Centrul European de Studii Covasna-Harghita aduce copiii în biblioteci!

Ziua Națională a Lecturii va fi marcată anul acesta pentru elevii clasei a V-a A, de la Școala Gimnazială „Nicolae Colan”, din Sfântu Gheorghe, coordonați de prof. dirig. Tatiana Scurtu, printr-o activitate inedită realizată la Centrul European de Studii Covasna-Harghita.

„Scopul proiectului este acordarea unei șanse elevilor de a participa la o activitate de lectură în cadrul unei biblioteci, urmărind obiectivele de îmbogățire a vocabularului elevilor; de dezvoltarea imaginației și a creativității elevilor; de consolidare a cunoștințelor despre carte și despre bibliotecă; de cunoaștere a personalităților istorice și a personajelor fabuloase; de dezvoltarea empatiei, un element de bază al inteligenței emoționale, și, nu în ultimul rând, de dezvoltare a memoriei elevilor.

Lectura reprezintă un aspect important al vieții tuturor persoanelor. Aceasta are puterea de a-i forma și educa pe cei mici. Lectura oferă motivația și trezește dorința de a afla mai mult, de a cunoaște și are un rol valoros și important de a informa. Cu ajutorul acesteia putem descoperi lucruri noi și reprezintă un excelent instrument de învățare prin intermediul căruia ne putem îmbogăți cunoștințele față de toate domeniile de activitate de care suntem interesați. De aceea, acțiunile și activitățile derulate în cadrul proiectului își propun să formeze la elevi deprinderea și bucuria cunoașterii și posibilitatea participării la o activitate de lectură în cadrul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, cu încurajarea lecturii și ocazia de a petrece util Ziua Națională a Lecturii.

Bugetul proiectului se bazează pe punerea gratuită la dispoziția elevilor din partea Centrului European de Studii Covasna-Harghita a cărților pentru lectură.”- se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna-Harghita Sfântu Gheorghe.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.