AFnews
Cel mai vechi mesaj scris, rămas până la noi, s-ar afla, după spusele arheologilor, pe Tăblițele de la Tărtăria, a căror vârstă este evaluată la 7500 de ani, precedând astfel tăblițele de argilă sumeriene sau hieroglifele egiptene. Cum simbolurile de la Tărtăria nu au fost descifrate până acum, nu se cunoaște conținutul mesajului. Poate este o informație economică, referitoare la o zonă mai bogată decât altele în vânat, sau o scrisoare de dragoste pentru o femeie dintr-un trib vecin. Ce se poate afirma cu siguranță este că mesajul scris, între un personaj „transmițător” și altul „receptor”, poate fi considerat printre cele mai vechi forme de literatură scrisă, într-un tandem, de-a lungul veacurilor, cu literatura orală. La Brașov, la Arhivele Statului, se păstrează „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”, datată 29 ( sau 30 ) iunie 1521. Este un document cu caracter militar (conține informații despre numărul și mișcarea oștilor otomane în Balcani ), dar, alături de istorici, scrisoarea este revendicată și de criticii literari. George Călinescu își incepe masiva „Istoria Literaturii Române” cu o scrisoare, această scrisoare.
Anca Sîrghie, timp de peste o jumătate de secol, profesor la licee din Sibiu și București, apoi conferențiar universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, respectiv Universitatea „Alma Mater” din același oraș transilvan și la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, autoare a numeroase volume de istorie a literaturii, critică literară, monografii, amintiri și reportaje de călătorii (*), a publicat de curând un volum în care a adunat scrisorile schimbate cu un intelectual de marcă din nordul României. Este vorba despre Nae Antonescu (**), profesorul stabilit la Terebești, lângă Satu Mare, publicist prodigios, autorul unor volume de referință pentru cultura română, unele dintre ele apărute postum, întrucât statutul său de intelectual cu vederi țărăniste i-a adus, în perioada stalinistă a socialismului românesc, o condamnare politică la închisoarea din Oradea, ținându-l departe, după eliberare, de presa și editurile timpului.
Volumul în cauză, „Anca Sîrghie. Dialog epistolar cu Nae Antonescu”, (***), cuprinde 104 scrisori adresate de Nae Ionescu celei „de-a opta minuni a lumiI”, cum își numește partenera de dialog epistolar, și 42 de scrisori plecate de la Sibiu spre Terebești, la care mai sunt adăugate, la sfârșitul volumului, încă cinci misive, nedatate, semnate tot de Anca Sîrghie.
Volumul se deschide cu o prefață semnată de Florian Roatiș, care ne introduce în laboratorul cercetătoarei Anca Sîrghie și fascinația pe care au avut-o asupra domniei sale două personaje legate de orașul de pe malul Cibinului; este vorba despre Radu Stanca și respectiv Constantin Noica. Primul, asupra căruia s-a aplecat cu acribie și i-a dedicat ani din viață, analizându-i opera și activitatea profesională, cu rezultate notabile, sub forma unor volume de exegeză bine primite de către specialiști și publicul larg, al doilea, o adevarată „instituție culturală” în vremea deșertului comunist, care s-a deschis cu înțelegere și, mai ales, cu prietenie, către tânăra profesoară, încurajându-i activitatea culturală, profesională și publicistică. Un bogat cuvânt introductiv, semnat de Anca Sîrghie, îl familiarizează pe cititor cu biografia intelectuală a lui Nae Antonescu, profesor în Sătmar, dar și cu activitatea mai tinerei partenere de dialog epistolar.
Corpusul de scrisori publicat în acest volum debutează la 20 iunie 1976, cu misiva plecată de la Terebești spre Sibiu, încheindu-se tot cu o scrisoare a profesorului Nae Antonescu, la data de 9 februarie 1990. Din păcate, multe scrisori schimbate între cei doi parteneri de dialog s-au pierdut de-a lungul vremii, cum aflăm din cuvântul introductiv, așadar cu atât mai mare este meritul alcătuirii acestui volum, spre neuitare.
