BANALITATEA RĂULUI ADMINISTRATIV

CUM UCID PROCEDURILE VIITORUL UNEI ȚĂRI

 „Il n’y a point de plus cruelle tyrannie que celle que l’on exerce à l’ombre des lois et avec les couleurs de la justice, lorsqu’on va, pentru ainsi dire, noyer des malheureux sur la planche même sur laquelle ils s’étaient sauvés.”  –Montesquieu, Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur décadence (1734), Gallimard, 1951, Vol. II, p. 144.

„Nu există tiranie mai crudă decât cea exercitată sub masca legilor și în culorile justiției, când cineva merge, ca să spunem așa, să-i înece pe nefericiți chiar de pe scândura pe care s-au salvat.”

În 1963, Hannah Arendt introducea un concept care continuă să bântuie conștiința modernă: banalitatea răului. Analizându-l pe Adolf Eichmann, birocratul care organiza trenurile morții în Holocaust, Arendt a înțeles un adevăr terifiant: marile drame nu sunt provocate doar de monștri plini de ură, ci, mult mai des, de funcționari blânzi și politicoși. Oameni care refuză să privească dincolo de hârtiile de pe biroul lor. Pentru ei, o procedură bifată corect este mai importantă decât viața omului din fața lor. Ei nu văd destine; ei văd doar paragrafe și regulamente. Arendt nu descoperea în Eichmann un monstru în sensul clasic al cuvântului. Descoperea ceva mai înfricoșător, doar un funcționar mediocru. Un om capabil să vorbească despre ordine, competențe, transporturi și proceduri administrative în timp ce, dincolo de biroul său, oamenii erau deportați spre moarte. Trebuie spus limpede: administrația contemporană nu poate fi comparată moral cu mecanismul criminal al Holocaustului. Ar fi o simplificare intolerabilă. Nu trebuie să facem comparații istorice care ar fi nedrepte și imposibile.

Totuși, mecanismul psihologic al birocrației oarbe rămâne izbitor de similar în structura sa tehnică. Sociologul Max Weber avertiza că birocrația modernă riscă să devină o „cușcă de fier” a raționalității reci. Un sistem unde omul devine o simplă rotiță zimțată. Astăzi, trăim exact în această cușcă, unde „banalitatea” procedurii se traduce prin vieți pierdute și destine strivite sub mlaștina hârțogăriei.

Astăzi, „banalitatea” procedurii se traduce prin proiecte majore de infrastructură blocate în sertare, unde litera legii îngroapă spiritul ei.

Vedem hidrocentrale finalizate în proporție de 90% dar lăsate în paragină, sau autostrăzi vitale amânate cu deceniile din cauza unor avize lipsă, a unor interpretări rigide ale normelor de mediu sau a incapacității cronice de a-și asuma o decizie. În spatele fiecărei amânări nu se află o intenție malignă, ci semnătura unui funcționar care preferă siguranța unui dosar complet în detrimentul utilității publice. Când discutăm despre infrastructură, vorbim foarte ușor despre kilometri de autostradă, milioane de euro, proceduri, contestații și avize. Poate ar trebui să vorbim, din când în când, și despre minutele care separă un om de casa lui. Pentru că o autostradă nu este doar asfalt. Uneori, este diferența dintre a ajunge acasă și a nu mai ajunge.

Aceeași detașare procedurală devine de-a dreptul dureroasă când lovește în categoriile vulnerabile, cum sunt persoanele cu dizabilități. Pentru un aparat administrativ rigid, acești oameni încetează să mai fie destine care au nevoie de sprijin și devin simple CNP-uri, dosare cu șină sau procente bugetare. Funcționarul modern nu urăște; el doar aplică un regulament absurd, solicită adeverințe redundante pentru afecțiuni ireversibile și ridică din umeri în fața barierelor regulamentare sau sociale. În mod paradoxal, cea mai mare victorie a birocrației contemporane este că reușește să dilueze responsabilitatea până la dispariție: nimeni nu este vinovat pentru că toată lumea a respectat procedura.

