Doamna Eva Popa, prima mea învăţătoare (la Crihana Veche, Cahul), căreia îi voi fi recunoscător toată viaţa. Dincolo de tactul pedagogic și calitățile sufletești deosebite ale doamnei învățătoare Eva Popa, un caz din viața mea rămâne de neuitat. Ca să înțelegeți ce fel de om este, trebuie să fac o mărturisire. În primăvara anului 1973, pe când eram elev în clasa întâi, am fost internat în spital, la Cahul, timp de mai bine de o lună și jumătate, iar doamna învățătoare Eva Popa, această româncă inteligentă, modestă și delicată, m-a vizitat la spital aproape în fiecare zi, făcând după orele de la școală drumul din sat până la oraș, pentru a-mi preda toată materia, fără să fi fost rugată de cineva sau obligată. Datorită efortului dumneaei am încheiat anul cu nota maximă pe linie. Atunci am înțeles pentru toată viața ce înseamnă și cât de important este să te poți dărui altor oameni și neamului tău. A fost cea mai frumoasă lecție pe care mi-a dat-o.
S-ar putea să te intereseze
PENTRU PRIMA DATĂ, LA CERNĂUȚI VA FI MARCATĂ ZIUA LIMBII ROMÂNE ÎN UCRAINA
„PE ARIPILE CUVÂNTULUI ROMÂNESC” PENTRU PRIMA DATĂ, LA CERNĂUȚI VA FI MARCATĂ ZIUA LIMBII ROMÂNE ÎN UCRAINA La 29 august 2026, la Cernăuți va avea loc concertul festiv „Pe aripile cuvântului românesc”, dedicat Zilei...
Simpozionul,,Vatra dulce strămoșească” și festivalul vocilor pure- un proiect de excepție!
Cernăuți: Festivalul „În Grădina cu flori multe” – o punte între tradiție și cooperarea transfrontalieră Cea de-a XIX-a ediție a Festivalului-concurs internațional de muzică populară românească „În Grădina cu flori...
Banca Națională comemorează 85 de ani de la bătălia de la Țiganca
Între 4 şi 12 iulie s-a desfăşurat bătălia de la Ţiganca. Atunci când au trecut Prutul la ordin, pentru a elibera pământul Basarabiei răpit de ruşi pentru a doua oară, la 26-28 iunie 1940, ostaşii români nu ştiau că...
Despre noi
Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste.
Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei.
Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.





Adaugă un comentariu