Mihai COPEȚCHI – KOPECKY: O CARTE MAI MULT DECÂT NECESARĂ!

12 iunie 2024

La Muzeul Țaranului Român a avut loc sâmbătă 1 iunie 2024 – la Sala Media -, un eveniment de o deosebită însemnătate pentru cultura românească actuală: lansarea volumului II, a unei cărți de excepție, ,,CĂLĂTORII IDENTITAR – ROMÂNII MEGIEȘI”, apărută la Editura UNIVERSUL ACADEMIC, al cărei autor este Dl. Mihai Nicolae, eveniment la care au participat o serie de personalități ale vieții culturale bucureștene, istorici consacrați dar și câțiva reprezentanți ai românilor ,,din afară”, adică ,,megieși”.

Cartea D-lui Mihai Nicolae devine o carte extrem de prețioasă și necesară, datorită modului inedit prin care abordează problematica ,,românilor megieși” – o sintagmă care poate produce oarecari nedumeriri -, cititorii găsind foarte multe informații de natură istorică, economică, demografică, educațională, cultural-religioasă, tendințe (geo)politice, – pe care nu le poți găsi în ,,manualele tradiționale”, sau alte lucrări ,,dedicate” -, dar și aspecte actuale legate de un prezent pe care dânsul l-a cunoscut străbătând aceste regiuni istorice.
Un lucru extrem de important este relevat de faptul că autorul realizează o împletire armonioasă a informațiilor de natură istorică – foarte valoroase și bine reprezentate în carte, rodul unor ani de cercetare minițioasă ,,prin colburi de biblioteci”, vorba lui Eminescu -, cu experiențele personale, datorate relațiilor de prietenie pe care le-a cultivat de-a lungul timpului cu ,,frații megieși”, ceea ce, practic, pentru cititor etse un argument al veridicității, despre situația comunităților românești din afara frontierelor actuale ale României.
Încă de la prima lectură, anterioară lansării, am remarcat abordarea cronologică a fiecărui capitol al cărții – fiecare din cele cinci părți componente și distincte -, care se referă la unele dintre cele mai importante regiunii istorice ale României Mari și alte spații ale românității: Marmația, Bucovina, Basarabia, Tribalia, Pusta maghiară, acolo unde, încă, mai sunt comunități românești, sau români/vlahi – ,,megieșii” României.

Trebuie remarcat, de la bun început că, deși, au trecut 2 ani de la apariția volumului I, titlul cărții, deosebit de original și sugestiv – ,,Românii megieși – Călatorii identitare”, a stârnit, chiar și acum, – serie de … nedumeriri!

De exemplu, am fost întrebat: ,,Ce e aia … ,,români megieși”?!”

,,Are vreo legătură cu căpșunarii sau cu ăia cu spranghelul, ori e … ceva nou în domeniu”!?

Trecând, cu umor peste situație, mai ales că reacția venea din partea unor – cum s-ar spune -, niște ,,case mai mari”, și oarecum ,,mobilate” intelectual – nu doar cu bibliotecă -, ceea ce ar trebuie să ne pună pe gânduri, căci, generația mai tânără e mai plină de … ,,nedumeriri”!

Pentru cei care, efortul de a căuta în Dexonline, e prea mare sau inutil, termenul de ,,megieș/megieși” – ca definiție și paradigmă – înseamnă: ,,vecin, țăran liber, stăpân de pământ, învecinat, mărginit, limitrof”, sau alte cuvinte cu aceeași valoare simbolică.

Cartea D-lui Mihai Nicolae, per ansamblu, ne aduce lămuririle necesare, căci este vorba de ,,românii vecini/învecinați” – ,,românii megieși” -, din teritoriile exterioare, limitrofe teritoriului României actuale, pe care istoria și geografia nu i-a mai putut cuprinde.

