Ioana Toff: Revenirea regelui

După cinci runde de alegeri în mai puțin de patru ani, se pare că Israelul a ales, în sfârșit, un guvern stabil, care va fi condus de omul care este deja cel mai longeviv prim-ministru al țării, Benjamin Netanyahu.

Nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni că israelienii l-au reales pe Netanyahu, deoarece el s-a dovedit a fi un lider foarte bun, o mână de fier care poate ține țara unită în cele mai grele vremuri și un conducător care are o recunoaștere internațională ce îl face respectat în lumea întreagă. Printre realizările sale se numără prosperitatea economică, acordurile de pace cu patru țări arabe și creșterea reputației Israelului ca „Start-Up Nation” adică țara inovației și a științei.

Desigur, nu toată lumea este bucuroasă că Netanyahu e din nou la putere. Nici măcar nu au început oficial negocierile pentru formarea unui guvern și unii sunt deja în panică. Ei se tem că Israelul va deveni mai puțin pluralist și mai puțin tolerant și că se va îndepărta din ce în ce mai mult de așa-numita „soluție cu două state” a conflictului israelo-palestinian. O parte din această teamă se datorează faptului că noul guvern al lui Netanyahu va avea în componența lui politicieni din Partidul Sionist Religios (PSR), conduși de Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich. Acești doi politicieni și partidele lor sunt adesea acuzați că sunt anti-arabi, anti-LGBTQ și anti-pace. Dar o mare parte din criticile la adresa celor doi provin din surse ipocrite. De exemplu, Autoritatea Palestiniană s-a grăbit să critice rezultatele recentelor alegeri, spunând că acestea reflectă „o societate israeliană din ce în ce mai intolerantă și mai rasistă”. Dar acesta este aceeași Autoritate Palestiniană care nu reușește să protejeze minoritățile religioase aflate sub jurisdicția sa, așa cum demonstrează un atac recent asupra unei biserici de către mai mulți musulmani din orașul Beit Sahur. Nu întâmplător, de când Autoritatea Palestiniană a fost creată în 1994 ca parte a Acordurilor de la Oslo, populația creștină din teritoriul administrat de aceasta s-a micșorat semnificativ. Acest lucru se datorează persecuției necruțătoare a creștinilor din partea majorității musulmane. Oare are Autoritatea palestiniană dreptul de a acuza politicienii israelieni de rasism, în timp ce continuă să ceară ca toți evreii să fie expulzați dintr-un viitor stat arab palestinian și aruncați în mare. Dacă asta nu este rasism, nu știu ce este.

Noul guvern israelian sub Netanyahu cu siguranță nu va fi unul anti-pace. Va fi un guvern care recunoaște realitatea actuală în care o soluție cu două state nu este o soluție viabilă, ci mai degrabă o rețetă pentru dezastru. Dacă cineva este împotriva păcii, aceasta este conducerea arabă palestiniană, care nu promovează în niciun fel pacea și coexistența cu Israelul. În schimb, manualele școlare ale Autorității Palestiniene promovează uciderea evreilor, iar mass-media este inundată de imagini care glorifică terorismul. Nu e de mirare că ori de câte ori un evreu este ucis de teroriști palestinieni, arabii palestinieni sărbătoresc împărțind bomboane. De fapt, istoria ne arată că politicienii de dreapta precum Netanyahu tind să fie buni pentru pace. Să nu uităm că a fost un guvern de dreapta sub prim-ministrul Menachem Begin care a realizat pacea cu Egiptul. Patruzeci de ani mai târziu, Netanyahu a încheiat acorduri de normalizare cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan și Maroc. Nu avem nicio îndoială că până la sfârșitul viitorului său mandat ca prim-ministru, Netanyahu va încheia acorduri de pace cu Arabia Saudită și alte state arabe și musulmane.
Revenirea la putere a lui Netanyahu și a partenerilor săi de dreapta ar trebui să fie un motiv de optimism, nu de teamă. Singurii care ar trebui să se teamă de noul guvern sunt dușmanii Israelului.