Ștefan HOSTIUC: Neamul Vorobchievicilor și multiculturalismul Bucovinei de odinioară

La începutul secolului al XX-lea, dar și până atunci, despre Bucovina se vorbea ca despre o Elveție în miniatură. Desigur, până la nivelul de civilizație al patriei vechilor helveți Bucovina mai avea un drum lung de parcurs, dar modelul elvețian îi era oarecum călăuză, chiar dacă nu toți bucovinenii agreau această formulă. În pofida naționalismelor care, evident, nu se lăsau potolite, potențându-se reciproc, spiritul civilizator al neamțului austriac își spunea cuvântul, astfel încât capitala Bucovinei devenea din ce în ce mai cosmopolită. În stradă se auzea o polifonie lingvistică ce dădea farmec urbei, polifonie pe care nu o găseai în prea multe orașe din centrul Europei. De la tribuna Dietei se vorbea în câteva limbi (germana, româna și ucraineana fiind cele mai des folosite), discuțiile purtându-se civilizat, chiar dacă se mai făceau și unele înțepături (dar parcă există în lume vreun parlament în care acestea să lipsească?). Multiculturalismul era în floare. La fel multilingvismul și plurietnicismul. Toate mergeau mână în mână.

Această atmosferă, pestriță după unii, armonioasă după alții, a început să se dezvolte în mod deosebit în Bucovina după ce provincia devenise ducat. Căsătoriile mixte erau la ordinea zilei în lumea intelectuală, ca și în lumea preoțească. Dintr-o asemenea căsătorie a rezultat și viitorul compozitor și scriitor Isidor Vorobchievici. Tatăl era ucrainean, iar mama româncă. Isidor nu a avut bucuria să stea mult lângă mamă, pentru că aceasta murise când el era mic copil. A crescut la bunici, iar bunicii, trăitori în Cozmeni, aveau puternice sentimente ucrainene, pe care le-au transmis nepotului. Româna, care i-ar fi fost limba maternă dacă-i trăia mama, a devenit, prin educația bunicilor ruteni, a doua, sau chiar a treia limbă pe care a vorbit-o. Dar aceasta nu l-a împiedicat să se țină aproape de români.

A fost membru al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina chiar din primii ani de existență, a publicat cărți în limba română, între care un manual de armonie muzicală, cântări corale, lucrări de muzică religioasă, dar și laică, precum „Flori din Bucovina. Opt cântece românești cu acompaniare de piano”(1870). Puțină lume știe că arhicunoscutul cântec „Să-mi cânți, bătrân cobzar, ceva…”, folclorizat între timp, aparține bucovineanului Isidor Vorobchievici. Tot el a compus frumoase cântece pe versuri de Alecsandri și Eminescu.

Muzicieni români, precum Eusebiu Mandicevschi, Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor i-au fost discipoli.

Cinstindu-i opera și avându-l în centrul atenției pe celebrul compozitor, am considerat necesar să publicăm în acest număr și studii, articole, memorii ale câtorva descendenți ai faimosului neam al Vorobchievicilor, născuți în România și formați aici ca distinși intelectuali, precum prof. univ. dr. Manuela Nicolae-Posescu sau regretatul geolog Mușat Gheorghian. De asemenea, mai publicăm și un fragment dintr-o nuvelă cu tematică ucraineană a colonelului român Octav Vorobchievici. Contribuții substanțiale la studierea operei compozitorului aduc părintele preot Constantin-Ciprian Curcă-Atudosiei și cercetătoarea-bibliograf dr. Elena Pintilei. Participă la realizarea acestei ediții speciale și prietenul nostru, Olexandr Popovici, conferențiar la Universitatea Națională „Iuri Fedcovici” din Cernăuți, al cărui studiu îl publicăm în două limbi: ucraineană și română. Dar marea surpriză pentru cercetătorii vieții și operei lui Isidor Vorobchievici va fi Arborele Genealogic întocmit cu acribie și comentat cu minuțiozitate și competență de către distinsa doamnă profesor Manuela Nicolae-Posescu. Acest arbore e publicat aici în premieră. Neamul Vorobchievicilor, cu care Bucovina se mândrește, rămâne exemplar pentru o provincie în care multiculturalismul a înflorit pe vremuri. Dacă cele două războaie mondiale au schimbat radical soarta acestei înfloritoare provincii, înjumătățind-o și veștejindu-i polivalența etnolingvistică și culturală, viitoarea integrare a Ucrainei în Uniunea Europeană ar putea să-i dea o șansă de renaștere, refăcându-i fie și parțial farmecul de odinioară. (Preluat din Mesagerul Bucovinean, Anul XXI (serie nouă), nr. 4 (84) 2024)