Evreii de la Apşa de Jos şi din împrejurimi

Dr. Ion M. Botoș conduce, în Maramureșul din partea dreaptă a Tisei, în localitatea Apșa de Jos, Societatea „Dacia” a românilor din Transcarpatia fiind un important promotor al culturii şi limbii române. În 2018 a inaugurat Casa Memorială ”Ilieș Filip”, delegat cu drept de vot la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Un an mai târziu încheie un protocol de suflet între Complexul Muzeal Arad și Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia” – din Apșa de Jos, raionul Teceu, Regiunea Transcarpatia, Ucraina.

Tot în 2019 a văzut lumina tiparului o excelentă monografie „Evreii de la Apșa de Jos și din împrejurimi” cu un cuvânt înainte semnat de conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”din care cităm:

„Cartea lui Ion M. Botoş şi a fiicei sale Ileana – intelectuali distinși din Apșa de Jos, comună celebră din Maramureșul de peste Tisa, locuită din cele mai vechi timpuri de români – vine să umple un regretabil gol în istoriografia recentă a zonei: acela al cumplitului Holocaust, al destinului tragic ce le-a fost hărăzit, de niște brute lipsite de conștiință, câtorva milioane de evrei în anul de tristă amintire 1944 și multă vreme după această fatidică dată. Rezultat, atât al unor asidue căutări prin arhivele localităților cu populație românească din Transcarpatia, prin cele raionale sau regionale, cât și al unor discuții directe cu unii dintre martorii sau supraviețuitorii abominabilului eveniment, punând totodată la contribuție date statistice, tabele cu evreii deportați din localitățile Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Biserica Albă, Slatina, Ocna-Slatina, precum și o bogată iconografie, cartea celor doi membri ai familiei Botoș se constituie într-un cutremurător document despre ororile și crimele puse la cale, pe de o parte de uneltele lui Hitler – în speță Ungaria Horthistă –, iar pe de altă parte, de dictatura stalinistă.”
……………………………………………..
„Cartea este, realmente, un document sugestiv și cutremurător, care ne aduce în atenție soarta tragică a evreilor din Transcarpatia în anii celui de-al Doilea Război Mondial, începând cu atitudinea ostilă, discriminatoare și cu politica de exterminare practicată de regimul horthist și continuând cu ghetoizările, deportările și suprimarea brutală a celor mai mulți dintre ei.”

Din bogatul cuprins al cărţii redăm, mai jos câteva fragmente care vin să mărturisească asupra caracterului profund umanist al acestei preţioase contribuţii la istoria tragică a românilor şi evreilor din Ardealul ocupat de Ungaria Horthystă.
„După ocupaţia maghiară, au început legile antievreieşti, de discriminare, care erau din ce în ce mai rele. Rasismul maghiar era mai rău decât cel german. Treptat, au închis magazinele evreieşti, pe urmă le-au interzis meşteşugarilor să muncească, au închis şcolile evreieşti ş.a.m.d. Era din ce în ce mai greu de trăit. Autorităţile îi batjocoreau pe evrei din toate punctele de vedere.
Jandarmii îi băteau pe evreii lipsiţi de apărare. Tinerii evrei trebuiau sa se prezinte la „Levento”-pregătire premilitară. Aparte de tinerii români, făceau munca fizică şi îşi băteau joc şi de ei.
………………
Noi am ştiut deja de existenţa lagărelor de concentrare pentru evrei, dar trăiam cu speranţa că la noi nu se va ajunge.
………………
Eu, fiind evreu, la fel ca şi românii am simţit întotdeauna că suntem minoritate şi suntem discriminaţi.”
Gherman ADLER, Akka, Israel
„APŞA” r. 4 (72), august, 2012

Ghetoul şi lagărele de concentrare
Cel mai straşnic, după amploarea sa, genocid împotriva populaţiei evreiesii din Transcarpatia a început în luna aprilie 1944. Instructiunile cu privire la trimiterea evreilor din ghetouri în lagărele de concentrare din Germania le-au elaborat secretarii de stat ai Ministerului Afacerilor Interne al Ungariei, Laszlo Endre şi Laszlo Baky.
Ghetoizarea celor aproape 170.000 de evrei din Ardealul de Nord-Vest a început în ziua de 3 mai 1944. orele 17.00 şi s-a încheiat într-o singură săptămână. Evreii au fost adunaţi mare grabă, acordându-se numai câteva minute, pentru a împacheta doar câteva lucruri, după care, indiferent de distanţă,. au fost conduşi pe jos, însoţiţi de jandarmi cu pană de cocoş la pălărie, până la ghetourile stabilite.
Din ghetoul de la Ocna-Slatina au fost deportaţi 3.317 suflete în 25 mai 1944.
Nota: Publicaţia „DACOROMÂNIA” nr. 26, Alba Iulia, 2006, p. 54-55.
Între 3 si 16 mai 1944 are loc adunarea a 131.633 de evrei din Transilvania de Nord în 13 ghetouri centrale, printre care a fost şi Slatina. În perioada 16 mai-27 iunie 1944, toţi evreii din cele 13 ghetouri sunt deportati în 45 de garnituri de tren la Auschwitz.

