Epaminonda Bucevschi s-a născut în anul 1843 în localitatea Iacobeni din apropierea orașului Vatra Dornei în familia preotului Dimitrie Bucevschi. De la vârsta de 5 ani crește în satul Ilișești al lui Simion Florea Marian, vecin cu Stupca lui Ciprian Porumbescu.
Între 1868 – 1874 este bursier la Academia de Arte Plastice din Viena, studiind cu Karl Blass Wurzinger şi Josef Ritter von Führich şi apoi cu profesorul Anselm Feuerbach. Aici la Viena avea să lege strânse prietenii cu mulţi tineri aflaţi la studii între aceştia Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu T.V. Ştefanelli, Alexandru Chibici -Revneanu, Samuil Isopescu ş.a. Între 1867 -1870 a pictat iconostasul Bisericii de piatră din Straja.
La 14 august 1871 a participat la Serbarea de la Mănăstirea Putna, la care au participat circa 3000 de români din toate provinciile țării. În fața Mănăstirii, a fost executat după planurile sale “portic festiv”, în care, se spune, puteau să încapă 1500 – 2000 de persoane. În anul 1880 a zugrăvit integral biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuți.
Între anii 1881-1891 a fost “pictor diecezan” la Cernăuți, pictând în stil neorenascentist mai multe biserici din Bucovina, iconostase și icoane, precum și tablouri cu scene din viața românilor. De asemenea, a pictat portretele în mărime naturală ale mitropoliților Bucovinei Teofil Bendella (1874-1875) și Teoctist Blajevici (1877-1879), aflate în “Salonul roșu” al Reședinței mitropolitane din Cernăuți.
În anul 1883, la comanda episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului, pictorul Epaminonda Bucevschi a executat la Viena portretul lui Ștefan cel Mare, în mărime naturală, inspirându-se din miniatura Tetraevanghelului de la Humor. Această lucrare a fost expediată în februarie 1884 la Episcopia din Roman, iar în prezent este expusă la Muzeul de Istorie al municipiului Roman.
A încetat din viață la data de 13 februarie 1891, în orașul Cernăuți.
Foto Cernăuți: Irina Airinei
Adaugă un comentariu