Tenorul Daniel Magdal, ieșeanul cuceritor

OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI: CU „NORMA”, LA CENTENAR

Irina Airinei: Daniel Magdal, ce simțiți acum, când ecoul aplauzelor pentru evoluția în rolul Pollione încă nu s-a stins?

Daniel Magdal: Pollione este un rol pe care eu mi l-am dorit de foarte multă vreme. Am avut ocazia să îl fac la Brno dar s-a suspendat producția cu câteva zile înainte de începerea repetițiilor. Sunt fericit că am ajuns acum la București să îl pot cânta. E un rol extrem de solicitant pentru tenor, dar un rol frumos și care cere abilități vocale extraordinare, un rol care mă absoarbe total, sunt prins între cele două protagoniste, e un rol care pune foarte multe probleme de tehnică, chiar dacă e un rol de belcanto…dar necesită și o oarecare culoare spinto pentru a-l putea aborda și pentru a reda toate stările trăite de Pollione.

Consider că e un pas foarte mare pentru mine, un pas dorit de multă vreme, deși am un repertoriu divers (am cântat de la Nemorino până la Otello). Deși am un repertoriu vast în opera, Pollione mi-a devenit foarte drag, este o împlinire a unui vis la care aproape că renunțasem să mai sper pentru că se joacă atât de rar „Norma” din pricina faptului că nu există soprane în stare să cânte acest rol atât de dificil.

Am lucrat la acest rol într-un mod de neuitat cu minunata regizoare Alice Barb, am creat un personaj profund, mulțumită discuțiilor cu această mare regizoare. Alice ne-a ajutat enorm și ne-a oferit soluții nouă, interpreților, pentru care îi mulțumesc foarte mult. La fel, sunt foarte recunoscător Operei Naționale, directorului Jinga pentru pentru că a ajutat din toate puterile să realizăm proiectul. După ceea ce am simțit eu în seara premierei, consider că a fost un dar oferit publicului nostru pentru care cântăm și căruia îi dăruim sufletul și vocea pe scenă.

Elena Moșuc este o mare artistă, capabilă de performanțe pe care foarte puține soprane în ziua de astăzi le ating, are o căldură specială, o tehnică fenomenală și mă face foarte mândru și pentru că este ieșeancă de-a mea. Și faptul că a venit în țară să ne încânte pe noi toți după ce a cucerit scenele lumii, spune totul despre marea ei dăruire…

Cu Ruxandra Donose și Elena Moșuc aici, am avut șansa noi, românii, să le admirăm pe ambele în această minunată montare, sunt două maestre ale meseriei lor și datorită lor spectacolul se transformă într-un regal, sunt două comori pe care le are lumea românească de operă și de care ar trebui să fim foarte, foarte mândri cu toții.