De mai bine de doi ani de zile, Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română (ASILR)
a inițiat cursuri de Limba Română pentru copii și adolescenți.
Și în anul școlar 2022-2023 elevii au participat cu entuziasm la învățarea dulcelui grai mioritic, o limbă total necunoscută pentru majoritatea dintre ei, atunci când au început cursurile.
Cu ajutorul talentatei profesoare Carmen Dimitriu, lector al Universității Tel Aviv, catedra de Limbi Străine, tinerii israelieni au prins drag de Limba Română și au frecventat cu plăcere cursurile desfășurate la sfârșitul săptămânii în orașul Rishon Letzion. Săptămâna trecută, elevii au participat la ultimul curs din acest an școlar, la sfârșitul căruia fiecare a primit o diplomă de absolvire.
Tinerii au fost mulțumiți că au reușit să descifreze câteva din tainele Limbii Române și să cunoască o cultură interesantă, pe care unii dintre ei o au în sânge, provenind din familii cu părinți sau bunici originari din România. Totodată, s-au legat prietenii noi, s-au descoperit pasiuni comune și chiar s-au făcut planuri pentru noul an școlar care va începe din toamna lui 2023.
Dar „aventura” elevilor cu frumoasa Limba Română nu s-a terminat odată cu încheierea anului școlar. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Ministerul Familiei din România organizează în acest an cea de a XIV-a ediție a programului de Tabere „ARC”, dedicat tinerilor din afara granițelor României. Peste 5000 de elevi, studenți și tineri sunt așteptați în șase centre de agrement, unde vor avea parte de momente de neuitat cu ajutorul profesorilor și voluntarilor, care vor defășura activități și ateliere dedicate aprofundării cunoștințelor de limba română, cât și celor de cultură și istorie a României.
Prin susținerea Ambasadei României de la Tel Aviv, zece dintre studenții cu rezultate bune la învățătură vor merge în Tabăra ARC în România în perioada 31.07.2023 – 07.08.2023, unde se vor întâlni cu elevii celorlalte școli de limba română și vor petrece clipe de neuitat în frumoasa țară a Carpaților. Elevii noștri sunt emoționați și abia așteaptă să participe la această Tabără, fiind pentru prima dată când un grup de tineri din Israel beneficiază de această oportunitate.
Adaugă un comentariu