Cine a spus că trebuie să stăm închişi în casă dacă plouă? Cine a spus că nu putem să mergem unde ne dorim şi nu putem să zburăm cu gândul unde ne imaginăm? Pentru fiecare dintre noi, atât adulţi cât şi copii, povestea va reîncepe de fiecare dată când citim o poveste şi ne lăsăm purtaţi de trăiri, gânduri şi emoţii. Putem să închidem ochii şi să ne imaginăm că suntem chiar acolo, în poveste… Vineri, 12 mai, Casa Poveştilor din Bichişciaba a găzduit cea de-a 27-a ediţie a Concursului Naţional de Povestire „Gheorghe Gros”. La întrecere au participat elevii din cadrul şcolilor de naţionalitate românească din Ungaria şi elevi de la şcolile unde limba română se predă ca obiect de studiu. Mulţi dintre copii au ales şi de această dată să recite poveşti de la povestitorii populari români din Ungaria.
Concursul a fost deschis prin cuvintele de bun venit ale lui Teodor Juhasz, președintele Autoguvernării Românești din Bichișciaba, care și de această dată s-a simţit onorat și bucuros pentru prezenţa într-un număr atât de mare a copiilor prezenţi la o nouă ediţie a concursului. Participanţii au fost împărţiţi în patru categorii, la fiecare categorie fiind un juriu compus din trei membri. Fiecare elev a fost bine pregătit, astfel au recitat povești din literatura universală, cea populară, povești ale românilor din Ungaria, din poveștile lui Teodor Şimonca, Vasile Gurzău sau Mihai Purdi, dar și povești din graiul specific zonei natale.
Elevii care au sosit la competiţie au participat şi la un concurs de desen. La eveniment au luat parte multe oficialităţi, dintre care îi amintim pe diplomaţii de la Jula și Seghedin, consulii generali Florin Vasiloni și Daniel Banu, Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt în parlament al românilor din Ungaria, Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Teodor Marc, vicepreședintele Autoguvernării Românești a Judeţului Bichiș. Pe parcursul zilei, oficialităţile alături de soţia văduvă au despus coroane de flori la mormântul lui Gheorghe Gros, iniţiatorul acestui concursul naţional de povestire.
Şcoli bilingve, clasele 1–2: Locul I: Ruzsa Tibor, Jula Locul II: Bone Bianca Alexandra, Micherechi Locul III: Dreptate Bogdan Eduard, Bătania Menţiune: Nagy Rézi Rózsa, Săcal Şcoli, unde limba română se predă ca obiect de studiu, clasele 1–2: Locul I: Deák Samuel Zoltán, Pocei /Locul II: Porkoláb Dóra Éva, Apateu/Locul III: Horváth Lila, Leucușhaz/Menţiune: Vass Sára, Lecușhaz
Şcoli bilingve, clasele 3–4: Locul I: Ávrámucz Lili, Jula/Locul II: Tollas Bence, Micherechi/Locul III: Varga Flóra, Chitighaz/Menţiune: Csabai Zsolt, Alete; Fojka Bernadett Amira, Jula
Şcoli unde limba română se predă ca obiect de studiu, clasele 3–4: Locul I: Magyar Molli, Lecușhaz/Locul II: Budai Dávid Dénes, Pocei/Locul III: Tóth Lara, Apateu/Menţiune: Puskás Erik, Leucușhaz
Şcoli bilingve, clasele 5–6: Locul I: Iva Roberta, Bătania/Locul II: Ávrámucz Ida, Jula/Locul III: Réthelyi Zoltán, Micherechi/Menţiune: Kovács Kata, Aletea
Şcoli unde limba română se predă ca obiect de studiu, clasele 5–6: Locul I: Csabai Botond, Furta/Locul II: Szűcs Zsolt, Furta
Şcoli bilingve, clasele 7–8: Locul I: Ruzsa Orsolya, Jula/Locul II: Puha Ágnes, Micherechi/Locul III: Csüllög Zsófia, Micherechi/Menţiune: Priskin Zsanna Zsófia, Chitighaz
Şcoli unde limba română se predă ca obiect de studiu, clasele 7–8: Locul I: Horváth Hanna, Leucușhaz/Locul II: Farkas Gréta, Leucușhaz/Locul III: Körömi Lióra, Leucușhaz
Rezultate desen: Locul I: Jobbágy Boglárka, Jula/Locul II: Dreptate David Ștefan, Bătania/Locul III: Matei Briana Anastasia, Jula/Menţiune: Poliak Virág, Chitighaz
Trofeul transmisibil a ajuns din nou la Şcoala Generală Bilingvă din Leucușhaz, care a obţinut un total de 48 de puncte. În total au participat 77 de concurenţi, alături de profesorii însoţitori de la școlile din Jula, Micherechi, Chitighaz, Aletea, Bătania, Săcal, Apateu, Pocei, Furta și Bedeu. Organizatorul concursului Teodor Juhas le-a oferit tuturor copiilor o diplomă de participare, precum o medalie cu cea de-a 27-a ediţie a concursului, iar președintele AŢRU, Gheorghe Cozma, câte-un vas de ceramică. Concursul a mai fost sprijinit de parlamentarul Traian Kreszta, Școala „Lucian Magdu” din Bătania, Primăria Micherechi, Autoguvernarea Românească a Judeţului Bichiș, Editura „Cronica”.
Adaugă un comentariu