De menționat că, autorul ne recomandă să nu confundăm ,,românii megieși” cu ,,diaspora românească”, deoarece, cei din diasporă au plecat, cel puțin în ultimii 20 de ani, din ,,patria-mamă”, alungați de sărăcie, nevoi sau nemernicia ,,aleșilor poporului”, pe când ,,românii megieși” nu și-au părăsit niciodată pământul natal – peste care au năvălit turcii, slavii, hunii, bolșevicii or nato-iștii -, plătind cu viața uneori, pentru că nu și-au părăsit locul, nu și-au renegat neamul, credința, limba și tradițiile.
Dar, aș vrea să revin asupra cuprinsului cărții, căci titlurile fiecărui capitol în parte sunt la fel de sugestive, în contextul general al problemei ,,megieșiei”, autorul redând denumirea istorică, aproape uitată, căci, istoriile alternative au adus propriile lor ,,originalități” civilizaționale, în contextul globalizării, al uniformizării identitare și eradicării tradițiilor.
Așadar, autorul ne surprinde prin utilizarea vechilor denumiri ale provinciilor istorice în titlul capitolelor, pe care Ucraina, Ungaria și Serbia, le vor uitate, astfel:
– ,,Marmația” – Românii din dreapta Tisei;
– ,,Bucovina” – Cernăuții în câteva ipostasuri;
– ,,Basarabia” – Altare și frontiere:
– ,,Tribalia” – Românii din Timoc;
– ,,Orizontul pustei” – Românii din Ungaria.
Însă, principalele puncte ,,tari” pe care acest volum II le dezvăluie cititorilor – și, mai ales specialiștilor în istorie sau analiză geopolitică -, sunt abordările inedite asupra celor mai importante aspecte care definesc un popor sau apartenența la o națiune, care, chiar dacă nu mai este inclusă în granițele actuale, sau tradiționale, totuși, continuuă să păstreze spiritul identitar etnic, respectiv, cel al românității:
– Repere istorice;
– Populație și localități emblematice;
– Demografia;
– Limba română și educația în limba maternă;
– Cultura tradițională, culturalitate, credință – biserica.
– Mass-media, asociații și organizații, etc.
– Aspecte politice și/sau geopolitice
Reunirea în premieră a unui mare număr de aspecte de actualitate privind viața și perspectivele românilor din proximitatea României, însoțite de o serie de fotografii și hărți inedite, originale, oferă o viziune unitară, veridică, asupra surselor și contactelor directe avute, de autor, cu reprezentanți marcanți ai acestor comunități istorice românești.
Aspectul metodologic și cronologic al lucrării, deși, oferă un profund caracter științific, prin rigurozitatea abordării, în ordine istorică și geografică, a problemelor legate de unele repere referitoare la populație, localități, limba română, tradiții, cultura și educația, obiective de cult, etc., din fiecare regiune în parte, ne creează împresia că avem în față un prestigios ghid turistic, ce poate fi rivaliza cu cele de specialitate, dedicate cunoașterii unor țări.

Autorul, d-l Mihai Nicolae face și o amplă referire la elementele de cultura tradițională specifice fiecărei regiuni în parte, care au un bogat filon de civilizație românească – în melanj cu tradițiile locurilor – supuse, însă, influențelor din teritoriile respective.

Acest lucru se datorează ,,harului” d-lui Mihai Nicolae, de a transforma o lucrare cu vădit caracter științific, într-o frumoasă și atractivă poveste despre ,,românii megieși” – o abordare inedită care lipsește din portofoliul multor cunoscători de istorie, geografie sau turism.

Aceste aspecte sunt analizate [și] prin prisma asociațiilor care au la bază solide legături de prietenie cu românii din țară, sau de natură spirituală și culturală cu asociații identice din țara mamă, în fiecare capitolul al acestei lucrări abordând, inevitabil, și situația bisericii ortodoxe, rolul pe care îl are Biserica asupra fiecărei comunități românești din fiecare ținut în parte.
Privită și din alt unghi de vedere, poate fi considerată și ca o tendință incipientă de analiză geopolitică, recomandată, tocmai, de un trecut istoric controversat și un prezent geopolitic efervescent, căci situația ,,megieșilor români” depinde, astăzi, mai mult de capriciile unor forțe hegemonice, decât de dorința de a realiza o coeziune, măcar, identitară.
Ne aflăm într-o perioadă tulbure, în care contextele politice și geopolitice sunt marcate de creșterea intoleranței, de radicalizarea pozițiilor exprimate oficial sau prin mass-media, de bipolarizarea a atitudinilor ostile față de existența unor cetățeni, care sunt români/vlahi, și care, vrând-nevrând, au devenit românilor din România … ,,megieși”.
Acest fapt a devenit o chestiune extrem de problematică – pe care autorul o tratează cu multă seriozitate și parcimonie -, mai ales, acum, când conflictul ruso-ucrainean tinde să se extindă spre centrul Europei, toți românii aflați dincolo de frontierele României având nevoie să știe care sunt cauzele istorice (adevărate) ale conflictului și ce s-ar putea întâmpla în perspectiva efectivă a unui război care ar complica, astfel, situația ,,românilor megieși” din regiune, și care, în mod paradoxal, acum, reprezintă grosul refugiaților spre ,,țara-mamă”.
Or, în acest context, această carte ne-ar putea oferi o serie de informații extrem de utile, despre situația reală a ,,românilor megieși”, în special a celor din zona de conflict.
În Tribalia (Timocul sârbesc), chiar dacă nu [mai] este locul unui conflict fierbinte, atitudinea autorităților față de vlahi – alți ,,români megieși” -, este la fel de tulbure. Ideea care se vehicula cândva, cum că ,,sârbii sunt prietenii românilor/vlahilor”, a fost valabilă doar pe vremea lui Mircea cel Bătrân. Acum, elementul etnic valah deranjează, … prin prezență!