Originile dialogului epistolar trebuie căutate în activitatea „detectivistică”, depusă de Anca Sîrghie, pe urmele lui Radu Stanca. Înscrisă la doctorat cu o lucrare pe acest subiect, la Universitatea din Cluj, tânăra profesoară de la Sibiu apeleaza la mai vârstnicul Nae Antonescu, împătimit colecționar și cititor de reviste vechi, de grabă vizitator, cercetător și căutator de aur bio-bibliografic în bibliotecile din țară. Dacă Radu Stanca a fost scânteia de la care a pornit această flacără culturală, cu timpul, subiectele s-au deschis ca un evantai purtat în pas de Flamengo. Un loc binemeritat își găsesc, în rândurile misivelor, informațiile despre gânditorul paideic de la Păltiniș, Constantin Noica, adulat dar și contestat de anumite foruri culturale. La vremea respectivă, ca de altfel și în zilele noastre, sperietoarea „legionarismului” funcționa la fel de bine, fapt ce dovedește, fără tăgadă, o continuitate a anumitor blocaje mentale la nivelul societății. În schimb, în casa familiei Sîrghie de la Sibiu, Constantin Noica era întotdeauna bine primit. Misivele plecate spre Terebești dau seama de întâlniri și dialoguri sclipitoare, între patriarhul filosofiei românești la vremea respectivă și mai tinerii cercetători într-ale umanioarelor. Redescoperim în scrisori nume cunoscute ale scenei culturale românești; Andrei Marga, Eugen Simion, Mircea Ivănescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu. Odată cu trecerea timpului, mesajele devin adevărate confesiuni. Evenimente familiale, bucurii ale tinerei profesoare dar și mamă, care împărtășește bucuria câștigării Premiului I, de către unul dintre fiii săi, la Olimpiada de Literatură, sau, câteodată, mai puțin plăcute, se regăsesc în paginile acestor mesaje. Dureri, cum ar fi pierderea unei rude apropiate sau a unui prieten drag, își găsesc alinare în cuvintele de îmbărbătare ale partenerului de dialog, în ambele direcții. Pentru istoria literaturii, pentru cultura română, merită citite scrisorile în care Anca Sîrghie descrie ultimele zile de viață și respectiv moartea lui Constantin Noica. Rândurile acelea se apropie de frumosul și tragicul text „Mahaparinirvana”, scris de către Ioan Petru Culianu, care i-a fost alături lui Mircea Eliade în orele dinainte Marii Treceri, așa cum Anca Sîrghie i-a fost alături lui Constantin Noica. Nu sunt evitate în a fi menționate neplăcerile și greutățile zilnice, în regimul comunist din România deceniilor 8 -9 ale secolului trecut, unde procurarea celor necesare familiei era la fel de dificil precum procurarea unor cărți de către profesori, cercetători, oameni de cultură. Odisea obținerii cărților lui Mircea Eliade, difuzate cu parcimonie și „pe liste”, poate figura într-o analiză a comunismului românesc.
De-a lungul timpului s-au publicat opuri cuprinzând scrisori ce au devenit parte din patrimoniul cultural universal: ” Scrisorile lui Seneca pentru Lucillus”, ” Scrisorile lui Abelard si Heloise”, scrisorile lui Machiavelli, ale doamnei de Sevigne sau, în spațiul românesc ” Scrisori către Vasile Alecsandri”, de Ion Ghica, schimbul de scrisori dintre Lucian Blaga și Vasile Băncilă, corespondența de dragoste dintre Nae Ionescu și Margareta Fotino, dintre Radu Stanca și soția lui Doti, fără să uităm „Un roman epistolar Ion Negoitescu – Radu Stanca”.
Într-un fel, acest volum, îngrijit de către Anca Sîrghie, încheie o epocă. Se tot vorbește despre dispariția cărților tipărite. Umberto Eco a scris la un moment dat că „nu vom scăpa ” niciodată de cărți. (****). Putem vedea însă, cu ochii noștri, dispariția genului epistolar așa cum îl cunoaștem. Viteza de comunicare a crescut enorm odată cu intrarea în epoca tehnologiei. Cine mai are timp să aștearnă pe hârtie o scrisoare, în special folosind caligrafia, scoasă de mult din programa de învățământ și, mai ales, cine mai are răbdare să trimită letera prin poștă și să (mai) aștepte răspunsul ? Un călător francez, Stanislas Bellanger, ajuns pin Valachia mijlocului de secol 19, afirma că poștalionul făcea zece zile de la București la Iași (*****). De la un cal distanță am ajuns astăzi, iată, la un click distanță, click-ul care ne deschide infinite posibilități dar ne închide, în același timp, interacțiunea firească și directă cu semenul nostru. Câstigând timp pe computer sau prin telefon, am pierdut frumusețea unor fraze așternute cu penița pe foaia albă de hartie, fraze construite ca măretia unei catedrale gotice sau șlefuite cu migala figurilor de stil dantelate, împodobite cu arabescurile unei limbi ce se retrage, la rândul ei, în fața barbarismelor invadatoare. Mesajele de astăzi, transmise prin diferite forme electronice de comunicare, seamănă tot mai mult cu papirusurile egiptene, pline cu hieroglife, emoticoane, emojii și desene animate sau sunt construite după alfabetul cretan liniar B, de acum 3000 de ani, când vocalele lipseau din mesajul scris iar frazele erau compuse din alipirea primei litere din fiecare cuvânt.
