Ioana TOFF: Vântul schimbării de la Teheran

Ioana TOFF

Iranul se confruntă cu o criză profundă în aceste zile. Loviturile suferite de Hezbollah, prăbuşirea regimului lui Bashar al-Assad în Siria şi revenirea iminentă a preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, la Casa Albă cresc presiunea asupra conducerii de la Teheran. La acestea se adaugă provocările interne, în special cele economice, care amplifică nemulţumirile populaţiei şi ar putea declanşa revolte populare în orice moment.

Iranul se confruntă cu o penurie acută de energie, fiind incapabil să satisfacă cererea pe fondul unei ierni aspre care afectează întreaga ţară. Declaraţiile recente ale preşedintelui Masoud Pezeshkian au accentuat furia publicului şi au evidenţiat deconectarea conducerii iraniene de la realităţile cetăţenilor de rând.

La începutul lunii, preşedintele i-a sfătuit pe iranieni să se îmbrace mai gros acasă, la fel ca el, în loc să folosească sisteme de încălzire. Ulterior, el a împărtăşit un alt sfat controversat: reducerea temperaturii încălzirii cu două grade Celsius pentru a economisi energie. Reacţiile critice de pe reţelele sociale nu au întârziat să apară.

Criza energetică tot mai gravă a determinat autorităţile să adopte măsuri drastice, inclusiv închiderea şcolilor, birourilor guvernamentale şi a centrelor comerciale, precum şi oprirea iluminatului stradal în oraşe şi pe autostrăzi. Sistemul energetic al Iranului depinde în mare parte (85%) de gaze naturale, dar scăderea producţiei a forţat autorităţile să apeleze la staţii pe bază de motorină, ceea ce a dus la o creştere semnificativă a poluării aerului.

Oficialii iranieni dau vina pe sancţiunile internaţionale aplicate sectorului gazelor şi petrolului pentru criză, în timp ce criticii acuză managementul defectuos şi priorităţile greşit orientate ale regimului Ayatollah. Regimul a redirecţionat miliarde de dolari din veniturile generate de industria petrolieră către proiecte externe eşuate, precum susţinerea regimului Assad şi a Hezbollah-ului, în loc să investească în modernizarea infrastructurii interne.

La o conferinţă de presă recentă, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Baghaei, a fost întrebat despre investiţiile „pierdute” în Siria, estimate la aproximativ 50 de miliarde de dolari. Deşi Baghaei a calificat aceste cifre drept „exagerate”, el a evitat să ofere detalii despre valoarea reală a resurselor canalizate de Iran în sprijinul regimului Assad în ultimii 13 ani. Această problemă continuă să alimenteze nemulţumirile populaţiei pe fondul intensificării crizei interne.

Valoarea monedei iraniene a atins un nivel minim istoric, înregistrând un curs de schimb de aproximativ 780.000 de riali pentru un dolar american pe piaţa neagră. Această depreciere rapidă este alimentată de teama publicului faţă de viitor, determinând mulţi cetăţeni să migreze spre dolari.

Schimbarea politicii de curs valutar a Băncii Centrale a Iranului, care alocă dolari pe baza cursului de piaţă liberă în loc de o rată fixă, a contribuit, de asemenea, la această tendinţă. Deşi banca centrală a injectat recent 200 de milioane de dolari pe piaţă, efectele pozitive au fost limitate, iar viitorul economic rămâne incert.

Conducerea iraniană este profund divizată. Tabăra moderată, reprezentată de Pezeshkian, pledează pentru reluarea negocierilor nucleare cu Occidentul în scopul reducerii sancţiunilor şi ameliorării economiei. Pe de altă parte, fracţiunea ultraconservatoare, loială liderului suprem Ali Khamenei, susţine accelerarea programului nuclear pentru dezvoltarea unei arme atomice. Pe măsură ce criza internă se adânceşte, viitorul Iranului este învăluit în incertitudine.

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Teheranul rămâne fără opțiuni iar Israelul nu trebuie să scape această oportunitate.