Costin Murgescu, care a fost obligat de soartă să-și desfășoare întreaga sa activitate științifică sub regimul comunist. În ciuda acestui fapt, a avatarurilor ideologiei care a oscilat de la „internaționalismul proletar” la România „geniului Carpaților”, savantul și-a păstrat rectitudinea și a respectat adevărul omenește posibil. Studiul drumurilor unității românești a fost, astfel, determinat de interese exclusiv științifice și a condus la rezultate remarcabile. Nimeni nu se mai aplecase anterior cu atâta expertiză asupra păstoritului transhumant, asupra celui sedentar și local, asupra celui pendulator la munte, nimeni nu mai teoretizase oaia ca „mijloc de producție” a păstoritului, cu tipologia stânelor, cu sâmbra oilor, cu nedeile păstorilor, cu odăile destinate practicării acestei meserii. În opera savantului, și-au făcut loc toate drumurile: cel muntenesc „de pe sub dealuri”, drumurile Bucureștilor, ale Olteniei, marele drum al Siretului, drumul Nistrului, drumurile negoțului moldoveano-transilvan, drumurile de munte ale fostului județ Săcuieni, porțile de la miazănoapte și de la miazăzi, drumurile oilor în complexitatea lor. 

Costin Murgescu a înțeles un lucru aproape ignorat până la el în economie, anume rolul drumurilor în unitatea românească. Se afirmase locul și funcția simbolică a drumurilor în literatură, de la Ioan Slavici până la Liviu Rebreanu, dar drumul ca vector al unității românești fusese tratat doar tangențial. Savantul a așezat drumul la temelia unei unități concrete, palpabile. Se studiaseră anterior unitatea românească bazată pe nume, cea ivită din originea comună romană, cea așezată pe limbă, pe unitatea de credință, de obiceiuri, de tradiții. Dar toate aceste componente ale unității românești se formaseră și se păstraseră prin drumurile de legătură, de la cele bătătorite de oi, de care, de potcoavele cailor până la vămile cucului, știute numai de păsări și de oamenii locurilor, de români. Costin Murgescu a dovedit, în ciuda prejudecăților, că oamenii medievali și moderni timpurii circulau mult, uneori din Pind până în Carpații Păduroși, că satele noastre erau vii, că economia bazată pe creșterea vitelor mici și mari ne-a ținut în viață nu doar ca indivizi, ci și ca popor și națiune, că păstoritul oilor a fost o ocupație de bază la români, că am fost cei mai mari crescători de ori din sud-estul Europei, că am făcut cea mai bună brânză din regiune, că drumurile ne-au ținut împreună. Doar cea mai importantă dare a românilor cuprinși în Ungaria către rege era datul oilor („quinquagesima ovium”) adică o oaie cu miel și cu mioară la fiecare 50 de oi. În anii aceia, apăruse tradusă în românește lucrarea lui Fernand Braudel despre Mediterana în timpul lui Filip al II-lea, unde autorul trata transhumanța popoarelor din sudul Europei în secolul al XVI-lea. Cam tot atunci, Gheorghe I. Brătianu scria lucrarea sa fundamentală despre Marea Neagră, cu toate procesele istorice desfășurate în arealul ei. Drumurile unității românești ale lui Costin Murgescu se înscriu, în ciuda regimului restrictive, într-o arie de preocupări concordantă cu mișcarea de idei europeană a timpului.

Costin Murgescu arată statornicia și sedentarismul păstoritului pendulator, arată seriozitatea mutărilor pentru locurile de vărat și revenirea la locurile de iernat, precum și marea civilizație agrar pastorală pe care au creat-o românii. Drumurile acestea de legătură peste Carpați 

Demult, când un istoric rău intenționat a vrut să-i defăimeze pe români ca fiind un popor rătăcitor, nestatornic, crescător de oi și făcător de brânză, un mare istoric francez a întrebat dacă acești români știau cumva să facă și vin. Când a aflat că da, că românii făceau și vinuri, atunci francezul a tras concluzia: dacă știau să facă brânză bună și vin bun, românii erau, ca toate popoarele mediteraneene, un popor civilizat. 

Costin Murgescu a demonstrat prin cercetările sale cât de vrednici erau românii de demult, cum i-a unit pe ei drumurile și cum s-au prezentat ei uniți în secolul al XX-lea, la judecata istoriei.