30 mai 2021: ZIUA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI LA CERNĂUȚI cu Iurie Levcic și copiii săi fermecați

Formația folclorică ”PERLA” de la Școala Populară de Artă și Civilizație Românească ”Ciprian Porumbescu” din Cernăuți condusă de maestrul IURIE LEVCIC

Ca o grădină cu flori multe este corul de copii pe care îi formează, cu dăruire și credință, acest Vulcan cu chip de om numit IURIE LEVCIC.

Iată-i aici răsfoind cărțile scrise pentru ei, cu dragoste, de basarabeanca MARIA GĂITAN MOZES ale cărei gânduri trimise din Țara Sfântă au luminat, ca o rază caldă, acest pământ unde evreii, cândva au scris istorie, au făurit cultură, comerț și toate celelate meșteșuguri, împreună cu românii, germanii, ucrainenii, armenii și câte neamuri și seminții se vor fi aflat pe aceste pământuri binecuvântate.

Este un joc fantastic de pasionant să recunoşti adevăruri, să răscoleşti pământul, să ridici stânca de pe altarul memoriei, să dezgropi amintiri şi să cauți în istoria sufletului românesc meleagurile lui Sextil Puşcariu şi lui Iancu Flondor, lui Dionisie Bejan, lui Dori Popovici, lui Vasile Bodnărescu, lui Radu Sbiera, lui L. Tomoioagă, lui Ion Nistor, mitropolitului Vladimir de Repta…și…și…

Aşa au gândit, asta ne-au lăsat ca spirit. Suntem oaspeţi trecători pe pământ. Cred în viabilitatea tuturor culturilor şi în aceea că toată viaţa lor a fost stabilită de către om, de spiritul lui liber.

Cred în unitatea istoriei şi a istoriei culturii, căci nu cunosc, pe nici un continent, culturi care să se fi aflat singulare, răsărite fără sămânţa vreunui popor risipit, a unei memorii poate tăcute, dar prezente și vii…Sau, în taină, ascunse pe sub pământ, rădăcini topite unele într-altele…

Cred că nu din ceea ce avem, ia naştere cultura, nici din ceea ce reprezentăm doar formal, ci din ceea ce suntem. Cred că epoca noastră nu e „separată”, că toate diviziunile timpului şi unităţile sale de măsură sunt opera omului, că, în realitate, timpul reprezintă un tot, o operă cosmică. Cred că reprezentarea timpului de către om este, de fapt, o fereastră mult prea îngustă, că, în realitate, nu există nici început, nici sfârșit…

un articol de Irina Airinei