Acad. Ioan Aurel Pop: Lărgirea Uniunii Europene și locul românilor în acest proces (ll)

Românii contemporani – de la specificul național la mondializare.                                                                                                                                În acest spirit, perioada slavonă la români nu trebuie privită ca un accident al istoriei, ci ca o realitate de mai multe secole, fascinantă din unele puncte de vedere, rezultat al specificului „frontierei”. Românii au fost în Evul Mediu un popor romanic de credință ortodoxă și de cultură slavonă (este vorba de cultura elitelor), în primul rând datorită geografiei și apoi datorită istoriei. Așezat geografic în aria de influență bizantină, dar în vecinătatea imediată a celei latine, era firesc ca acest popor să oscileze un timp, dar apoi să aparțină sub aspect bisericesc și cultural Bizanțului. Influența bizantină a fost însă mediată de slavi, așezați geografic între Bizanț și români. Bizanțul a fost cel mai important centru de cultură în Europa la începuturile Evului Mediu. În plus, din secolul al XVI-lea, odată cu formarea ideologiei „celei de-a treia Rome” (Moscova), slavonismul românilor a primit impuls și sprijin și dinspre răsărit. Tradiția bizantină însemna predominarea clasicismului, a concretului asupra abstracției și intelectualismului; în politică a primat stăpânirea centrală în contrast cu feudalismul cavaleresc apusean etc. Această cultură bizantină era potrivită pentru un imperiu, pentru Noua Romă, pe când slavii și românii erau popoare de comunități rurale, cu monarhii patriarhale și cutume agricole. Slavii au luat de la Bizanț ceea ce au putut, ceea ce era potrivit cu genul și cu gradul lor de organizare socială: nu filosofia creștină sofisticată, ci predicile pentru mase ale călugărilor, nu scrierile istorice retorice de genul celor ale lui Tucidide, ci modelul cronicilor de curte, cu evenimentele anuale, nu arta luxoasă a mozaicurilor strălucitoare, ci pictura bisericească pe zid, care să-i învețe pe cei ce nu știau să citească faptele Mântuitorului, ale sfinților, să povestească în imagini Cartea Sfântă; au luat apoi viețile asceților și mucenicilor, cântecele simple de laudă adusă Fecioarei, proverbele istețe etc., adică tot ceea ce se potrivea vieții lor de țărani. Cu alte cuvinte, slavii și românii au luat de la bizantini, de la marea cultură bizantină, numai părțile populare, inteligibile pentru ei. Este vorba despre o cultură bisericească de origine bizantină-răsăriteană, în haină slavonă, adaptată nevoilor spirituale ale unor popoare agrare patriarhale. Slavii au adaptat treptat slavonismul medieval la cultura lor modernă, tot de sorginte slavă, pe când românii, deși rămași de rit bizantin, au revenit la cultura apuseană în haină latină. Revenirea aceasta a fost destul de problematică și contradictorie: slavii i-au privit pe români ca pe niște intruși ciudați și nerecunoscători, iar apoi ca pe niște „trădători”, iar occidentalii, inclusiv romanicii, ca pe niște rude sărace și umile, cu pretenții de a intra în clubul selecților. De fapt, românii nu au nicio vină pentru destinul care le-a fost rezervat, dar trebuie să fie responsabili pentru felul cum și-au construit istoria, cu cele bune și cu cele rele, în limitele acestui destin. Un popor neolatin de credință ortodoxă și cu o cultură slavă în Evul Mediu, cu o viață modestă, situat la interferența Apusului cu Răsăritul, poate să fie o ciudățenie pentru Europa, dar și o provocare, un îndemn spre înțelegere și cunoaștere. Poporul român nu aduce, probabil, în concertul european nimic excepțional, ci doar o experiență unică de viață: este vorba despre o comunitate cu rădăcini la Roma, mediată prin influența celei de-a doua Rome, cu o limbă neolatină, cu o confesiune bizantină și biserică de model slav, intrată azi în era calculatoarelor și a telefoniei mobile. Toate aceste elemente atât de diferite au fost sintetizate prin experiența de viață a românilor și au format treptat o identitate puternică de grup, numită românească, dar care este și europeană în același timp. Românii au și experiența alterității, trăind de multe secole alături de maghiari, sași, secui, șvabi, evrei, armeni, greci etc. Aceasta i-a făcut, dincolo de momentele tensionate, să-i respecte pe ceilalți, să le accepte valorile și tradițiile, calitățile și defectele. Numai în România se văd, în același oraș, cupole bizantine, turnuri gotice, ornamente baroce, biserici ortodoxe și greco-catolice alături de cele calvine, luterane, unitariene, situate la mică distanță de sinagogi etc., numai în România sunt universități cu câte trei-patru facultăți teologice și cu câte două-trei limbi oficiale de predare Românii au învățat, mai ales în ultimele decenii, că nu sunt singuri, că nu au suferit numai ei, că nu au doar ei dreptate, că nu sunt doar victime ale istoriei și că trăiesc într-un concert de națiuni, etnii și regiuni numit Europa. Oscilând secole la rând între Occidentul latin, catolic și protestant și Orientul bizantino-slav și ortodox, românii și-au făurit civilizația și cultura lor modernă cu privirea spre Europa Centrală și Vestică. De-acolo și-au luat modelele recente de progres, care sunt pe cale să le asigure nu doar perpetuarea, ci și prosperitatea.

Este drept că țările din Est, după aproape o jumătate de secol de comunism, bazat pe regim totalitar, egalitarist, și pe izolare, au venit în Uniunea Europeană cu un mare handicap. Handicapul României și Bulgariei a fost și mai pronunțat, decalajul a fost și mai mare în raport cu țările comuniste care fuseseră catolice și protestante și care participaseră de la început la marile curente de civilizație occidentale. Și totuși, Europa (și, implicit, Uniunea Europeană) nu poate exista plenar fără unul dintre cei „doi plămâni”, după cum a numit papa Ioan Paul al II-lea clasicul dualism confesional și de civilizație al bătrânului continent. În ciuda crizei actuale, românii consideră încă experiența UE drept viabilă și chiar salutară pentru viitorul lumii noastre. De aceea, ei îndeamnă la vigilență în apărarea democrației, la menținerea echilibrului între valorile naționale și cele comunitare, la dialog activ și sincer cu țările și popoarele extraeuropene, la aprecierea și respectarea specificului celuilalt, în spiritul idealurilor care au condus la nașterea și funcționarea idealului de unitate europeană

Bibliografie:               

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.