Este interesant de urmărit, în volum, forța centripetă, ce-i apropie, în mesajele schimbate, pe cei doi corespondenți. Dacă în primele scrisori apelarea se face protocolar, doamnă profesoară/domnule profesor, urmată de dragă colega/drag coleg, trecerea se face lin, odată cu cimentarea unei prietenii ce va rezista decenii, la folosirea prenumelui dragă Anca/dragă Nae, amintind de o altă prietenie în care au fost lăsate deoparte conveniențele: „dragă Vasile (Băncilă)/dragă Lucian (Blaga)”.
Postfața, semnată de George Vulturescu, dă seamă despre rolul important jucat de profesorul Nae Antonescu în viața culturală sătmăreană, iar Anexele la volum închid fericit acest dialog epistolar, printr-un bogat album de fotografii, împodobind, ca o boltă renascentistă, o minunată prietenie, o adevărată frescă în imagini, ce se continuă și după dispariția fizică a unuia dintre actanții acestui dialog, respectiv Nae Antonescu, iar una dintre profețiile lui, menționată în scrisori, s-a împlinit cu asupra de măsură. Partenera lui s-a afirmat plenar ca profesor universitar, a publicat cărți necesare pentru o mai bună cunoaștere a literaturii române și a devenit un om de cultură recunoscut în țară și peste hotare, după cum dovedesc imaginile din acest volum. Cei doi profesori oferă cititorilor exemplul unei prietenii epistolare create în jurul frumuseții limbii române, a interesului pentru cărți, a iubirii pentru cultura națională, slujită cu devotament, ani în șir. Misivele celor doi intelectuali, publicate acum, dau, și, mai ales, vor da seamă în viitor de „minunata lume veche”, o lume a cărților tipărite și a scrisorilor așternute pe hârtia albă, ca o velă de corabie la orizont. Umberto Eco nu s-a înșelat. Cărțile vor dăinui și în „minunata lume nouă”.
……………………………………………..
(*) Dintre numeroasele cărți semnate și îngrijite de Anca Sîrghie amintim: Radu Stanca și obsesia Thaliei (1996);
Nicolae Cristea: File de memorialistică. Jurnal (1998); Memorandistul Nicolae Cristea și epoca sa ( prima ediție 1999; ediția a doua 2011 ); Pagini din istoria bibliotecilor (2003); Lectura și studiul ( prima ediție 2001; ediția a doua 2002 ); Din istoria presei românești (2004); Întâlniri pe calea undelor ( 2 volume, 2008; 2011 ); Radu Stanca: Dăltuiri ( 2012, în colaborare cu Marin Diaconu ); Aurel Cioran, fratele fiului risipitor ( 2012, în colab.cu Marin Diaconu ); Radu Stanca: Profil spiritual ( 2 volume, 2015, în colab. cu Marin Diaconu ). Lucian Blaga și ultima lui muză ( 2015, cu versiunea franceză Lucian Blaga et sa derniere muse ); Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai (2016); America visului românesc ( 3 volume; 2017, 2019, 2020 ); Nicolae Cristea: Meditațiuni politico-istorice (2018); Nicolae Cristea:Publicistică (2019); Procesul Memorandistului Nicolae Cristea (2021); Radu Stanca și Sibiul (prima ediție 2022; ediția a doua 2023). Acestor volume li se adaugă Caiete Cioran ( 3 volume ); Întâlniri cu Cioran ( 6 volume, în colab. cu Marin Diaconu ); Modelul cultural Noica ( 5 volume, în colab. cu Marin Diaconu ); Caietele Constantin Noica, iar lista este departe de a fi epuizată.
(**) Volume publicate de Nae Antonescu: Scriitori uitați (prima ediție 1980; ediția a doua 2017 ); Reviste literare conduse de Liviu Rebreanu ( 1985 ); Revista Jurnalul Literar. Monografie (1999); Scriitori și reviste literare din perioada interbelică ( 2001 ); Reviste literare interbelice (2001); Reviste din Transilvania ( 2001); Revista Fundației Regale. Monografie ( 2006); Din presa sătmăreană de altădată ( 2013 ); Jurnal literar 1974-1989 (2015), ultimele două volume apărute postum, la care se adaugă ultima apariție editorială, Nae Antonescu, Corespondență primită 1960-1969 ( 2022)..
(***) Anca Sîrghie Dialog epistolar cu Nae Antonescu, editura Techno Media, Sibiu, 2023, 340 pg.
(****) Jean-Claude Carriere, Umberto Eco: Nu sperați că veți scăpa de cărți, editura Humanitas, București, 2010, 256 pg.
(*****) Stanislas Bellanger: Le Keroutza. Voyage en Moldo-Valachie, Paris, Librairie Francaise et Etrangere, 1846, 472 pg. (tome I), 482 pg.(tome II)
Adaugă un comentariu