Este revoltător spectacolul absurd în care persoane cu afecțiuni ireversibile sau amputații sunt forțate periodic să se prezinte în fața comisiilor de evaluare. Scopul? Să „demonstreze” administrativ că boala lor nu a dispărut miraculos. Funcționarul de la ghișeu nu are o ură personală; el doar aplică un regulament rigid (stupid, absurd). El ridică din umeri în fața barierelor arhitecturale care transformă o scară de instituție publică într-un munte de netrecut pentru un scaun cu rotile.

Cum putem demola „Cușca de Fier”? Zidul birocratic nu se va prăbuși de la sine; el trebuie demontat prin reforme legislative curajoase și pragmatice. Soluțiile nu sunt utopice, ci aplicate deja cu succes în state moderne:

Principiul „Aprobării Tacite” cu răspundere juridică: Dacă o instituție publică nu emite un aviz sau o autorizație în termenul legal de 30 sau 45 de zile, proiectul de infrastructură se consideră aprobat automat. Această măsură elimină tactica funcționarilor de a amâna semnăturile din teama de a-și asuma răspunderea.

Valabilitatea permanentă a certificatelor pentru boli ireversibile: Modificarea legislației sociale astfel încât persoanele cu dizabilități permanente (amputații, sindroame genetice, afecțiuni cronice degenerative) să primească certificate de încadrare valabile pe viață. Reevaluarea periodică trebuie înlocuită cu un sistem de asistență la domiciliu axat pe sprijin, nu pe control.

Instituirea „Ghișeului Unic Digital de Mediu”: Unificarea tuturor autorităților de mediu și de patrimoniu într-o platformă digitală unică. Procedurile de mediu pentru proiectele strategice naționale (hidrocentrale, autostrăzi) trebuie realizate în paralel cu studiile de fezabilitate, nu succesiv, pentru a opri blocajele în lanț.

Răspunderea patrimonială a funcționarului: Atunci când instanțele constată că un funcționar a blocat nejustificat un proiect public sau un drept social din exces de zel sau rea-credință, prejudiciul material să fie suportat parțial și de cel care a semnat refuzul, nu doar din bugetul statului.

Tehnologia ca antidot al arbitrariului

Cea mai eficientă metodă de a elimina subiectivismul și frica funcționarului este automatizarea digitală. Inteligența Artificială și algoritmii clari nu au nevoie de „pile”, nu obosesc și nu pot invoca interpretări ambigue de dragul de a refuza un dosar.

Prin digitalizarea integrală a fluxurilor de documente, interfața umană dispare acolo unde ea nu aduce plusvaloare, ci doar blocaje. Un sistem informatic bine pus la punct poate valida automat conformitatea unui proiect tehnic în câteva minute, nu în câteva luni. Tehnologia nu înlocuiește conștiința, ci eliberează funcționarul de sarcini repetitive, obligându-l să se concentreze pe soluții, nu pe interdicții.

Sistemul pare o hidră imposibil de învins, dar istoria ne arată că nicio „cușcă de fier” nu este eternă. Schimbarea nu va veni de la interiorul birocrației, ci de la presiunea celor care refuză să mai fie doar spectatori. Speranța stă în fiecare dintre noi — în cetățenii care decid să nu mai tacă.

Fiecare petiție semnată, fiecare abuz reclamat la asociațiile de profil și fiecare comunitate care se organizează pentru a cere drepturi egale fisurează zidul indiferenței. Presiunea civică digitală, implicarea ONG-urilor constructive și expunerea mediatică a absurdităților administrative forțează sistemul să adopte aceste soluții legislative. Digitalizarea și debirocratizarea nu apar de la sine; ele sunt câștigate prin insistența societății civile.

Avem puterea de a transforma administrația dintr-un stăpân absurd într-un partener în slujba cetățeanului. Atunci când refuzăm resemnarea, dăm înapoi birocrației exact ceea ce i-a lipsit întotdeauna: umanitatea și conștiința.

afnews.ro