Dragi conaționali, prieteni și cunoscuți din județul Argeș,
Astăzi, la ora 17, în orașul Câmpulung Muscel (strada Negru Vodă, 11, Galeria Artă) va fi inaugurată expoziția foto cu genericul „Ești floare de dor, Basarabie!”(vers din celebra poezie matcovschiană).
Vă invit cu drag la o întâlnire cu cealaltă Românie din stânga Prutului; cu Basarabia mea natală, cu peisajele ei desprinse dintr-o grădină a raiului; cu cetățile voievodale de pe Nistru, care își așteaptă în tăcere pârcălabii și împlinirea rostului lor de frontiere ale românimii reîntregite; cu mănăstirile rupestre ce mai glăsuiesc rugăciuni în „limba vechilor cazanii”; cu acei codri seculari, care mai poartă în freamătul lor dorul după România întreagă.
Aduc și pe această cale cuvintele mele de mulțumire marilor sufletiști – academicianului Gheorghe Păun și publicistului Mihai Ogrinji, redactor-șef la revista „România pitorească” – pentru neascunsa lor dragoste față de tot ce e românesc, față de dorința lor sinceră de a contribui la reîntregirea Țării și a neamului românesc. Cuvântul meu de mulțumire se îndreaptă și către amfitrion – Ioan Crăciun, expediindu-i o îmbrățișare virtuală și așteptându-l, cu toată oastea, să se conformeze ordinului cu cea mai mare încărcătură de demnitate românească: „Vă ordon, treceți Prutul!”
Adaugă un comentariu