Zilele trec și din ce în ce mai multe familii israeliene devin familii îndoliate pe măsură ce luptele din Gaza continuă. La trei săptămâni de la ofensiva terestră, 66 de soldați Tzahal au căzut la datorie în confruntări și operațiuni din Fâșia Gaza. Aceștia sunt eroii noștri și toată țara își pleacă capul în memoria lor.
În ultimele zile, luptele au devenit și mai grele. Teroriștii Hamas nu fug de ciocnirile decisive din Zeitoun și Jabaliya, profitând de faptul că cunosc terenul foarte bine. Prin urmare, luptele probabil nu vor scădea în intensitate în zilele următoare iar riscul la care se expun soldații noștri este foarte mare. Dacă ne gândim la ostaticii aflați în mâinile teroriștilor, ne-am dori ca militarii noștri să-i găsească cât mai repede, numai că dificultățile din teren nu permit acest lucru. Prin urmare, suntem nevoiți să analizăm posibilitatea unui acord de schimb de prizonieri, chiar dacă nu e plăcut să negociezi cu teroriștii.
Israelul a confirmat că liderul Hamas, Yahya Sinwar, a revenit la masa tratativelor după ce a întrerupt contactul cu mediatorii din Qatar. Cabinetul de Război a fost informat cu privire la unele progrese care, potrivit oficialilor noștri, ar trebui să permită eliberarea tuturor femeilor și copiilor aflați în captivitatea Hamas. În schimb, Israelul va elibera o serie de prizoniere palestiniene și minore din închisori, împreună cu o pauză de câteva zile în acțiunile militare.
Cu toate acestea, trebuie reamintit că Hamas nu este un inamic convențional. Acest dușman este unul crud și nemilos. Îngrijorarea principală a generalilor noștri este că Sinwar va câștiga un moment de respiro de care are nevoie disperată și își va regrupa și reorganiza forțele. Așa că ne punem întrebarea dacă este bine să acceptăm un acord de schimb pe prizonieri parțial sau dacă nu ar fi mai bine să continuăm războiul cu aceeași intensitate și să-l presăm pe Sinwar să elibereze toți prizonierii.
În informarea sa de săptămâna aceasta, colonelul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al Tzahalului a dezvăluit felul în care Spitalul Al Shifa a deservit ca centru de comandă pentru Hamas, inclusiv în ziua masacrului. Camerele de luat vederi din spital au înregistrat teroriștii înarmați care i-au dus pe cei răpiți în tenebrele de sub spital. Acestea sunt dezvăluiri cruciale pentru a demonstra opiniei internaționale că intrarea soldaților Tzahal în spital este legitimă.
Între timp, aspectul multi-front al războiului s-a extins pe mare. Rebelii Houthi din Yemen au deturnat duminică o navă de marfă închiriată de Israel (în care nu se aflau israelieni la bord) și au anunțat că nave similare vor fi forțate să ocolească coasta Africană pentru a ajunge la Eilat atâta timp cât „ostilitățile” din Gaza continuă. Aceasta este o provocare cu implicații de anvergură pentru lumea comercială maritimă, care impune Israelului să nu mai stea deoparte și să acționeze.
În ultimele zile, Israelul a observat o tendință în creștere de a se intensifica atacurile împotriva Israelului prin împuterniciți iranieni din Irak, Siria și Yemen. Aceste evoluții coincid cu agresiunea neîntreruptă a Hezbollahului, care a tras spre teritoriul Israelului peste 1.000 de rachete din Liban. E adevărat că Tzahalul a răspuns cu foc de artilerie dar, atâta timp cât forțele de elită organizației teroriste rămân înrădăcinate la granița noastră de nord, acest lucru nu este suficient.
Ne aflăm abia la începutul acestui război dificil și deocamdată, nimeni nu poate spune cu siguranță când și cum se va termina.
Adaugă un comentariu