Lansare de carte: CLEOPATRA LORINȚIU, DUPĂ AMIAZA VIEȚII

Cleopatra Lorinţiu
Ce nu voiam să uit

Reiau la îndemnul unei editoare generoase o parte din textele rătăcite, ascunse prin dosare sau pur şi simplu apărute între copertele unor cărţi care nu au fost deloc difuzate, din dorinţa sinceră de‑a lăsa o urmă. O dovadă a amprentelor pe care întâlnirile, interviurile, clipele de împărtăşire, de adevăruri sau revelaţii le‑au lăsat pe sufletul meu. Fac aşadar ceea ce am promis ani de zile că nu voi face vreodată. Ironia vieţii. Mi‑am promis. Se pare că am promis şi altora dar faptul că ignor o promisiune făcută mie însămi, îmi dă fiori… Constat că astăzi deţin deja un fond important de amintiri, de documente, frânturi de aduceri aminte sau dimpotrivă, amintiri compacte, pe care încet, încet le voi pierde. Aşa cum Henri Michaux spunea undeva că lucrurile încep să se ascundă de noi. Fularele de pildă, se pitesc prin crăpăturile canapelelor…

Amintirile mele se scurg, se diluează, se evaporă, se rătăcesc, în fine sunt toate manierele posibile de‑a se face fie nevăzute. Dar de ce ar fi importante amintirile mele? Evident, nu din pricina mea. Ci din cauză că am cunoscut oameni deosebiţi, adesea uimitori. Oameni excepţionali. Cuvintele sunt sărace, vai de ele. Epitetele sunt superflue. Întâlnirea cu ei m‑a îmbogăţit. Frânturi din vieţile lor, întâmplări, idei adunate la un loc ar putea deveni un fel de ierbar. Ar putea fi util. Cui?

O să‑mi spuneţi poate când veţi termina de citit cartea, dacă vă voi mai fi prin preajmă.
*
De fapt trăiesc e o luptă între orgoliu şi umilinţă. Pe de o parte, recunosc, sunt întâmplări, amintiri, străfulgerări pe care le‑aş vrea scrise, rămase undeva, pomenite. Pe de altă parte ceva îmi spune că ar trebui să tac. Să te expui necontenit în faţa cunoscuţilor şi necunoscuţilor!… Să îi inviţi necontenit în intimitatea ta, asta după ce mai înainte te‑ai retras, te‑ai ascuns, i‑ai abandonat sau te‑au abandonat. Să îţi pese de ce zic ei după ce tot ei te‑au uitat, te‑au rănit sau te‑au ignorat. Te‑au privit de sus. Sau nu te‑au privit şi nu te‑au ascultat deloc.

Am întâlnit oameni şi am trăit întâmplări. Multe se vor şterge cu totul, multe or să dispară, aşa cum pe o pictură în clin d’oeil, pe un tavan, cu timpul, multe detalii se şterg, dispar şi ne rămâne numai o brumă fină, un fragment, o frântură din ce a vrut pictorul să facă acolo. Sau din ce i‑a cerut proprietarul. Sau ceva ce a reieşit din întâlnirea celor doi. Bună, rea, fericită, nefericită, importantă sau de duzină. Titlul primului capitol mi‑l dă o întâmplare de viaţă şi o scrisoare întârziată primită de la poetul Ion Caraion.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.