O plimbare prin Tel Aviv (însemnând, în ebraică, Dealul Primăverii) îţi evocă exuberanta nuntă dintre trecutul plin de umbre învăluitoare şi viaţa nouă, tinerească, plină de lumină a metropolei de azi… Trecutul este marcat de denumiri de străzi (Allenby – generalul britanic care a eliberat oraşul de turci în 1917, Dizengoff- cel dintâi primar al urbei, în ordine cronologică, Bialik, poetul naţional al Israelului, Rotschild, Ytzhak Rabin, regele George şi alţii), Muzeul Israelului cu Pavilionul său de etnografie iudaică în special…
Dar trecutul trăieşte încă în toată splendoarea lui încremenită în piatra gălbuie a aşezărilor arabe din Yaffo. Căci, se spune, aici e locul unde a început totul…După potop, cel mai tânăr dintre fiii lui Noe, Iafet, a găsit un deal plăcut deasupra unui golf şi s-a stabilit acolo, numind locul ˶Yaffo” (în ebraică ˶frumos”). Au trecut pe aici egiptenii, Alexandru cel Mare, Irod, Richard Coeur de Lion, Napoleon, oştirea otomană, fiecare transformând, într-o oarecare măsură, oraşul. Vechiul Yaffo a devenit, în zilele noastre, o colonie de artişti, el găzduieşte galerii de artă, ateliere, magazine de profil precum şi fermecătoare cluburi şi restaurante cu specific local. Hoinărind pe cheiul vechiului port, simţi pulsul liniştit al aşezării în ritmul legănat al paşilor patronilor de restaurante şi de mici magazine de artizanat, mai toţi arabi. Turnul vechi din centru, al cărui orologiu bate încă ora unui trecut fără leac, este înconjurat de geamii şi minarete. Seara, în clarobscurul unei brize triste, poţi auzi muezinul…La restaurantul din turnul de pe mare, Taboun, gustăm cele mai delicioase şi neaşteptate feluri pescăreşti, din fructele mării, ascultând şi privind nemărginirea atât de albastră a Mediteranei…
Revenim pe strada Neve în Tel-Aviv-ul atât de însufleţit…Se spune că Ierusalimul gândeşte, Haifa munceşte, iar Tel-Aviv-ul se distrează…Să simţi viaţa şi tinereţea acestui oraş cât mai aproape de miezul nopţii este chiar un privilegiu…Pe arterele principale ale oraşului, Rotschild, Allenby, Ibn Gabirol se află cafenele care rivalizează, prin farmecul, intimitatea şi personalitatea fiecăreia, cu cafenelele pariziene. Putem sta toată noaptea de vorbă cu prietenii, cu o delicioasă cană de Irish Coffee în faţă.
În moderna Arcafé, pe Rotschild, sau la Café Tamar pe Sheinkin, o cafenea boemă aşezată sub crengile unor arbori impunători. Cercul de prieteni este românesc, sunt prieteni care te fac să te simţi acasă, doar pentru că gândesc, simt şi suferă de dor pe româneşte. Sau pe Dizengoff, la un croissant şi un cappuccino, cât e noaptea de lungă, după un spectacol excentric urmărit în limba ţării, unde, chiar dacă nu am înţeles aproape deloc discursul, am receptat mesajul subliminal al limbajelor non-verbale, în faimosul Teatru Ha-Bimah de aici. Și unde a fost oaspete, de atâtea ori, trupa Teatrului Naţional din Bucureşti, în frunte cu maestrul Beligan, îmi amintesc acea unică reprezentaţie a Egoistului lui Jean Anouilh când au jucat, aici, Carmen Stănescu, Damian Crâşmaru, Mihai Fotino şi alţi monştri sacri ai scenei româneşti, ca de obicei, cu casa închisă…
Este suficient să stai afară, la o masă şi să admiri spectacolul nopţii. Trecătorii sunt veseli, iar plimbările, atât de plăcute ˶iarna”, în aerul proaspăt al nopţii, devin chiar un prilej de bucurie…
Şi tot într-o noapte am părăsit Tel-Aviv-ul, decolând de pe vastul aeroport Ben Gurion, cu o cursă regulată a companiei El-Al şi admirând, de sus, constelaţia fosforescentă a metropolei israeliene de la Mediterana. La bună vedere, prieteni!
Adaugă un comentariu