Societatea de Cultură Macedo-Română a împlinit astăzi 147 de ani de existență. Înființată la 23 septembrie 1879 de elita culturală și politică din România, la iniţiativa unor personalităţi politice şi culturale ale vremii precum Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, V.A. Urechia, Dimitrie Brătianu, mitropolitul primat Calinic Miclescu, Ion Ghica, Vasile Alecsandri, Societatea de cultură macedo-română a fost recunoscută ca personalitate juridică prin Decretul domnesc nr. 1289 semnat de Carol I la 15 aprilie 1880.
Organizaţia a jucat un rol important în dobândirea drepturilor populaţiei româneşti din sudul Dunării. Astfel, Societatea a contribuit la recunoaşterea oficială a naţionalităţii române din Imperiul Otoman, la data de 9/22 mai 1905, când sultanul Abdul Hamid emitea Iradeaua (decretul) prin care populaţia românească din Macedonia era recunoscută în mod oficial şi legal ca naţionalitate românească cu drepturi civile, comunale, şcolare şi bisericeşti. De-a lungul timpului, Societatea de cultură macedo-română a avut un rol deosebit în crearea şi funcţionarea a circa 120 de şcoli de nivel primar sau liceal, răspândite în ţările balcanice, precum şi a bisericilor româneşti din această zonă. Pentru aceste instituţii, Societatea a tipărit şi răspândit în mod gratuit manuale, cărţi de cult, atât în dialectul aromân, cât şi în limba literară. Societatea de cultură macedo-română îşi propune să contribuie la conservarea şi cultivarea dialectului aromân, a tradiţiilor specifice, a culturii aromânilor şi la păstrarea unităţii lor spirituale. Societatea sprijină contactele şi legăturile culturale cu aromânii de pretutindeni şi cu popoarele în mijlocul cărora trăiesc şi doreşte în mod deosebit păstrarea identităţii româneşti prin cunoaşterea de către tânăra generaţie a dialectului, a culturii şi tradiţiilor aromâneşti prin şcoală.Asociația este, în fapt, continuatoarea Comitetului Macedo-Român înființat în anul 1860. De-a lungul timpului SCMR a finanțat școli în Imperiul otoman și, după 1913, în statele balcanice, pentru macedoromâni, pentru aromânii care își recunoșteau apartenența la națiunea română. A fost mandatată de către statul român să emită diplome de naționalitate română macedoromânilor din Balcani. A susținut prin burse și contribuții bănești pe elevii și studenții macedoromâni veniți la studii în România. A finanțat editarea de cărți și reviste, vreme de aproape un secol, până în anul 1950. S-a reactivat în anul 1990, devenind asociație de utilitate publică în anul 1908. Societatea de Cultură Macedo-Română, prin vechimea și istoria sa, este astăzi asociație etalon a aromânilor din România și din spațiul balcanic, promovând cultura, dialectul și spiritualitatea românilor balcanici.




Adaugă un comentariu