Diplomaţii şi intelectualii români Aurel Socol, Mihai Gurgu, Emil Haţieganu, Mihai Marina, originar din Apşa de Jos) au fost salvatorii multor evrei dintre cei deportaţi.
Nota: Ibidem, p. 126-127.

Robert Maxwell — personalitate marcantă de la Slatina

Slatina a fost un oraşel ce de-a lungul istoriei a dat lumii personalitaăţi importante…De departe, unul dintre cei mai cunoscuţi lumii întregi, a fost magnatul britanic Robert Maxwell, de fapt un slătinean get-beget de origine evreiască.

Românul dr. Mihai Marina propus „Drept între popoare”

Într-o conferinţă rostită la Bucureşti, în ziua de 27 mai 1988 la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, profesorul dr. Moshe Carmilly Weinberger, fost rabin al Clujului până în anul 1944, spunea: „Rămâne un fapt decisiv pentru destinul operaţiunii, anume că prin mijlocirea lui Raoul Şorban s-a realizat o largă cooperare, cu participarea lui Emil Haţieganu, a episcopului Iuliu Hossu, a lui Aurel Socol, a mai multor preoţi ortodocşi şi greco-catolici ca: Titus Maga, Florea Mureşanu, Vasile Aştileanu, Cosma Stănescu şi a altora, a lui Eugen Filotti, ambasadorul României la Budapesta, a consulului Regatului României la Oradea în persoana diplomatului dr. Mihai Marina, a colonelului Mihai Gurgu, ataşat militar şi a colonelului Victor Cupşa din Turda”.

Operaţiunea, mai înainte amintită, este legată de activitatea Comisiei pentru Refugiaţii de Război, creată de către preşedintele american F. D. Roosevelt la 22 ianuarie 1944. Imediat după crearea acestei Comisii a şi sosit la Constantinopol Ira A. Hirschmann, ca reprezentant al acestei comisii pentru a ajuta pe acei evrei care reuşiseră deja să ajungă prin şi din România în Turcia. Anglia s-a arătat şi ea dispusă să acorde autorizaţia de intrare în Palestina numai pentru acei evrei care au reuşit să ajungă în Turcia. Dar nu înainte de a fi ajuns!
Cunoscând aceste împrejurări pe care le-am menţionat în fugă, ni se lămureşte cu adevarat ce însemnătate a avut în acele vremuri acţiunea de ajutorare a refugiaţilor evrei. Constituirea de către preşedintele SUA a Comisiei pentru Refugiaţii de Război s-a făcut în urma unor presiuni internaţionale foarte mari. În perioada 1941-1944, consulul dr. Mihai Marina a intervenit la autorităţile locale ale timpuJui pentru îmbunătăţirea condiţiilor din ghetourile în care populaţia evreiască era intrnată. În anul 1944 a urmărit trenurile cu deportaţi evrei până la Auschwitz, sesizând prin intermediul ambasadorului român Vespasian Pella, Crucea Roşie Internaţională asupra genocidului. În această acţiune profund umanitară, Dr. Mihai Marina a fost ajutat de colaboratorii săi: Mihai Bologa, originar din Bârsana, Maramureş şi dr. Gheorghe Tite din Sapânţa, Maramureş, un cunoscut jurist al timpului. Pe lângă aceste intervenţii, a contribuit cu soţia sa la salvarea unor evrei ardeleni, pe care uneori chiar cu maşina Consulatului i-a trecut graniţa în România.
Revenind, vom spune că în anul 1931 este numit secretar al Prefecturii Judeţului Maramureş. Calitate în care cei 60 000 de evrei din Maramureş puteau apela la nevoie la dânsul.
(Pr. Gheorghe CIOBAI, Oradea, 29 iunie, 2012)