În loc de concluzii
De ce această carte este, mai mult decât, necesară!?

Deoarece, pentru tânăra generație sau pentru generațiile care vor vei, o istorie a ,,românilor megieși” este mult mai necesară pentru păstrarea identității naționale românești, decât ,,istoria secuilor” sau ,,istoria holocaustului” – niște ,,secvențe” inadecvate pentru spiritul și mentalul românesc -, cărora li se acordă o mai mare atenție, ba chiar, se fac presiuni politice de introducere a lor în sistemul educativ național, pentru o subtilă ,,mancurtizare”.

Este o carte necesară deoarece, în contextul actual, poate duce într-un final la situația de a se vorbi despre anumite teritorii, comunități românești și limba română la timpul trecut.
De aceea, pentru orice cititor interesat, dar în special pentru generația tânără, este foarte important să cunoască … ,,ce a fost, cum a fost, de ce a fost, ce va fi, sau …dacă va mai fi!” – ca să parafrazez din finalul unei lucrări a subsemnatului, despre ,,geopolitica Bucovinei” -, cu ,,românii megieși”, în raport cu vecinii lor, cu limba lor și continuitatea lor.
Cartea D-lui Mihai Nicolae și viziunea sa optimistă, este ,,așezată” pe încrederea că această problematică va cunoaște un curs pozitiv, bazat pe o cunoaștere multidisciplinară (istorică, etnologică, lingvistică, juridică sau geopolitică), de un înalt profesionalism, precum și printr-o diplomație abilă, prin care dificultățile cu care se confruntă aceste comunități ,,megieșe”, pot fi surmontate, dacă ar interveni dorința politică sau publică … de a se face ceva!

Ar fi foarte important dacă acestui al II-lea volum al ,,Românilor megieși – Călătorii identitare”, i s-ar face o promovare adecvată, căci, ar putea fi difuzat și în mediul virtual, într-o ediție digitală, mult mai accesibilă în special pentru tânăra generație și nu numai.

Dedicarea D-lui Mihai Nicolae pentru situația ,,românilor megieși” ar trebui să fie un exemplu de urmat de către cei care s-au cocoțat în acel simulacru de organizație guvernamentală – ,,Departamentul românilor de pretutindeni” – o sinecură pentru o anumită clientelă politică, care au învățat să recite refrenul ,,dragi români de pretutindeni”, neștiind că ,,românii megieși” nu se găsesc …. pretutindeni, ci doar în teritoriile limitrofe României, în prelungiriile fostelor regiuni/provincii istorice românești.
Apoi, acest demers, această pledoarie pentru români și românitate, nu va fi singulară dacă va exista și o implicare, măcar simbolică, a autorităților din țările vecine Ucraina, Ungaria și Serbia – cu importante comunități românești -, dar, implicit și a celor din țară noastră, care ar trebui să fie mult mai atente și proactive – și nu doar la modul declarativ, sau formal -, față de dificultățile cu care se confruntă ,,românii megieși”.

Tot respectul și admirația noastră pentru stăruință autorului, de a face cunoscută publicului viață, în toată complexitatea ei, trăită de românii din afara granițelor actuale ale României.