AFnewsPORUMBEII TREBUIE SĂ ZBOARE!
Pe unde
s-or fi aciuit,
porumbeii
Păcii?
Au fost răpiţi?
Li s-au ciuntit aripile,
ori au stat zăvorâţi
în colivii de argint
şi de aur
şi, de spaimă,
au scăpat din ciocul plăpând
creanga de măslin
şi de laur?
…E clipa când
porumbeii
trebuie să zboare!
Să împresoare cerul
dintr-o zare în alta –
iar noi,
flămânzii de pace,
asemenea celui
ce râvneşte-o felie de pîine,
să le aducem
păduri de crengi tinere,
proaspete,
ca pacea să rămînă la noi,
nu doar
ca un oaspete.
…E clipa când
porumbeii trebuie iarăşi
să zboare!
Fără panglici multicolore,
fără fast,
fără artificii şi surle,
dar, îndrăzneţ,
peste marea de ură,
care nu încetează
să urle.
Calea e lungă, abruptă,
împresurată de cioturi,
cu răni dureroase, deschise,
cu poticniri.
Dar vrem
ca porumbeii să zboare!
…Logodnicele noastre,
rămase fără de miri,
văduve, mame,
ce nu-şi pot pune
la lacrimi zăgaz,
ocrotindu-şi obrazul
sub cernite năframe,
orfanii
ce spun pentru părinţi,
întâiul cadiş,
cred mai departe în viaţă
şi acesta
e crezul nostru comun.
Mâna
ne tremură, însă, fireşte –
de trudă
şi ani de durere.
Dar o întindem cinstit,
bărbăteşte
şi o spunem oriunde,
de-a dreptul, în faţă,
că singură-şi face dreptate
când ura,
cuţitul şi moartea
îi sar ca o haită-n
spate.
…Vrem porumbeii
iarăşi să zboare!
Iar vâslele aripilor albe
şi pure
să nu fie mânjite
de sîngele morţii
şi nici de spumele urii.
Adaugă un comentariu